„Răul de înălţime” al descoperirii adevărului

Un mic articol de WE.

Mă uitam ieri seară la un interviu cu un tip care poate fi calificat de mulţi drept extremist. Oricum, pe măsură ce ascultam, în domeniul despre care el vorbea să zicem că „m-a convins”, e o formulă care nu îmi place foarte mult dar pe scurt asta e ideea.

Pe moment, în prima secundă, cu mintea am zis „Da, omul ăsta are dreptate”. Oricum, chiar dacă nu ar avea exact dreptate, m-a convins de faptul că versiunea oficială pe care eu o știam nu e deloc adevărată. Cam ca în filmul JFK, la finalul căruia știi un singur lucru, anume că ce se știe despre moartea lui Kennedy nu e adevărat.

Şi eram tentat să cred și versiunea propusă de sociologul respectiv la care mă uitasem. Dar, imediat, în a doua secundă, ca dintr-un fel de „a doua minte”, a venit gândul: „Da, dar trebuie să mă duc să întreb dacă e pe bune ce zice omul ăsta”. Asta a fost reacţia. Simţeam că în spatele meu e sigur cineva care îmi poate confirma știrea. Doar că mi-am dat seama că nu prea am la cine să mă duc să întreb despre ce ascultasem eu acolo. Poate, poate ar fi, dar una peste alta nu e și mai ales interesant e sentimentul de frică.

Tipul respectiv a împins frontiera a ce știam eu despre lume și istorie foarte departe (de regulă eu citesc mai puţin istorie și mai mult psiho teologie sociologie).Şi aveam un sentiment de rău de înălţime, senzaţia că nu pot să mă agăţ de nimic, de nimeni. Şi mai ales, foarte clar, întrebarea: „oare tot ce știu eu și cred e de fapt ceva cu care sunt agăţat de alţii? Nu am ales niciodată o opinie pe cont propriu sută la sută?”

Nu cred că lucrurile sunt chiar așa tragice, dar e prima oară că simt în stadiul pur ceva ce am mai simţit la unele discuţii sau documentare. Senzaţia cumva din Matrix, că lumea pe care o știu nu e lumea reală, că lumea reală e mult diferită. De fapt, versiunea mea nu e cea reală. Dar aici era ceva mai mult decât o versiune greșită, pentru că dacă versiunea lui este adevărată mă situez alături de ... să zicem foarte puţini oameni care știu asta sau care, mai important, ar fi dispuși să creadă asta.

Probabil că ceea ce aflăm ne duce spre adevăr dar ne separă de unii oameni și totodată ne apropie de alţii. Adevărul, simpla informaţie corectă reface structura de prieteni, cunoscuţi, afilieri și politică. Pe măsură ce creștem și descoperim lucruri, de la sine ne apropiem de unii oameni și ne depărtăm de alţii – ne apropiem de cei care au doza noastră de capacitate de acceptare.