A leap of faith. Viaţa se înţelege doar atunci când o rişti complet

14 noiembrie 2016

1377457_sunglider“A face ceva cu viaţa ta” e ceea ce vrem toţi, cam după vârsta de 15 ani, când începem să rezonăm cu lumea. Vreau să fac ceva cu viaţa mea. Acel ceva nu e clar, e ca un foetus în a treia lună de sarcină, să zicem, e acolo, e ceva acolo, e cineva, dar nu e foarte clar ce sau cine. La fel e sentimentul acesta de “vreau să fac ceva”, care aduce cele mai bune lucruri din viaţă, e baza a tot ce fac oamenii bun şi frumos. Simţi asta când mergi la munte, când începi să citeşti singur filosofie, când vezi un film care te întoarce pe dos, în bine sau rău, când treci dincolo de curgerea zilelor şi examenelor şi te întrebi care e sensul şi misiunea ta pe acest pământ.

Iar oamenii “tineri” sunt cei care au făcut ceva cu viaţa lor, şi rămân tineri tocmai pentru că au făcut asta. Ştiu oameni de 80 de ani care erau mai tineri ca mine, şi se vedea asta. Pentru că « făcuseră ceva » cu viaţa lor.

Sigur, şmecherii vor zice, ce să faci cu viaţa asta, faci... un mare nimic. Ok, pot să fac şi eu mişto cam de orice. Dar, dacă e să cautăm ceva inedit, ei bine formula bizară de “a face ceva cu viaţa mea”, are, la nivel de limbaj, un paradox mult mai interesat decât asocierea simplistă de mai sus . Şi anume, cineva care vrea să facă ceva cu viaţa lui, înseamnă că întreaga lui viaţă, tot ce este el, tot ce ar putea el să facă, toate aspiraţiile dar şi dorintele si posibilităţile, sunt încă deoparte. Lăsate, neatinse, sau în aşteptare.

E viaţa, o are, dar e o viaţă cu care încă nu  a făcut nimic. Chiar dacă a făcut multe lucruri în acea viaţă. Are realizări, dar nu a făcut ceva cu viaţa lui întreagă.

E o formulă minunată, pentru că ea spune că viaţa se face, sau că se face ceva cu viaţa ta, că viaţa nu doar se trăieşte, ci se transfigurează în ceva anume. E un mare aluat, imens, minunat dacă devine ceva, dar jalnic dacă e lăsat la stadiul de aluat.

Saint Exupery scrie într-un pasaj din finalul cărţii Terre des Hommes că trecea printre oamenii adormiţi dintr-un tren de clasa a treia, şi vedea câte un copil cu faţă de înger şi se întreba ce va deveni acel copil. “Mozart este asasinat”, era concluzia scriitorului francez. Câţi dintre noi nu au vrut să facă ceva cu viaţa lor? Nu doar au vrut, dar au putut, adică se putea, dar nu au perseverat, sau nu s-a deschis uşa timpului şi a sufletului.

E chestia care mă ţine treaz, de ani de zile: întrebarea “cum să faci ceva cu viaţa ta”. Pentru că dacă amâni prea mult  rişti să nu mai poţi, sau rişti să pierzi dorinţa de a face ceva, ajungi la sentimentul că vrei doar să îţi salvezi viaţa. Adică… începutul ratării complete, conform Evangheliei, dar şi a psihologiei umane. Tinerii sunt cei care sunt mereu gata să îşi dea viaţa, iar bătrânii vor să o salveze, să o prelungeacă. (Tinerii şi bătrânii în sens psihologic).

Dar viaţa trebuie luată toată, ca floare care stă degeaba într-un tufiş dosit, şi pusă sus pe pervaz. Oferită, altora, soarelui. Trebuie făcută Ceva.

Dar Ce, ce să faci? Aici e problema. Din mii de motive, pe care le pot descrie dacă trebuie, dorinţa asta ni se pierde. Nu zic că cineva ne-o ia, dar ni se stinge. Rămânem prizonieri ai vieţii de zi cu zi, ai filmului care ne duce de la o zi la alta, adică un fel de Matrix, trăim dar fără să fim actori, ni se pare că suntem actori dar de fapt suntem doar spectatori. Am putea fi mult mai mult decât atât, am putea fi şi actori.

