Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion, Spiritualitate

Mi-a trecut viaţa degeaba

Submitted by on 18 martie 2013 – 20:177 Comments
Mi-a trecut viaţa degeaba

Fie că ajungi la 45 de ani, 33 sau 26, te pălește într-o bună zi ideea mai mult sau mai puţin obsesivă că “nu ai făcut nimic”, ai lăsat timpul să treacă. Sigur, mai întâi prin comparaţie cu alţii, care parcă au făcut “ceva mai concret”, au ridicat o firmă de la zero sau au ajuns profesori universitari prin tări străine. Dar și pentru că ştii bine că ore întregi, luni de zile sau chiar ani de zile, ei bine da, nu ai făcut nimic concret, nimic “constructiv”.
De exemplu, în ultimii douăzeci de ani m-am plimbat aproape zilnic, fie în Franţa, fie în România, probabil niște mii de ore. Aparent, degeaba. Apoi am stat pe net alte mii de ore, m-am uitat la vreo trei mii de filme,… mărog am stat. Am aşteptat. Doar că acum, în ultimii ani, încep să scriu tot mai des și îmi dau seama că folosesc direct şi foarte concret miile de ore de “stat”: nu era un “stat degeaba”, era o racordare la lume, scriam deja ceva, dar cu mintea. De unde le vin ideile celor care scriu? Păi tocmai de la rezervorul de mii de ore în care aparent au stat degeaba: de fapt adunau materiale, senzaţii, gânduri noi, intuiţii, legături ascunse între viaţă şi lumea înconjurătoare. Şi e la fel pentru publicitate, artă în general, creativitate – de la design până la poveștile pe care le spui copilului tău seara.
Apoi, să zicem că ai trecut printr-o imensă depresie, te-ai drogat sau ai fost complet lipsit de motivaţie timp de ani de zile, ei bine acum ai adunat un bagaj de mii de senzații care s-au diversificat zi de zi, cu fiecare răsărit, cu fiecare apus şi cu fiecare melodie pe care o ascultai atunci când erai trist. Se prea poate ca la un moment dat aceste mii de senzaţii să devină un nou început: resursa ta pentru a fi consilier, coach, asistent social. Ai adunat pe tine, noapte de noapte, „carnea sufletească” pe care o pui acum pe argumentele raţionale spuse în mii de feluri la mii de oameni care îi poţi învăţa cum să fie motivaţi. Altminteri, cineva vesel, zglobiu și neatins de suferinţă, chiar și cu zece diplome de sociologie și tot nu are puterea să atingă miezul, emoţia, carnea sufletească a celui care e depresiv, drogat sau lipsit de motivaţie.
Dacă vrei să te ocupi de afaceri, anii de stat degeaba sunt o şcoală bună a tăcerii: încetul cu încetul se configurează în mintea ta felul în care trebuie să fii disponibil, să comunici cu clienţii care vor căuta produsul tău, fiecare diferit, fiecare cu stresul şi preferinţele lui. Se configurează felul în care poţi oferi un contact mai călduros decât alţii, fără a fi exagerat sau libidinos, ori felul în care poţi oferi un serviciu nou, care lipsea cu desăvârşire oriunde întrebai în jurul tău pe stradă sau pe net.
Orice profesie potrivită și orice loc bun de muncă și de creaţie apar de obicei după un timp de research în care „stai pe tușă”: mai întâi te uiţi în jurul tău, aparent ca prostul, la sute de articole, bloguri, și înveţi să miroși „parfumul de om” care a reușit. Adică, a reușit să găsească locul unde „dă din el” sută la sută, locul unde nu simte că trece timpul iar oboseala e doar un alt fel de a face sport zilnic. Şi deși unii sociologi spun că literatura de „viaţă a vedetelor” preia astăzi funcţia (dispărută) a societăţii de a prezenta modele clare și exemple la fel de clare de „politică de viaţă” (Zygmunt Bauman de exemplu), această video-literatură cotidiană poate avea și un alt rol: citești interviuri și astfel construiești pe limba ta, rând cu rând și citat cu citat, profilul unui om care a reușit până la urmă să meargă pe linia pasiunii lui adevărate. Iar atunci când apare locul potrivit, momentul sau proiectul potrivit, tot ce ai observat ani de zile te ajută să nu mai eziţi, să recunoști imediat senzaţiile: This is it!
În ce privește relaţiile, atunci când nu ai un partener sau treci prin relaţii fără viitor, chiar și atunci se adună ceva: nu suntem roboţi care o iau de la zero după fiecare relaţie. Acele perioade fără un partener sau acele relaţii fără viitor te ajută, fiecare în felul ei, să te umpli încetul cu încetul de imaginea, de fapt senzaţia sau chiar forma golului pe care îl construieşte în tine relaţia care va avea, într-o zi, un viitor. Fără acei ani de relaţii nepotrivite, fără lipsa şi chiar durerea pe care o simţi uneori din acest motiv – o lipsă care ia o formă anume în timp – nu ai putea găsi, într-o zi, după o lungă cafea magică şi absolut neaşteptată, relaţia bună a vieţii tale.
Prin urmare, chiar dacă nu lăsăm urme, chiar dacă trecem prin “goluri” de activitate socială, acele goluri nu sunt cu adevărat goluri de viaţă: sunt o şcoală invizibilă, o şcoală a tăcerii. De ce oare tot ce facem ar trebui să poată fi scris și ștampilat într-un CV? Sunt şcoli ale sufletului şi ale inimii care au ritmul lor, cursurile şi examenele lor, și pe care le treci atunci când îţi dai seama unde trebuia să aterizezi cu avionul vieţii tale. Atunci când găseşti o utilizare concretă a materialului imens care s-a adunat în sinea ta şi care pentru o lungă perioadă de timp părea inutilizabil sau deja mucegăit.
La un moment dat, în curând, la sfârşitul şcolii tăcerii, o să ridici glasul şi o să începi să vorbeşti, să lucrezi, să proiectezi. Iar cuvintele tale, operele tale, proiectele tale vor fi de mii de ori mai bogate decât ale celor care au mers direct, rapid, iar acum le lipseşte universul interior, le lipsesc rădăcinile imense dar şi vitraliile infinite care se pot ascunde în cel mai mic lucru pe care îl lasă un om „întreg ca om” în urma lui.
De fapt toate lucrurile frumoase au un suflet adunat în ele şi au fost plătite cu suflet: Altfel spus, viaţa nu e făcută să treacă cu un scop clar, ca un program executabil care va avea mereu un sfârșit banal și previzibil, e făcută mai degrabă să se adune, în tăcere, ca într-un jgheab adânc, un rezervor invizibil din care, într-o bună zi, încep să dea pe-afară lucruri și trăiri cu adevărat frumoase.
Viaţa trece, sufletul rămâne.
Iar timpul care a trecut “degeaba” nu a fost „timp pierdut”, era tocmai școala de alchimie în care ai transformat „viaţa ta în suflet”, iar de acum vei strecura picătura de formulă magică în tot ce vei face și în orice email cu surâs pe care îl vei trimite spre lume.

