Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion

Ȋn cine sǎ ai ȋncredere pe lumea asta?

Submitted by on 18 februarie 2018 – 11:00No Comment

dddfE o ȋntrebare care apare ȋn mod regulat ȋntr-o viațǎ de om, dupǎ ce unul sau altul, prieten sau mentor, te rǎnește, te dezamǎgește. Ȋți lingi rǎnile cum poți, mergi spre alte rețele, alte grupuri, alte epoci din viațǎ. Apoi iar te trǎdeazǎ cineva. Dar dacǎ pȃnǎ și Isus Cristos a avut parte de trǎdǎri și infidelitǎți printre prietenii lui, de ce am spera noi X sau Y din anul 2000 sǎ fim mai norocoși ȋn ale inimii?

Ȋncrederea e ceva care ține de domeniul miracolului. Viața cuiva e fǎcutǎ din momentele ȋn care aveam ȋncredere ȋn viitor și oameni, și mai ales din relațiile ȋn care aveam ȋncredere. Cum am defini asta? Prin faptul cǎ nu puneam la ȋndoialǎ relația, nu veneam sǎ o dedublǎm și sǎ ȋncercǎm sǎ o decodificǎm. “O relație de ȋncredere este una care nu are ȋn ea neȋncrerede”, pare o propoziție idioatǎ dar nu existǎ o altǎ formǎ de a explica mai clar ce ȋnseamnǎ ȋncrederea, și ce dezastru e ȋn suflet cȃnd dispare ȋncrederea dupǎ ce a fost acolo. Totul devine dublu, ca ȋntr-un film prost. Ȋncrederea e un miracol, un caz rar de spontaneitate pur spiritualǎ.

Ei bine, ȋn cine sǎ ai ȋncredere? Am ajuns la concluzia cǎ trebuie sǎ descoperi pe oamenii care ȋntr-un fel sau altul au trecut printr-o mare suferințǎ, așa ȋncȃt la un moment dat al vieții lor au pierdut totul, sau nu au mai avut nimic de pierdut. Cu acei oameni se poate construi o relație fǎrǎ subȋnțelesuri, limbajuri duble, și mai ales fǎrǎ ȋntrebǎri nesfȃrșite “dacǎ era bine sau nu sǎ le acorzi ȋncrederea”.

Oamenii care au pierdut totul au rǎmas, ȋn acel moment, singuri pe lume. Trecem toți prin acest tip de ȋncercare? Nu ȋmi dau seama. Poate cǎ da. Dar am impresia cǎ nu la toți se vede, nu la toți acest tunel lasǎ urme. Nu la toți noaptea e absolut neagrǎ. Nu mǎ refer la mine, cǎ aș fi eu cel mai trecut prin greutǎți, mǎ refer la cei pe care ȋi știu. Nu toți se vede cǎ au trecut prin infern.

Ce se ȋntȃmplǎ cȃnd cineva a trecut prin infern? Ei bine e mai purificat. Suferința fizicǎ nu purificǎ neapǎrat, cea psihologicǎ și spiritualǎ cam ȋntotdeauna. Cel care e purificat are mai puține idei preconcepute, mai puține planuri clare ȋn viațǎ, mai puține fixații. E mai deschis deci, mai larg la inimǎ, mai capabil sǎ accepte. Cautǎ, cumva, altceva, sau altfel. Are un alt tip de așteptǎri. Deci, ȋl rǎnești mai greu, ȋl pierzi mai greu ca prieten. Ceva nespus și nescris face cǎ te poți menține ȋn relație cu el trecȃnd peste anumite detalii care pentru alții ar deveni din țȃnțar armǎsar.

Cum spuneam, ȋncrederea nu e rezultatul unui calcul prin care ajungi la concluzia cǎ cineva e de ȋncredere. Ea e ca o stare preliminarǎ a discuției, dar mai importantǎ decȃt toatǎ discuția. E un fel de fundație buna a relației. Dacǎ nu ai ȋncrederea ca fundație, stai luni de zile sǎ faci o fundație, dar mereu parcǎ se poate dǎrȃma. Ȋncrederea e cimentul care s-a rǎcit, și ține.

Ei bine, cineva care a trecut prin mari ȋncercǎri, prin infern, a ajuns foarte jos și acum a revenit pe pǎmȃnt. E un alt fel de a spune cǎ e un om cu fundație. Dupǎ primele relații de ȋncredere care sunt cumva inocente, de ȋnceput, inexplicabile, dupǎ o vreme ne gǎsim prieteni printre cei care au la fel de multǎ fundație ca noi pe lume. La fel de loviți de viațǎ, dar fǎrǎ sǎ fie culcați la pǎmȃnt. Se simte asta, se simte un astfel de om. Simți cǎ poți avea ȋncredere. La fel ca și la primul tip de ȋncredere, cel din copilǎrie, nu știi exact de ce ai putea avea ȋncredere. Dar simți cǎ poți.

Or, ȋn domeniul magic al ȋncrederii, a simți cǎ poți avea ȋncredere este același lucru cu a avea ȋncredere.

Comments are closed.