Se numeşte “ a face ceva cu viaţa ta”.

De ce ne temem? Pentru că, să revin la imaginea cu aluatul de mai sus, nu e vorba de a face “ceva în viaţa ta”. Asta e versiunea idioată, “nu ai făcut nimic în viaţa ta”. Şi atunci, când cineva zice asta, tu zici “ba da, o facultate, o firmă, o casă”. Toate astea, sunt ceva “în timpul vietii” mele, dar apoi viata mea a revenit la normal, la banal.

Pe de altă parte, a face ceva cu viaţa ta înseamnă să o iei toată şi să o pui toată pe un pervaz unde să o bată soarele, să îşi trăiască timpul vieţii sub soare şi sub stele, o viaţă autentică care s-a oferit pentru ceva.

Noi râdem, dar citatele din Evanghelie “dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, nu aduce rod”. Sau, “La ce i-ar servi omului să câştige lumea întreagă, dacă o plăteşte cu propria lui existenţă?” sunt corecte nu doar creştineşte, dar şi psihologic. E trecerea de a la a face chestii, multe, ceva-uri multe, spre “a face ceva cu viaţa ta”. Să faci ceva cu viaţa ta, chiar dacă ni se pare că ceva e mereu ceva mic, nesemnificativ, înseamnă să laşi viaţa ta să se preschimbe într-un rod anume. Dacă nu moare restul, dacă nu mizezi totul pe un rod anume, nu va rodi. Nu poţi arunca în pământ jumătate de sămânţă, 30 la sută din sămânţă. Ori arunci tot, ori nu arunci nimic.

A face ceva, înseamnă, sigur, să reflectezi aspra acelui ceva, dar apoi la un moment dat să rişti totul. Oamenii trişti că nu au făcut ceva cu viaţa lor au rămas deci înainte de salt. Înainte de “the leap of faith”, de aruncarea în necunoscut. Nu au riscat nimic, nu au riscat măcar ceva acolo, şi atunci “ceva” nu s-ar format în ei. E ca şi cum îţi place prea mult cum arată un aluat, şi te temi să îl bagi în cuptor.

E vorba deci de angajare, completă, de dăruire de sine, de miză existenţială. In principiu un copil care se naşte produce acest efect de “am făcut ceva cu viaţa mea”, pentru că îţi captivează toată atenţia şi toată existenţa. Dar se poate mai mult.

Ceva.

Ei bine, cu acest text am ajuns undeva la o limită, între ce scriu pentru oamenii care îmi citesc eseurile de zi cu zi, şi ce scriu mai recent pentru partea cu biserica, într-un cerc restrâns. Pentru că în acest text, şi mai sunt şi altele, e foarte clar zic eu că dincolo de ce putem înţelege despre ratare sau împlinire posibilă a unui om, ajungem la o prăpastie, sau în faţa unui tunel.

Trebuie să riscăm. Să împingem corabia dincolo de mal, ar spune Platon. Viaţa devine de neînțeles fără un pas de risc iraţional, sau supra-raţional.

Şi eu cred că la un moment dat doar Dumnezeu ne ajută să riscăm: fie ne face curaj, fie ne pune într-o situaţie din care nu mai putem găsi cale de întoarcere.

Marile decizii ale vieţii, cum e căsătoria. Era o conferinţă întreagă a unui călugăr filosof francez, Pere Samuel de la Comunitatea St. Jean, (aici video) care arată că e imposibil raţional, psihologic si uman de fapt să faci pasul căsătoriei. Şi la final explică că, totuşi, imaginea lui Adam care adoarme şi apoi apare Eva, presupune că Dumnezeu te “adoarme” puţin, la un moment dat, laşi mai uşor raţiunea şi te laşi purtat de mister. Accepţi misterul, căruia îi vedeai doar dezavantajele, dar acum nu doar că îi vezi şi avantajele, dar şi continuitatea misterului în viaţa ta. Pentru că de mister e vorba: avem curajul de a face marile alegeri atunci când acceptăm că viaţa nu e doar ceva ce fac eu, e ceva mai mult, în ea însăşi e ceva mai mult, şi deci e firesc să o integrez într-un circuit misterios, pe care nu îl înţeleg în întregime, un circuit deschis misterului.

