Când apar două relaţii posibile deodată, mai bine mergi mai departe

Se întâmplă să fii burlac o bună perioadă şi apoi brusc să apară două relaţii posibile, şi îţi vine să îti dai palme peste ceafă. De luni de zile sau ani de zile te rugai cerului să găseşti pe cineva, şi ieşeai peste tot prin oraş sau pe facebook, iar acum ai două bucăţi bune de relaţie disponibile, şi parcă e şi mai complicată situaţia. Ce să alegi?

Dar, ce înseamnă asta, că apar două deodată? Stai şi le întorci pe toate părţile. Suspect e faptul că au apărut deodată. Una e mai tănără, alta e mai în vârstă. De prima ai avea tu grijă, a doua ar avea ea grijă de tine. Prima e mai cochetă şi mai artistă, a doua e mai directă şi mai empatică. Una e blondă, cealalta e brunetă. Şi tot aşa.

Mi s-a întâmplat asta de cel puţin două ori, să fiu burlac resemnat şi apoi brusc să am două posibilităţi deodată. Acum, dacă aş fi iar în acea situaţie, aş merge imediat mai departe, şi cam asta am făcut în principiu şi atunci. Pentru că o astfel de situaţie înseamnă că într-un fel sau altul nu eşti pregătit. Ceva în tine nu a ajuns la unitate, iar universul cumva dă semnale, dar trebuie să îi înţelegi semnalele: nu eşti pregătit.

Se poate discuta foarte mult timp despre de ce am alege o parteneră sau alta. Pe cea mai mică e bine şi plăcut să o creşti tu, să ai grijă de ea. Sau, nu îţi plac blondele, dar acum ai întâlnit singura blondă care îţi place, şi poate că acesta e semnul, şi momentul, că te-ai îndrăgostit cu adevărat şi cu pasiune, pentru că până acum urmai un scenariu mai abstract, anume că îţi plac brunetele.

Până la proverbele de prost gust cu găina bătrână care face ciorba mai bună, toate astea sunt în capul nostru când stăm să cântărim. Şi se poate discuta. Pe de o parte e inuman să cântăreşti un om, o femeie, un bărbat, şi mai ales e incomplet, pentru că o cântăreşti în raport cu ceea ce este doar un scenariu. Poate că e bine să ai pe cineva de care să ai grijă, sau poate e mai bine ca de tine să aibă grijă cineva. Zice gura satului. Sau, zice Gary Chapman, cu cele cinci limbaje ale iubirii. Vrem să oferim servicii, sau vrem să ni se facă complimente. Ce să facem? Ar trebui să ne alegem iubita care merge după scenariul nostru de cuplu. Cineva care are doza de asemănător sau diferit potrivită, şi care ne face pe noi să ieşim din propria noastră “supă de personalitate” cu care ne-am plictisit de ani de zile.

Da, dar atenţie, că lucrurile astea se învaţă. Ce ne învaţă publicitatea despre o femeie perfectă e că te trezeşte noaptea prin somn pentru o partidă de sex de neuitat, iar un bărbat trebuie să fie un pic ca Tyler Durden, nepieptănat, descusut şi cool, dar cu picioarele mai spălate decât ale lui. Toate astea, ei bine chiar dacă ar fi adevărate, se învaţă. Totul se învaţă. Deci, ce alegi, pe cea care are mai mare talent înăscut, pentru că restul e dobândit şi oricum se dobândeşte? Şi cum compari talentul? Şi de unde eşti sigur că e cea mai talentată cea pe care o vei alege acum, şi de unde ştii, dacă mergi pe ideea de talent, că nu o să visezi pentru restul vieţii la una mai talentată sau chiar o să o descoperi peste doi ani la etajul de mai jos?

Da, se poate să visezi pentru restul vieţii la una mai talentată, dar până la urmă e talentată tot la scenarii pe care le-au inventat alţii sau le-ai văzut prin filme. Nu e vorba doar de sex, e vorba de cum te simte, te înţelege, te ajută când ţi-e greu, îţi stă alături, etc, adică… pare o parteneră, dar mai mult seamănă cu mama ta când aveai patru anişori.

Se poate să visezi pentru restul vieţii atunci când imaginezi cum va fi viitorul unei relaţii. Pentru că viitorul e făcut din scenarii. Sau scenariile ne construiesc nouă viitorul.   

Una peste alta, două relaţii posibile pe care stai să le compari înseamnă că nu eşti gata, nu eşti pregătit. Dacă ai fi pregătit, ai şti exact ce ai de făcut.

Nu zic că în viitor te aşteaptă o relaţie cu o parteneră care va fi şi mică şi mare, şi blondă şi brunetă, deşi se poate să se întâmple aşa.

Dar, zic că dualităţile care ne ţin pe loc sunt semnul că existenţial batem pasul pe loc, suntem într-un loc în care orice am aduce acolo nu vom rezolva nimic, noi trebuie să ne mişcăm de acolo. Orice dualitate arată că adevărata întrebare e încă ascunsă ochilor.

Exemplu pe care îl dau e cineva care se întreba de ani de zile dacă să fie preot sau să aibă o familie, şi în final un duhovinc i-a spus “pentru ce vrei tu să faci, nu contează dacă eşti preot sau nu”.  A mutat dualitatea, a spart-o. Dacă omul nostru ar fi pus aceeaşi întrebare, ar fi trecut viaţa fără să se decidă. El nu vroia să fie preot, sau familist, ci să facă un serviciu anume bisericii.

La fel, nu te cunoşti încă bine, şi nu ştii exact ce vrei. Rămâi la ce poate aduce o blondă sau o brunetă, şi compari. Atunci când te cunoşti bine pe tine, nu înseamnă că ştii ce parteneră vrei. Dar scapi de tirania scenariilor. Nu te mai interesează viitorul, ci prezentul. Şi atunci, ai puterea şi curajul să o vezi pe cea specială, unică, care e dincolo de scenarii, de culori de păr, de cum se face sau ce se face, de înnăscut sau dobândit. Ai puterea să o vezi pe cea care nu e rezultatul unui bilanţ mental făcut cu un tovarăş la bere, ci e ea, aşa cum e, şi pentru că e aşa…  ei bine a oprit timpul în loc.

Marile iubiri nu sunt de fapt o pasiune atât de intensă încât omul devine idiot şi are impresia că a ieşit din timp. Ci timpul se opreşte în loc pentru că îţi dai sema că nu te mai interesează cum va evolua femeia respectivă, pe oriunde ar lua-o şi orice-ar face ea te interesează. Eşti interesat să fii cu ea mai mult decât de orice scenariu.  

Orice scenariu, chiar şi cel mai minunat, te plictiseşte până la urmă. Mai ales dacă îl repeţi. Ce se caută, e tipa care nu te va plictisi niciodată. Şi există, pentru fiecare din noi, o persoană care nu ne va plictisi niciodată. Sună cam sec, nu sună romantic, dar asta e definiţia corectă a sufletului pereche. Nu are legătură cu inima, are legătură cu faptul ca mintea e atât de ocupată încât tace nabii din gură. Şi atunci orice dimineaţă e, da, ca în filme.