Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Cuplu, Eseurile lui Ion, Spiritualitate

„Regula celor două minute”

Submitted by on 24 octombrie 2012 – 16:25One Comment
„Regula celor două minute”

E vorba despre răbdare, când un copil sau un nepoţel vor să se joace cu tine, dar și când iubita, mama, prietenul care vorbește mult te ţin la telefon sau într-o discuţie. Şi simţi că s-a epuizat răbdarea pe care o ai sau o aveai.  

Impresia a apărut când stăteam, atât cât puteam, cu nepoţeii din Cluj. Când stai cu un copil ieși din lumea ta, renunţi la ce ai de facut, și te pui la mintea lui. Mintea ta vrea să fugă înapoi la ce avea de făcut, dar cu copiii nu poti trișa, trebuie să fii acolo cu totul.

Şi erau momente în care să zicem eu nu mai vroiam sau puteam să rămân acolo. Totuși, eram obligat să rămân, sau să continui jocul. Şi mereu, după ce să zicem aș fi plecat, apăreau foarte curând părinţii, sau ceva se întâmpla care facea că mă eliberam din acea sarcină. Şi apoi, evident, îmi părea rău că nu mai dădusem două, trei, cinci minute unui nepoţel mai drăguţ decât toţi copiii din acel oraș. So?

Mi-am făcut un fel de mică regulă, anume atunci când simt că îmi termin răbdarea, să mai dau de la mine un credit de două minute. De cele mai multe ori, merge. Am extins apoi regula la conversaţiile cu cei care vorbesc mult, la dialogurile uneori nepotrivite pentru momentul respectiv cu familia, cu colegii, cu diverși oameni. Şi zic eu că regula merge. În loc să fii suparat că ţi se mai iau două minute, dă-le cu mărinimie, regește, sunt mai importante decât tot restul discuţiei.

De obicei, dacă aplici regula, o să vezi că lucrurile se rezolvă de la sine mai repede. Celălalt mai vrea de la tine nu neapărat o oră, sau ceva mult, vrea să vadă că ești acolo dincolo de sarcina, datoria, ceea ce era previzibil.  

Şi astfel deschizi un credit imens, de zeci de momente de câte două minute, pentru care vei fi mândru, care vor rămâne fiecare în istorie, care îţi vor umple viaţa cu momente frumoase. Mereu, când dai să pleci, mai stai două minute. Mai ascultă două minute. Mai joacă-te două minute. Mai rămâi două minute, la cafea, la telefon, în pauză.  

Nu e mult, dar fiecare două minute de “Da” sunt mai mult decât ore întregi de “Nu”, sau “Nu de bună voie”. Acele două minute îţi pot schimba viaţa: nu doar că vor face lumea mai bună și mai încrezătoare în jurul tău, dar te vor face mai bun, mai larg la inimă: creditul pe care îl deschizi astfel în inima ta, ceea ce aparent dai la altul, de fiecare dată se contorizează pentru tine.  

Adică înveţi, zi după zi, că inima nu calculează, doar dă. E singurul lucru din lume întotdeauna solvabil.

Un comentariu »

  • arsenic spune:

    Ehe, daca ar merge si la mine regula macar cu juma’de minut, poate as suporta copiii, nu as mai racni la catelul meu, nu mi-as alunga mereu motanul, nu mi-as da demisia asa usor, etc :)))))))