Eseurile lui Ion »

Bătrânii nu mor niciodată
17 februarie 2017 – 16:17 | Niciun comentariu

dddddÎnainte, bătrânii nu mureau niciodată: intrau încet în bătrâneţe, ca un vapor care ajunge în port şi lasă ancora jos. Azi, ei mor de două ori: mai întâi în ochii noştri, cei care vedem că au început să îmbătrânească şi le numărăm leucocitele din analizele medicale, le citim colesterolul din felul în care merg. Apoi, mor a doua oară, cu adevărat. Cum am ajuns la aşa un coşmar?

Acum ceva ani, bătrânii erau o adevărată instituţie pentru mine. Am avut şansa să umblu prin mânăstiri în anii 90, să citesc cărţi scrise de bătrâni călugări. Orice bătrân cu ochelari era pentru mine un fel de instituţie în sine, chiar dacă îmi era bunic sau unchi şi nu era neapărat un duhovnic cunoscut. Îmi amintesc, de unii sau alţii la care mergeam să cer un sfat: cu mâinile lor cu pete maro, cum ridicau mâna la finalul întrevederii, cu un fel de putere a cuvântului la fel de mare ca a unui episcop sau a unui adevarat papă al lumii în care trăiau, zicând hotărât : « Încet. încet ». « Fără grabă ». « O să fie bine ». Sau, în mijlocul discuţiei, acei bătrâni din care doar pielea îmbătrânise, care dădeau brusc cu pumnul în masă, peste cărţile pline de notiţe mici şi de lupe şi de lămpi, enervaţi de una sau alta din actualitate: ei ştiau bine, din scaunulul lor mic, cum e lumea, din ce e făcută, ce e lumea, cât de mică e lumea zilei de azi faţă de puterea ascunsă a istoriei.

Bătrânii erau pentru mine din principiu nişte mentori, pentru că majoritatea bătrânilor pe care i-am cunoscut bine chiar au fost mentori, pot să dau cel puţin douăzeci de astfel de nume, oameni care trescuseră prin secolul XX cu fruntea sus. Când intrai în lumea casei lor nu aveai impresia că e locul în care lumea se sfârşeşte, ci tocmai invers: era locul de unde lumea se conduce. Locul de unde lumea începe, centrul lumii. Simţeai, din cum privesc şi cum ascultă şi când intervin, că tot ce ai văzut tu în viaţă e doar o clipire de pleoapă din ce au văzut ei de zeci de ani. Că tot ce poţi tu spune e pentru ei cât o respiraţie, şi aveau în ei viaţa şi respiraţie de peste şaptezeci, optzeci de ani! Că nu erai nici măcar născut încă pe lume, chiar dacă aveai 20 sau 30 de ani şi credeai că ai priceput în mare cine cu cine se luptă pe lumea asta. Citește mai departe »

Curajul luminează
9 februarie 2017 – 14:50 | No Comment
Curajul luminează

E greu de spus cât de postmodern este acest gând al Monseniorului Ghika, „le courage eclaire”.
De obicei curajul ţine de sfera voinţei, a afectivităţii. Si tot de obicei, această sferă nu are puterea de a …

Sa intoarcem armele
8 februarie 2017 – 22:09 | No Comment

Senzaţia asta am avut-o mai puternic decât niciodată într-o seară, la zilele cetăţii Făgărașului, la focul de artificii. Un foc de artificii excelent, peste cetate, cu muzică de Pink Floyd pretutindeni printre exploziile de lumină.
Senzaţia …

De ce 30 de minute de pictură pe zi îţi salvează viaţa?
25 ianuarie 2017 – 18:12 | Comentariile sunt închise pentru De ce 30 de minute de pictură pe zi îţi salvează viaţa?

După aproape o lună de mutări şi chestii casnice, am reluat lucrul la o carte, jumătate de oră, şi m-am simţit efectiv alt om. Iarăşi. A mia oară. Si am înţeles mult mai bine care …

Luminiţele de Crăciun
20 decembrie 2016 – 21:16 | Comentariile sunt închise pentru Luminiţele de Crăciun

Sunt lucruri care nu mor niciodată, care nu se strică niciodată. Un copil care face cu mâna spre un tren care trece la margine de sat. Un autocolant pe frigider, scris cu drag. Un copil …

Haosul e bun pentru că rearanjează lucrurile în suflet
16 noiembrie 2016 – 16:41 | Comentariile sunt închise pentru Haosul e bun pentru că rearanjează lucrurile în suflet

Haosul este inevitabil pentru cineva care vrea să facă ordine în viaţa lui. Este calea spre ordine, şi este de fapt o ordine care îl obligă pe om să accepte că, în acest moment, nu …

A leap of faith. Viaţa se înţelege doar atunci când o rişti complet
14 noiembrie 2016 – 22:12 | Comentariile sunt închise pentru A leap of faith. Viaţa se înţelege doar atunci când o rişti complet

“A face ceva cu viaţa ta” e ceea ce vrem toţi, cam după vârsta de 15 ani, când începem să rezonăm cu lumea. Vreau să fac ceva cu viaţa mea. Acel ceva nu e clar, …