It was just personal. Nothing business

İn filmul Street Kings, poliţistul Tom Ludlow (Keanu Reeves) investighează doi suspecţi care au omorât un poliţist. Povestea e sau pare complicată, pe mine ma interesează scena în care el ajunge la un tip din lista de suspecti, intră în casă și caută droguri in frigider pentru a-l avea la mână, după care îi spune “Nu am nimic cu tine, pe ei îi vreau. It's just you and me.”

E o afacere de o clipă. O secundă. O înţelegere.

Sunt multe astfel de momente în viaţă. Pentru o secundă, cineva vrea ceva de la mine o clipă, sau eu vreau pentru o clipă ceva de la altcineva. E o înţelegere de o secundă: “între noi doi”.

O linişte adâncă pare să se ridice ca un zid între cele două priviri, ca o rupere a filmului sau o blocare a lui: “It’s just you and me”. Şi despre acea linişte e vorba în toate situaţiile. Ca şi cum rămânem doar noi doi aici, pe scenă. Avem nevoie fiecare de câte ceva ca să mergem mai departe, dar şi ca să... scăpăm unul de altul. Avem nevoie să se întâmple ceva între noi, ceva ce nu e neapărat secret faţă de alţii dar e atât de personal, şi atât de urgent, încât devine secret.

Lumea pare făcută din astfel de înţelegeri de o secundă între 2 oameni.

Simţi asta în filmele cu mafioţi, când o sumă de relaţii dispar într-o secundă pentru că un anumit boss dispare. Dar asta e valabil în fiecare zi: dacă ştiu să zâmbesc sau să mă explic  clar, primesc mai repede biletul de autobuz, primesc bucăţica mai bună de carne, primesc pauza de ţigară, primesc…

Vestita poveste “It was  just business, nothing personal” era valabilă pentru vremea în care afacerile se făceau liniştit, una pe lună, apoi te întâlneai cu prietenii în oraş.

Dar când fiecare face zilnic zeci de tranzacţii de care viata lui depinde– şi chiar şi prinderea autobuzului e uneori o problemă de care depinde viaţa mea profesională – atunci fiecare din aceste momente de business devin personale. Pe măsură ce suntem implicaţi, alergăm, avem nevoie de tranzacţii – fie şi de o informaţie banală – tot ce părea business devine personal.

Ne putem întreba dacă societatea nu e bazată mai curând pe astfel de mii de înţelegeri personale decât pe contracte oficiale, iar asta la toate nivelele. Dar, mai mult decât o discuţie politică, interesant e felul în care vieţile noastre se comprimă şi ajung să negocieze “ca viaţă” într-o secundă.

Oricum, lumea pare să fie mereu condusă (deşi nu controlată) de la o clipă la alta de cei care ştiu să să ridice sau să coboare nivelul discuţiei de la funcţie sau statut la omul din faţa lor.

Merg mai departe deci, sau merg mai repede, cei care ştiu să aducă o banală dar urgentă discuţie de business pe linia secundei de tăcere: “It’s just you and me. Just personal, not business”. 

Întoarsă pe dos, într-un fel lumea a redevenit normală, personalizată, mai mult decât era în satele de odinioară. Atunci erau relatii interpersonale, intre cunoscuți. Acum totul, dar totul, se joaca intre doi necunoscuți, si totul - dar absolut totul - se reia de la zero a doua zi.

Înainte erau relații personale. Acum sunt reacții personale, mult mai mult ca in trecut.

Filosofic vorbind, pare o veste buna. Medical vorbind, asta înseamnă stres, boli, fatale.