Aşa cum laşi jos un rucsac de pe umăr

Fiecare om are un “loc” al lui unde se simte bine, de unde poate să plece cu energie şi unde poate să revină cu bucurie. Iar cei care nu au găsit încă acel loc arată, în mii de feluri diferite, la fel: se simte că nu au ajuns. Se simte că sunt în aşteptarea a “ceva”, că aleargă cu inima sau se întreabă cu sufletul, că sunt în pelerinaj spre un Loc pe care doar ei îl ştiu, sau doar ei îl pot găsi.

Asta nu ar fi un lucru nou. Importantă e consecinţa: fie ai ajuns acolo unde e Locul tău, şi atunci nu mai e nevoie să citeşti acest articol sau altele de acest gen, fie nu ai ajuns. Iar dacă nu ai ajuns încă, vestea bună e că lucrurile complicate pe care le trăieşti zi de zi se simplifică foarte mult. Privite global, sunt doar umile consecinţe ale faptului că eşti pe drum.
E adevărat că atunci când eşti pe drum sunt multe lucruri care nu merg în tine, în relaţia cu ceilalţi, în felul în care gândeşti şi meditezi pe stradă sau pe balcon, felul în care pui capul pe pernă sau felul în care priveşti prin perdea luminile oraşului în noapte. Rezonezi bruiat cu tot ce e în jurul tău. Primeşti greşit semnalele şi încurci mesajele şi lumea nu e în jurul tău ci pe umerii sufletului tău.

Dar toate aceste lucruri vor dispărea la un moment dat, aşa cum laşi un rucsac jos de pe umăr, aşa cum dispare ploaia când intri într-o casă.
Una din greşelile principale de strategie e să te apuci să lucrezi la simptome, să repari situaţia pe drum: reparaţia asta poate să dureze o viaţă, şi devii mai degrabă un reparator umil de şosea decât un rebel căutător de comori ale sufletului la care nimeni nu a ajuns.
E mult mai important să mergi mai departe, tot mai departe, la fel ca Frodo (“de acum nu mă mai pot întoarce înapoi”) până când vei ajunge. Să mergi, chiar puţin şifonat, şchiopătand, nebărbierit sau fără mari planuri de viitor, până când ieşi la lumină, pe platoul muntelui, la lumina ta, acolo unde este pentru tine belvederea corectă spre lume şi spre oameni.
Acolo da, o să faci curăţenie. Acolo o să desfaci din rucsac problemele, o să te speli şi o să îţi lingi rănile, o să îţi faci planuri noi şi frumoase. Pentru că o să ai o “belvedere” de viaţă.

Şi chiar dacă ai trăit până atunci fără planuri, de acolo încolo o să-ţi faci planuri pentru restul vieţii. De pe platou, din locul în care tu vezi bine lumea, ei bine orice mişcare, orice gest, orice cuvânt, e mai plin de sens decât tot restul vieţii de până acolo.
În orice direcţie ai privi, şi în orice clipă a vieţii care va urma, o să reciclezi întru înţelepciune zilnică şi pace a inimii toată bezna anilor care au trecut ca nişte nori negri peste muntele minunat, dar ascuns în prima parte a vieţii, al sufletului tău.

Publicat pe Lapunkt, aici