Părintele Vasile Mare, care nu mai e printre noi, îmi dădea tot felul de sfaturi foarte clare despre ce ar trebui să fac, într-un moment de cumpănă pentru mine. Prin anii 1998-2000. Dar, avea şi obiceiul de a-şi povesti viaţa, pentru a da exemple. Iar momentul în care a decis să se facă preot, revenea mereu la asta, era ceva foarte neclar, ceva de neînţeles pentru raţiune. Ceva de genul că el nu vroia explicit să se facă preot, aşa ceva reţin, dar a ajuns să fie preot, printr-un context de împrejurări în care vedea mâna lui Dumnezeu. Era, şi acolo, adormirea lui Adam, saltul într-o viaţă care se împlineşte, se orientează, devine “ceva”. Preot, în cazul lui. Iar din acel secret plin, comoara vieţii lui, lua înţelepciune pentru creştinii în pelerinaj pe care îi întâlnea. Se simţea asta.

Acest mister al marilor gesturi care devin apoi bucuria, miezul vieţii noastre, pentru restul vieţii, mi l-a sugerat cumva Părintele Mare. Şi ştiu că poţi avea multe lucruri bifate pe lista vieţii, dar să rămâi încă trist în adâncul sufletului. Cauţi încă, încerci să mergi şi tu până la bucuria – şi pacea  – acelui om complet, care a riscat viaţa sa întreagă în faţa lui Dumnezeu - de unul singur şi neştiut de nimeni. Nebuniile, excesele, angoasele, toate sunt semnele, ca turbulenţele unui avion, că viaţa ta nu merge încă drept, curat, la ţintă, a păstrat încă rezerve, a rămas încă o viaţă plănuită. O viaţă care nu a fost încă aspirată, cuprinsă de un mister mai mare decât ce poate plănui un om să facă cu viaţa lui la o cafea.

Saltul acela într-o viaţă riscată, dăruită cu totul, împlinită deci, se face la un moment dat pentru fiecare. Greu de imitat momentul, greu de imitat saltul celuilalt de lângă noi. Sunt clipe unice în istoria fiecăruia. Nu se pot imita, nu se pot nici măcar prevedea. Apar la un moment dat. Dar ne recunoaştem în descrierea faptului că… iată, nu am făcut încă saltul. Sau că da, iată, l-am făcut. The leap of faith. Acel angajament complet, fără de care, cum spune şi filmul Inception, viaţă ta rămâne o viaţă de bătrân cu regrete ?

 “So do you want to take a Leap of Faith, or become an old man, filled with regret, waiting to die alone?

5 comments on “A leap of faith. Viaţa se înţelege doar atunci când o rişti complet”

  1. I want to express my passion for your generosity in support of individuals that must have guidance on in this concern. Your very own commitment to getting the message across had become really informative and has usually encouraged most people just like me to reach their ambitions. Your own helpful publication denotes this much to me and substantially more to my mates. Regards; from each one of us.

  2. I just wanted to type a small remark to be able to appreciate you for all the awesome recommendations you are giving on this website. My long internet research has now been paid with high-quality points to talk about with my family. I 'd mention that many of us website visitors are quite fortunate to live in a great site with very many outstanding professionals with valuable tricks. I feel really privileged to have encountered the website and look forward to some more exciting minutes reading here. Thanks once more for a lot of things.

  3. Good day! Do you know if they make any plugins to assist with Search Engine Optimization? I'm trying to
    get my blog to rank for some targeted keywords but I'm not
    seeing very good results. If you know of any
    please share. Thanks! You can read similar art here: Sklep

  4. Hello there! Do you know if they make any plugins to help with SEO?
    I'm trying to get my blog to rank for some targeted keywords but I'm not seeing very good results.
    If you know of any please share. Thank you! You can read similar article
    here: Sklep

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright Orasul Albastru 2015