Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion, Spiritualitate

Chipul antrenorului

Submitted by on 5 noiembrie 2017 – 21:32No Comment
Chipul antrenorului

Măcar o dată în viaţă e nevoie să ştii că ai trăit întreg, până la capăt, până la limită, fără o urmă de compromis. Eu zic “o dată”, dar dacă faci asta o dată în viaţă, va fi gustul cel mai crud pe care o să îl cauţi, de acum încolo, în tot ce vei face.

Compromisurile de orice fel nu par atât de grave pe cât de grav pare să fie că duci o viaţă trăită mereu pe jumătate, în ezitare, în aşteptare, în visare, în ne-împlinire. Şi vine uneori un moment în care poţi să trăieşti întreg, fără jumătăţi de măsură. E momentul istoric al vieţii tale.O să descriu puţin finalul meciului din filmul Any Given Sunday, care e un astfel de moment de trăire fără jumătăţi de măsură.

Scena spune foarte multe despre ce înseamnă o maturizare spirituală şi descoperirea paternităţii spirituale. Jamie Foxx se uită în dreapta, în stânga, nu are ajutor de nicăieri. E blocat, nu are ce face. Iar cele 4 secunde, sunt cele în care trebuie să se întâmple tot: „four seconds, it’a a life time”. Momentele în care treci de jumătăţile de măsură sunt momente care comprimă viaţa, o condensează într-o scenă de un minut, 4 secunde, dar cu ecou pentru restul vieții.

Jucătorul rămâne să decidă singur, pe cont propriu. Şi în acel moment se conectează cu inspiraţia antrenorului, care în acest moment devine din antrenor părintele lui spiritual, pentru că a trecut şi el prin asta, şi s-a aruncat singur înainte peste grămada de jucători. Singura şansă era curajul în stadiul pur, direcţia înainte.

Atunci când mergi până la capăt, când dai cu curaj totul din tine, pentru că ai pierdut orice sprijin şi orice rădăcină pe care te bazai în trecut, e în acelaşi timp clipa în care iți apare în suflet adevărata ta rădăcină. Modul în care tu eşti conectat la existenţă, la destin. E ca o nouă naştere, dar spirituală. Adevărata paternitate spirituală nu e cineva care ne comandă sau ne impune ceva, din afară, din contră: e firul bun pe care îl găsim în noi –  era acolo dar nu îl prinsesem încă – în clipa în care am mers pană la capătul efortului, al disperării, al singurătăţii.

De fapt e o legătură intre puritatea trăirii, fără jumătăţi de măsură, şi descoperirea identităţii. La un moment dat, mai mult decat sa trăiești intens, sau foarte intens, trebuie să te consumi cu totul, ca o maşină care la limita vitezei devine avion, se ridică în aer. Ca un gest care dintr-o strategie potrivita devine mult mai mult, devine pur si simplu un salt existențial. 

Momentele in care descoperim puritatea trăirii nu sunt deci doar momente de puritate, sunt de fapt momente de revelaţie a sinelui. Iată de ce le atingem atât de greu, fie că ne căutăm iubirea, vocaţia, sau vrem să ne lăsăm de fumat: credem că e vorba de o mai mare intensitate, de un mai mare efort de a alege sau de a trăi pe cont propriu, fără compromisuri, dar de fapt e altceva: e accesul la un nou etaj al existenţei, accesul la un nou level al identităţii. Incă nu ştim care ne va fi numele, sau cum va fi la acel etaj, de aceea simţim doar purificarea interioară, efortul spre mai sus, urcarea scărilor, simţim că nu mai suportăm să trăim, cum zicea bunicul meu, “cu curul in două luntri”. E o versiune mai moldovenească dar de mare efect atunci când chiar eşti presat, din toate părţile, să schimbi ceva în viaţa ta.

La final, antrenorul cade în genunchi, după ce se oprește tensiunea meciului. Acel Touch Down făcut de jucătorul lui este şi o formă de credinţă, o forma de a atinge locurile invizibile ale inimii, locurile unde nu putem decât să cădem în genunchi pentru a mulţumi că am atins, măcar o dată în viaţă, puritatea perfectă. Cei care ajung la acest stadiu vor şti mereu că au în inimă puritatea perfectă, lipsa completă a compromisului, gestul absolut. Iar gestul absolut nu e ceva de genul performanţă la balet sau la dans, e o clipă în care ce faci  e conectat sută la sută la cine eşti. Aşa cum se numeşte jucătorul Willie Be A Man. Eşti om, fără jumătăţi de măsură.

Cum şi când se va face conexiunea între ce faci şi cine eşti, şi care e chipul antrenorului care îţi apărea în minte atunci când, singur, presat, vei face saltul perfect în existenţă, este ceea ce fiecare trebuie să descopere în felul lui.

E secretul care ne face Oameni, şi prin care vom putea şi noi să devenim, într-o bună zi, chipul antrenorului pentru cei mai mici decât noi.

Istoria lumii este istoria unei paternităţi spirituale, nevăzute, dar singura care ne ţine în picioare, pe noi cei care am ajuns în mijlocul terenului de joc şi trebuie să ne câştigăm viaţa, nu să o pierdem.

Comments are closed.