„A way that felt like me”

Grace Bonney a lansat un blog cu un tipar foarte clar: două-trei fotografii despre un obiect de design interesant, urmate de un scurt comentariu. Scoble şi Shel notează în cartea lor: „Cu puţin timp în urmă, Bonney era încă un consultat nu foarte cautat din Manhattan. Acum este considerată „mâna invizibilă” a industriei designului. A fi menţionat pe blogul ei înseamnă deseori cel mai scurt drum spre apariţii in rubricile de profil ale celor mai importante publicatii.”[i]

Aflăm mai multe despre povestea ei dintr-un interviu cu autoarea blogului. Iată un extras:

“I've always loved art and architecture. I was a fine art major but something just wasn't clicking. I remember my professor asking what I loved about art and all I talked about was how I loved making over people's dorm rooms and building my own furniture (ala Trading Spaces, with which I was obsessed). She said "you know, we don't really do that here, but you should look into a degree in design"[ii].

Iată cum un simplu sfat al unui profesor îţi poate deschide un drum complet nou (poate că nu cerem sfatul profesorilor atât de des cât ar trebui). Iar apoi, consilierea de carieră se bazează pe utilizarea resurselor care există deja: de ce să renunţi la o facultate prost aleasă şi să începi o afacere de la zero, când un simplu master bine ales sau o licenţă bine aleasă te pot duce mult mai repede la o carieră sau la o afacere profitabilă?

“I remember feeling like I'd been living under a rock for the past 18 years. Design? You can do just that?”

Prima senzaţie e una de eliberare: pot să trăiesc “doar” din asta? Pot să fac doar asta de dimineaţa şi până seara!? E senzaţia bună a carierei personale, sentimentul că ai găsit Linia Bună: „vreau să fac asta la nesfârşit”!

Ever since then I've never looked back.

A doua senzaţie e faptul că ai luat o decizie fără întoarcere. După ce simţi că „se poate”, iei decizia să faci totul în acea direcţie, deci restul planurilor cad în ruină sau rămăn simple anexe.

Mulţi oameni vor să înceapă ceva nou, dar grija pentru ziua de mâine lasă anexe care rămân la fel de importante, nu sunt doar simple anexe. Totuşi, dacă simţi că poţi, ideile bune nu vor veni decât dacă te arunci cu totul la apă. Doar dacă te dedici complet noii preocupări va veni şi timpul pentru a scrie, a te promova, a căuta locuri de întâlnire sau soluţii pentru a face noua preocupare profitabilă. Dumnezeu nu bagă în traistă, dar nici nu poate să o facă dacă ai mereu traista plină cu altceva.

“I've been devouring design magazines, books, television shows, classes and fairs since my sophomore year in 2000. It wasn't until my boyfriend suggested I start a blog that it all came together. I was able to combine my love of publishing and magazines with my love of design in a way that felt like me”.

Blogul are acest talent magic de reuni la un loc lucruri care păreau imposibil de reunit. Mai mult: cadoul pe care îl oferă un blog este că ceea ce ţi se părea imposibil de reunit este tocmai ceea ce oamenii caută pe blogul tău. Tocmai felul tău de a gândi combinat cu felul tău de a scrie, un amestec care nu îşi găsea locul nicăieri, vine ca o mănuşă pe un blog care şi-a găsit un stil propriu.

Şi atunci simţi că ai găsit “a way that felt like me”. Linia ta Bună.

[ii] “Over a cup of coffee with Grace Bonney of Design*sponge”, http://www.blueorchidblog.com/2007/08/over-cup-of-coffee-with-grace-bonney-of.html