Cinci minute la o cafea

Viaţa pe cont propriu se poate sfârşi în urmatoarele cinci minute.

Pe măsură ce creşte viteza cotidiană şi relaţiile se prăfuiesc prin aeroporturi sau carnete de adrese, suntem încă pe drumul cel bun dar nu am ajuns încă la capăt: devenind tot mai singuri, ne apropiem de fapt de ceilalţi pe nesimţite, pregătind o Întâlnire completă.

Într-adevăr, pe măsură ce devii singur ajungi să îi observi pe cei la fel de singuri ca tine, descoperind în final singurătatea ca trofeu. Singuratatea ca invitaţie.

Singuratatea-curriculum-vitae.

Simplă cafea neobservată în aeroportul singurătăţii, intimitatea postmodernă e atunci relaţia neaşteptată care se naşte de la sine între cei care au renunţat să mai caute strategii excepţionale pentru întâlniri ratate sau incomplete.

E cafeaua ascunsă în mijlocul lumii a celor care nu îşi mai regizează întâlnirile, şi ştiu bine că Întâlnirea însăşi, de fiecare dată, e regizorul de care trebuie să asculţi.

Chiar dacă acest regizor pare să nu ştie prea multe în primele cinci minute, de fapt povestea lui abia începe.

Şi nu se stie niciodată cum se va sfârşi.