Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Blog

Coffee + Coffee = Love

Submitted by on 30 martie 2010 – 10:46No Comment
Coffee + Coffee = Love

Filmul Coffee and Cigarrettes e o succesiune de priviri şi dialoguri a câte doi (sau mai mulţi) oameni care se întâlnesc la o cafea şi la o ţigară. Dincolo de magia privirilor şi a gesturilor, filmul ne sugerează că, deşi fumul din scrumieră se ridică mereu uşor şi plăcut, comunicarea între toţi aceşti oameni nu e atât de firească, chiar dacă s-ar părea că tot ce îşi doreau era să se întâlnească. Se pare că ne mişcăm pe o planetă imensă care este «un conductor de rezonanţă acustică» (e leitmotivul filmului, citat din fizicianul Nicola Tesla) şi totuşi ne apropiem de o cafea şi ne strângem în jurul ei privindu-ne bine în ochi pentru a intra mai bine în impas.

Oricum, pe măsură ce ne apropiem unul de altul o facem pe propriul risc.

Aşa că e foarte probabil că ne înghesuim degeaba unii în alţii. Probabil că o relaţie începe să se lege tocmai atunci când îţi laşi ţigara în scrumieră, te ridici de la masă şi începi să te plimbi pe planetă la sute de kilometri depărtare, până într-un alt bar neştiut de nimeni unde vezi cine mai rămâne în faţa ochilor, la aceeaşi cafea păstrată în amintiri. Şi rezonanţa se transmite înapoi: printre imagini, amintiri şi sunete revii să fumezi o ţigară cu omul tău. Dacă relaţia e infintă, rezonanţele se vor repercurta la infinit.

De fapt, aşa se şi întâmplă astăzi: relaţia se construieşte în primul rând prin rezonanţe şi reflectări. Te reflectezi în viaţa celuilalt şi invers, şi te reflectezi tot mai puternic pe măsură ce îţi dezvolţi propriile spaţii individuale: rezonanţa se amplifică tocmai pe măsură ce vezi lucruri noi de unul singur.

Kilometrii parcurşi în singurătate, odată ce ating limita unei cafele, ne dau semnalul că trebuie să ne întoarcem şi se dizolvă iarăşi în centimetrii de discuţie din cafenele, terase, colţuri de parcări sau benzinării.

Cafeaua pe care o bem împreună nu mai e o clipă domestică separată de lume, ci momentul în care revenim de departe pentru a ne spune speranţa cotidiană ratată sau acumulată zilnic. Relaţia devine un spaţiu de rezonanţă infinită fără nici un nod comun.

În afară de prima cafea din mijlocul lumii de unde a început totul.

Fragment din Cinci minute la o cafea.

 

Comments are closed.