Dintr-un anumit punct de vedere, e mai greu să fii bogat.
Adică, atunci când îţi lipsește ceva, îţi spui că tot ce ar trebui să se întâmple, tot ce ai vrea, e să primești. Să vină spre tine ce îţi lipsește: prietenie, dragoste, bani, succes. Dar atunci când primești acel lucru, de la soartă sau de la cineva anume, paradoxal totul devine mult mai greu. Pentru că primești o nouă șansă, o nouă identitate, iar atunci noua situaţie – deși tehnic vorbind pare mai ușoară faţă de vechea situaţie - are o greutate subtilă mai greu de dus.
Ne place să ne plângem, atunci când ne lipsește ceva, asta și pentru că o parte din responsabilitate merge pusă frumos pe umerii soartei, ai lui Dumnezeu, ai celorlalţi. Şi apoi ceea ce facem ca să fie mai bine are un scop foarte clar, ieșirea din impas, și de aceea merităm să plângem, sau să ne plângem, sau să film consolaţi. E greu, dar măcar știm care e scopul: ieșirea din impas. Adică, din punct de vedere mental, e simplu.
Dar dacă ai avea tot ce vrei, dacă ai fi “un mic Dumnezeu”, cui ai da bani, șanse, ajutor? Pe cine ai finanţa? Te cam doare capul. Aici lucrurile devin, deși par ușoare faţă de trecut, mult mai complicate. De ce toată lumea indiviază pe cei cu bani de prin cluburi, iar ei îţi spun “Banii nu aduc fericirea, dar numai noi bogaţii o știm?” (Dallas). (Iar prin bani, zic eu, poţi vedea multe, relaţii, succes, mărog tot ce ai fost învăţat să vrei deși poate era mai bine fără, cel puţin pe moment).
Cred că explicaţia e că, atunci când ai ieșit din impas, aparent te-ai rezolvat. Dar, de fapt, la nivel de situaţie, de bani, de statut, ai trecut de la stadiul de orfan, de copil, la stadiul de părinte. Şi nu oricine vrea să devină părinte. De acum, trebuie să faci tu pentru alţii ceea ce cereai de la alţii. Să dai tu din prea plinul tău, și să te lupţi în continuare pentru a fructifica ce ai primit sau poziţia în care ai ajuns. Şi atunci cumva e mai greu, e mai multă responsabilitate și un fel de singurătate a fericirii sau măcar a veţii implinite. Da, acum ai ce îţi trebuie, și nu te mai scoli din pat ca să găsești ceva util supravieţuirii. Atunci, de ce te mai scoli din pat? E cea mai puternică tentaţie de a nu mai lupta, sau de a fi mai meschin ori mai leneș decât până atunci.
Cum se poate ieși din asta? Eu nu vad altă șansă decât a învăţa să mulţumești pentru unde ai ajuns. „Mulţumesc”-ul tău îţi va indica cel mai bine unde trebuie să auzi și tu, de la altul, cum a auzit și altul de la tine, Mulţumesc!.