Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Spiritualitate

Când se întâmplă când spui „Nu mai pot”?

Submitted by on 14 noiembrie 2012 – 1:08No Comment
Când se întâmplă când spui „Nu mai pot”?

Cine spune „nu mai pot”? Care e vocea bună și care e vocea rea? Unii psihologi vorbesc despre mai multe voci interioare, unele mai autentice, altele mai exterioare, sociale. Nu mai pot: ești tu cel adevărat care are în faţă ceva prea greu de făcut, sau este o voce construită, falsă, care se stinge încet, în faţa identităţii adevărate care își face loc în lume? Ce nu mai pot? Cine nu mai pot?

Pentru că de multe ori e greu de știut „De ce nu mai pot”. Uneori se știe, dar alteori e doar un sentiment, care apare in diferite ocazii, și de care vrei să scapi.

Una peste alta, ceea ce vezi cu ochii (ochii sau ochii minţii ) că e greu nu e neapărat cauza sentimentului de neputinţă. Poate e doar ocazia de a-ţi reaminti ceea ce nu ai ști foarte bine dacă ai sta toată ziua în baie, în pat, la o narghilea. Anume, că ceva nu merge din principiu în tine, iar acel ceva are cu siguranţă legătură cu inima.

Majoritatea marilor probleme nu sunt adevărate probleme ci sunt o ruptură între minte și inimă. Cu inima vrei ceva dar nu vezi acel ceva cu mintea, iar mintea nu traduce ce spune inima, sau invers: cu mintea vrei ceva dar inima nu poate traduce ce vrea mintea. Majoritatea problemelor sunt o problemă de unificare ratată, din diverse motive: deci, soluţia e unificarea.

Soluţia e să accepti să traduci din minte spre inimă, sau din inimă spre minte. Dacă nu mai poţi, nu e doar ceva greu de facut, deci cu mintea: e ceva greu de suportat cu inima. Inima nu se simte acasă la tine. Ceea ce sigur că e cam absurd, înseamnă ca te-ai înstrăinat foarte foarte mult. Ai ajuns să te dedublezi într-un fel sau altul: sau inima controlează mintea în mod forţat, sau mintea controlează inima în mod forţat.

Ce poţi face? Să duci dedublarea pâna la capăt: să presupui că sentimentul de neputinţă nu e o problemă, e un semnal, un indiciu: trebuie să te reinventezi, așa încât noul personaj care „suspină” în tine să iasă la lumină, și să ia cu ușurinţă ceea ce acum e greu. E greu pentru că nu ai găsit filiera bună prin care lucrurile devin ușoare: filiera unui „eu” care asumă și inima, și mintea.

Pe scurt, când te dedublezi și suferi din acest motiv, nu e bine să renunţi, să abandonezi, să nu mai faci ceea ce e greu: mai degrabă caută să vezi cine e personajul care stagnează sau larvează în tine, un personaj care are o inimă mult mai bine conectată la minte. Se poate găsi acel personaj, cu o muncă poliţistă de investigaţie metaforică: pui cap la cap ce îţi place și ce nu, imagini și sarcini, iar apoi faci un salt peste cele două stadii, spre un al treilea stadiu care le explică pe cele două iniţiale. Există întotdeauna o explicaţie, iar explicaţia este traducerea corectă: on ne voit bien qu’avec le coeur, spune Saint Exupery.

Explicaţia e că nu vezi încă bine lucrurile, pentru că nu știi încă cine ești: minte și inimă.

Poate e cam abstract ce zic eu aici dar pot dezvolta cu exemple daca apar întrebări concrete. 

Comments are closed.