Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Cuplu, Spiritualitate

Ce faci când ieși dintr-o relaţie de lungă durată?

Submitted by on 10 iulie 2015 – 14:14No Comment
Ce faci când ieși dintr-o relaţie de lungă durată?

Prima observaţie e că, după o relaţie de lungă durată, nu poţi să uiţi de celălalt brusc și complet, ca printr-o minune, de pe o zi pe alta. (Doar dacă ai scăpat dintr-o adevărată pușcărie, dar, și acolo, apar fenomene de reamintire și nostalgie, vezi sindromul Stockholm). În această situaţie e utilă imaginea unei mingi de tenis sau de ping-pong, pe care o lași să cadă din mână: ea cade pe pământ, dar nu rămâne acolo: urcă iar, apoi cade iar… durează ceva timp până se oprește. E normal să ai o sinusoidală, ceva timp, cu momente în care te bucuri că ești din nou singur urmate de momente în care îţi aduci aminte cu melancolie de partenerul tău și de locurile, mirosurile, luminile și umbrele unde erai cu el.

Şi, deci, trebuie să nu confunzi faptul că e bine (sau poate nu e bine) că te-ai despărţit, cu revenirea normală în minte și inimă, pentru ceva timp, a „trecutului”. E normal să-ţi revină fostul (fosta) în minte sau să te întrebi dacă nu ar trebui să revii la el/ea, asta e mișcarea firească a mingii de tenis, cam la fel ca lăsarea de fumat sau de altele. Ceva timp ești vulnerabil, în anumite momente sau contexte, în faţa amintirilor, a melodiilor, a obiectelor, a numelor sau a datelor din calendar etc.

Regula de urmat, în acest moment, e următoarea: atunci când partea emoţională e agitată sau chiar rănită, ei bine, declari sus și tare că pe moment nu te gândești la inimă și emoţii. Declari asta altora, dar și ţie, mai ales ţie. Anunţi în inima ta și pe Facebook că pentru o perioadă lași lucrurile să se cicatrizeze. Iar pentru asta faci tot timpul zilei zeci de chestii care să te ocupe: cu fiecare zi ce trece, cu fiecare Week-End sau sărbătoare mai mare care trece, ești mai puternic pe drumul cel nou.

Exemplul cel mai bun de activitate potrivită pentru acest moment e școala de șoferi. O perioadă nici lungă, nici scurtă, un alt univers, alţi oameni, și un scop clar la final. Astfel de activităţi (un curs de chitară, de Photoshop, de cromoterapie) îţi permit să duci la capăt ceva nou, nici greu, dar nici ușor și să îţi recâștigi încrederea în tine – atât la nivel afectiv, cât și la nivel de realizări posibile în viaţă. Descoperi că lumea emoţională e haotică, fragilă, iar un eșec în această lume nu înseamnă că nu mai ești un omul cu care cineva ar vrea să dea mâna. Că poţi face chiar bine tot ce fac ceilalţi, doar că… da, la capitolul „relaţii”: ai trecut printr-o perioadă nepotrivită, nefericită, ghinionistă, sau de pregătire, ia-o cum vrei.
Pur și simplu nu dai atenție la ce îţi spune inima, pentru că apele sunt prea agitate, nu poţi să separi ce a fost bun de ce a fost rău, sau nu poţi, încă, să privești transparent o nouă relaţie care ar apărea la orizont. Şi iei această perioadă ca pe o perioadă de reconstruire a sinelui, care, de regulă, e binevenită și chiar mult așteptată.

Mai mult, reconstruirea sinelui o faci cu un scop clar: dacă relaţia dinainte nu a mers e și pentru că nu mi-am cunoscut bine teritoriile, nu am știut cum să negociez sau ce anume să negociez. Acum, voi face niște alegeri clare pentru mine, pentru restul vieţii mele!, ca și cum ar trebui să trăiesc singur(ă) pentru restul vieţii”. Odată ce alegi acest scop, ai în faţă un program foarte clar și mai ales adevărat. Nu doar firesc, adevărat.