Publicat in La Punkt, 18 martie 2013: aici

 

7 comentarii »

  • […] “trenul vieţii”Submitted by ion cosmovici on 24 septembrie 2012 – 12:23No CommentAm scris recent despre faptul că a nu face nimic sau a nu avea realizări nu e ceva grav, pentru că facem pe […]

  • Stefan spune:

    frumos si motivant…

  • Simona t spune:

    Sper să fie adevărat şi în cazul meu. Dătător de speranţe textul ăsta …

  • Extraordinar de frumos acest articol. Multumesc.

  • dana spune:

    Scoala invizibilA…SCOALA TACERII….EXTRAORDNAR SPUS!…da…. ma regasesc in tot ce ai scris acolo, mai putin in partea cu drogurile ca nu am folosit, de fapt eu nu ma folosesc de vicii ca sa traiesc….
    …nu am site propriu…dar in schimb am „antene” ca sa receptionez intelepciunea care reiese din tot ce scrii.
    si cine nu ar trece prin aceste etape nu ar putea scrie asa ceva.
    mai rar asa exprimare si iti multumesc. aveam nevoie sa citesc asa ceva.fiecare minut este o resursa e clar. si cine se plictiseste in viata inseamna ca nu are suficienta curiozitate de a simti si descoperi….invatarea prin descoperire, amortire si eroare are un farmec anume..
    iti doresc zile senine. si sa ai mereu inspiratia care ai avut -o in textul asta pentru a-i insenina pe altii.

  • ion cosmovici spune:

    Multumesc mult.
    Droguri nici eu, desi am gasit atata placere in tigari incat nu cred ca eram departe 🙂