Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Spiritualitate

Bunătatea: acceptarea fără condiţii a celuilalt

Submitted by on 20 martie 2014 – 10:43One Comment
Bunătatea: acceptarea fără condiţii a celuilalt

Sunt cicluri de căutare spirituală prin care trecem, etape, uneori luni de zile, alteori ani de zile, alteori milioane de secunde de noapte albă care durează cât o coborâre în infern. Cicluri care au toate logica lor: tu ştii foarte bine că încă nu eşti încă gata de viaţă şi de luptă, că mai ai nevoie de timp, că nu ai înţeles decât 63 la sută din problema cu care te confrunţi, că ai mai avea nevoie de restul de 27 la sută pentru a putea apoi să ieşi pe uşă ferchezuit şi refăcut, sau măcar « făcut », format, matur.

Iar cei din jur nu au timp pentru a te mai aştepta să înţelegi restul.

Poate că nici nu au cum să « întrevadă » unde eşti tu, ce înseamnă pentru tine restul de 27, de ce are o logică să mai aştepţi, să nu fii deja gata, să nu fii « ca ceilalţi » din punct de vedere al luptelor pe care alţii le-au câştigat. Din punctul de vedere al modului în care alţii au câştigat luptele spirituale pe care ei le-au câştigat.

Ei bine, totuşi sunt unii oameni care te acceptă cu restul de ciclu de căutare personală. Nu te forţează. Din mii de motive. Pentru că ştiu că aşa e sufletul omului, sau pentru că au trecut şi ei prin aşa ceva. De obicei, pentru că au trecut şi ei printr-o experienţă ce implora milă din partea oamenilor care trăiesc în rând cu oamenii sub aceleaşi stele care împart tuturor imensa nedreptate a timpului peste lungimea pământului.  

E un miracol: e momentul în care nu mai sperai să găseşti – întelegere, acceptare – şi găseşti. Mai precis, « mai găseşti ».

Exact la fel cu situaţia unui adolescent sau student care a cheltuit banii de buzunar, şi vine să mai ceară. E un joc între el şi părinte, uneori părintele dă, alteori nu, dar sunt unele momente speciale, pe care apoi nu le uiţi pentru restul vieţii, în care chiar nu credeai că o să (mai) primeşti bani, sau permisiunea să pleci în excursie, şi totuşi ai primit, bani sau permisiune. Iar acele momente tatăl sau mama urcă din nou în ochii tăi, şi ştii că o să plângi când o să îi pierzi, pentru că ţi-au căştigat inima pentru că da, aveau o inimă mare – pentru tine, atunci când ai avut nevoie de ea mai mult decât în tot restul situaţiilor!

Iar aici nu e vorba doar de acceptare oarbă, aşa cum iertarea nu e doar o trecere cu vederea.  E o acceptare conştientă, cu ochii deschişi şi nu cu ochii închişi.

Celălalt, prieten, părinte, duhovnic, profesor, şef, te vede mergând prin beznă, prin singurătate şi non-sens, şi te acceptă. Îţi dă timp, încă şi încă, libertate, încă şi încă, acceptă iar şi iar schimbări de plan, ratări, amânări, până ce toţi aceşti oameni eroici devin ceea ce noi toţi ar trebui să avem: devin «pământul spiritual din care e făcută lumea », materia adevărată pe care ne putem sprijini apoi pentru restul vieţii.

Rădăcinile inimii, pe ce cresc, din moment ce nu cresc în pământul pe care toţi îl văd? Când eşti mic de tot cresc din dragoste şi atenţie, dar undeva după 18 ani trebuie să te naşti din nou, cu adevărat, la ceea ce ţine împreună lumea adevărată a spiritului: încrederea că undeva va exista din partea cuiva o acceptare şi mai ales o re-acceptare matură şi totuşi fără condiţii. Aici e minunea : e o acceptare matură, conştientă de riscul situaţiei, care totuşi rămâne fără condiţii.

Şi nu avem nevoie decât de o singură dată în care să simţim acest fel de încredere.

De la un singur om.

Dacă părinţii nu ne-au dat asta, un singur bunic, un singur prieten. E destul.

Pentru că încrederea nu are nevoie de număr, o încredere două încrederi. E una singură, la fel ca bunătatea.

Unii nu găsesc asta într-o viaţă întreagă.

Iar dacă am găsit asta suntem privilegiaţi şi datori să oferim şi noi altora încredere pură. Acceptare fără condiţii.

Pentru că am fost atinşi de Bunătate, la un moment dat.  

Un comentariu »

  • Alina spune:

    Genial! Ca un parau rece de munte care curge lin pana in adancurile pamantului, asa e acest articol pentru mine. Multumesc!