Pentru că tentaţia când te desparţi e să faci de toate și nimic, sau să te bagi degeaba în relaţii fără viitor culese la repezeală pe scările pline de fum ale celui mai recent bar la modă din oraș. Adică… lucruri care nu sunt neapărat „adevărate” în sensul de utile pentru tine. Dar dacă te ocupi de lucruri care, în fine, sunt adevărate pentru tine, vei regăsi în ceva timp și perspectiva corectă pentru a „zări” un partener potrivit pentru tine. Cu defectele și calităţile tale. Sau ale lui.

Toate astea te ajută să te centrezi pe „ce e bun pentru tine”, mai degrabă decât pe „ce e rău sau poate fi rău pentru tine”. Revin la partea cu încrederea: cei care se despart (sau au fost părăsiţi) nu riscă doar să piardă încrederea în ei, dar și în ceilalţi. „Toţi bărbaţii sunt porci, toate femeile sunt isterice” – nu are rost să o iei pe panta asta. De fapt, un singur bărbat a fost, poate, porc sau o singură femeie, poate, isterică. Nu toţi.

Lumea inimii are, și ea, niște reguli, chiar dacă nu se văd. Păi, tocmai, nu se văd, ne zice Micul Prinţ: “l’essentiel est invisible pour les yeux”. Sufletul pereche, sau, mă rog, persoana potrivită, nu se văd cu ochiul liber. Cei care au o relaţie fericită au descoperit o singură persoană, o persoană anume și nu alta care a schimbat complet poezia și discursul lor despre lume. Nu zic că există un singur suflet pereche, zic că lucrul adevărat din povestea sufletului pereche e faptul că relaţia bună și fericită se face cu un om foarte greu de găsit, în sensul de unul „greu de zărit” printre alte zeci sau chiar sute de mii. Dar, asta e regula inimii: e vorba de rezonanţă, iar rezonanţa potrivită se găsește greu, pentru că fiecare om e interesant în felul lui, dar foarte mulţi nu sunt interesanţi pentru mine. Asta nu înseamnă că sunt porci sau isterici, decât pentru mine: au și ei undeva “over the rainbow” porcușorul lor pereche cu care o să se înţeleagă de minune.

Până la urmă, etichetele de porc sau politicos, om bun chiar, sunt irelevante pentru relaţii. Pentru că, dacă acum sunt supărat foc pentru că „fostul era un porc”, nu faptul că era porc mă supără, de fapt, cel mai tare, pentru că de fapt nici un om politicos și “libidinos de bun” nu mă interesează atunci când caut dragostea, ba chiar mai mult, mă umple de nervi. De fapt mă supără faptul că nu m-am prins mai repede care era situaţia.

Şi nu m-am prins mai repede că adevărata etichetă care clarifică lumea este potrivit/nepotrivit. Atât. Dacă privești lucrurile prin această prismă, zi de zi și an de an, începând de acum, o să știi ce ai de făcut. O să știi că nu a greșit nimeni, doar că partenerul era nepotrivit, iar dacă nu ai găsit din prima încercare un tip care e „unul la zece mii” sau „unul la o sută de mii”, e vreo problemă?

Doar după o lungă perioadă de antrenament de unul singur pentru a găsi lucrurile potrivite pentru tine, iar apoi după o altă perioadă de găști potrivite, oameni potriviţi, proiecte frumoase și evenimente “cool”, o să fii pregătit să zărești, într-o zi, „omul potrivit” pentru tine.

Dar totuși… de ce ai trecut prin despărţirea de acum? Nu sunt profet, însă cred că am dreptate dacă spun: ca să te bucuri mult mai mult de omul potrivit, atunci când o să îl întâlnești, ca să îl apreciezi și să îl iubești așa cum nu ai fi făcut-o dacă îl întâlneai într-o terasă pe la douăzeci de ani, pe când nu puteai încă să îl „cântărești cu inima” la adevărata lui valoare – aceea de comoară a vieţii tale.

Publicat pe Lapunkt, aici.

Comments are closed.