Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Blog

Aproape nimic: arta conexiunilor esenţiale

Submitted by on 22 aprilie 2010 – 0:21No Comment
Aproape nimic: arta conexiunilor esenţiale

La prima vedere impresionantă şi disproporţionată în alpinism ne apare diferenţa între mica atingere aproape angelică a alpinistului şi miliardele de tone de stâncă pe care le lasă în urmă în fiecare moment. Diferenţa între colţul fin al stâncii unde se află alpinistul şi imensitatea adâncă peste care trece şi care se întinde imediat sub el. La fel, ne mişcăm astăzi pe suprafeţe uşoare dar care ascund imensităţi tăcute.

Alpinistul nu are nici o putere asupra stâncilor pe care se caţără, e nesemnificativ în mijlocul lor. La fel, ne mişcam azi între tranzacţii bancare de miliarde de dolari, între şiruri de sute de automobile sau circuite de oameni de mii de corpuri: suntem singuri şi nesemnificativi în acest imens carusel. Cum ar spune Hannes Bohringer, suntem “aproape nimic”[1], şi avem la îndemână aproape nimic. Totuşi, e o artă de a găsi şi de a menţine acel aproape nimic care pentru fiecare dintre noi devine esenţial, mai precis aproape totul.

De fapt trăim într-o lume de obiecte care nu mai sunt legate firesc de ritmul uman, fie că e vorba de circuite electronice ori circuite de imagini, aşa încât avem în permanenţă nevoie de un intermediar. Avem nevoie de un echipament-proteză, fie că e vorba de un număr de cont, un telefon mobil, un automobil sau o adresă de internet. Activarea şi dezactivarea acestei proteze devine forma noastră de participare în lume. Atunci când ne oprim, ştim foarte bine că tot ce avem concret este capacitatea de a face legăturile corecte: tot ce avem sunt corzile care atârnă în jur, şi carabinierele cu care ne putem agăţa de un piton sau de altul.

Spiderman devine obsesia tuturor: cu toţii am vrea să ne putem agăţa de clădiri, să ne ridicăm măcar zece centimetri peste fluxul de maşini şi peste distanţe, ca să câştigăm timp. Tot ce putem e să facem nişte conexiuni reuşite, mergând pe stradă.

Planificarea conexiunilor devine sportul cotidian naţional, sportul zilnic al oricărui cetăţean de metropolă. Dar nimeni nu îl cronometrează, nimeni nu are aparate de înregistrat punctele câştigate la sportul conexiunilor.

E păcat: am fi mai mulţumiţi dacă am fi aplaudaţi pentru acest sport pe care toţi îl practicăm la nivel de performanţă, din clipa în care am păşit dimineaţa pe treptele metroului.

Comments are closed.