Crăciunul şi puritatea care odihneşte sufletul

21 decembrie 2015

«Simt acum acea dorinţă de puritate, acea nevoie de a-mi aşeza capul pe un umăr prieten şi de a mă odihni şi eu!» (me reposer enfin!). E un pasaj din scrisoarea de la sfârşitul vieţii a lui Edith Piaf. E interesant pasajul pentru că leagă sentimentul de odihnă de cel de puritate. A regăsi puritatea odihneşte inima omului.

Nu spune doar că ataşamentul şi prietenia odihnesc inima omului. Asta o spune de exemplu Holderin în poezia pe care o comentează apoi Heidegger în eseul său Poetic locuieşte omul. Ne spune că prietenia e măsura omului, ceea ce domină lumea lui dar şi face legătura cu Dumnezeirea.

Aici la Edith Piaf e ceva mai mult. E legătura dintre puritate şi odihnă, trecând prin prietenie.

De ce puritatea odihneşte ? Pentru că într-un fel sau altul e ceva "dintr-o singură bucată". Puritatea presupune că ai eliminat impurităţile, diviziunile, fragmentarea, gălăgia. Şi ai în faţa ta ceva frumos, sau ceva drag, un cadou mare ca o prăjitură, un prieten bun ca pâinea caldă, o faptă bună mai luminoasă ca luna de pe cer. Sau o iubire sinceră, o prietenie dezinteresată, un umăr prieten fără ascunzişuri, ocoluri şi minciuni.

Citatul lui Piaf aminteşte de pasajul Sfântului Augustin din Confesiuni: «Inima omului este neliniştită până nu îl găseşte pe Dumnezeu, şi doar în el îşi gaseşte odihna». Pentru că o căutare a lui Dumnezeu este una din căile de a regăsi puritatea.

Există două feluri de a regăsi puritatea. Unul este la nivelul nostru, a face curat, a scoate la lumină diamantul de preţ, frumuseţea pierdută. A te bucura de o lumină de seară cu o muzică potrivită. Al doilea este acela de a ne aşeza lângă un umăr prieten, a uita de noi lângă ceva frumos, ceva admirabil, un om deosebit, Dumnezeu.

Prin urmare nu ne odihnim atunci când nu mai facem nimic. Nici dacă facem linişte, ci din contră, atunci când ceva ne ocupă toată mintea, tot timpul, toată inima. Ne odihnim atunci când nu mai suntem divizaţi, ci puritatea pe care o vedem sau o experimentăm ne ocupă în întregime viaţa. Puritatea e o formă de maximă acţiune, maximă atenţie, dar una care aduce ceva rar, unic, fără preţ:  odihna sufletului, pacea mai bine spus.

Crăciunul ne place, de multe ori fără să ştim de ce, pentru că este sărbătoarea purităţii. A unei prezenţe simple, a unei scene minimaliste dar în care tot ce e important şi doar ce e important ocupă toată scena.

Crăciunul nu are deci legătură cu mâncarea, nici cu cadourile. Pe măsură ce bifezi lista de cadouri şi umpli maşina se poate să simţi că ai tot, ai cadou pentru toţi, dar ai pierdut pe drum totul, esenţialul. Ai complicat tăcerea Crăciunului, ai intrat prizonier al unui joc care nu mai are legătură cu puritatea.

Nu cumpăr orice cadou de Crăciun, şi nu fac orice de Crăciun. Nu e o sărbătoare ca alta, e sărbătoarea sărbătorilor pentru că e făcută să readucă puritatea în inimă şi în suflet. E făcută să dea odihnă, deci putere sufletească, pentru restul anului. Într-un fel e o sărbătoare în care contează doar oamenii, fiecare dintre noi. E o sărbătoare fără scenariu. Mai precis scenariul Crăciunului este regăsirea purităţii, a bucuriei de a fi, fiecare şi împreună.

Cadouri, scenarii de sărbătoare, meditaţii la biserică sau evenimente culturale, toate astea pot fi un mare rateu. Până şi zăpada pe care o dă Dumnezeu iarna, sau luminiţele care sporesc liniştea serii de Crăciun, sunt doar un decor. Să nu confundăm liniştea exterioară şi colindele armonioase cu adevăratul scenariul al crăciunului: odihna interioară, momentul în care ne putem odihni, în fine, şi noi, în adâncul sufletului.

Iar teologic, tocmai acesta e mesajul  Craciunului: ne putem odihni, pentru că nu vom mai fi niciodată singuri, iar sentimentul că "nu vom mai fi niciodată singuri" este probabil cea mai mare puritate pe care o putem experimenta.

Postat in

18 comments on “Crăciunul şi puritatea care odihneşte sufletul”

  1. Hackdra Cybersecurity! This amazing platform offers the best solutions to secure your digital world. If you want to protect your own data and take measures against cyber attacks, Hackdra is exactly what you need. Its professional team detects current threats and provides customized solutions. Visit https://hackdra.io now and take a step towards securing your safety. Rest assured, with Hackdra, you'll be safe in the digital world!

  2. I simply desired to thank you so much yet again. I am not sure the things I would have created in the absence of these suggestions documented by you concerning that subject. It absolutely was a very challenging dilemma in my view, but finding out a new specialized fashion you resolved the issue made me to weep with fulfillment. I am happier for this assistance and as well , believe you find out what a powerful job that you're undertaking teaching people using your blog. More than likely you have never encountered all of us.

  3. Needed to put you the bit of remark in order to say thank you the moment again for your extraordinary information you've contributed at this time. This has been really wonderfully generous of people like you to deliver easily exactly what most of us could possibly have distributed as an e book to make some dough on their own, principally considering the fact that you might have tried it if you ever decided. These techniques as well acted as a good way to realize that most people have a similar dream the same as my personal own to know lots more on the topic of this matter. I know there are thousands of more pleasurable opportunities in the future for folks who look over your blog post.

  4. Мы предлагаем широкий ассортимент документов о среднем и высшем образовании. Наш интернет-ресурс https://diplomguru.com позволяет заказать и приобрести диплом техникума без необходимости внесения предоплаты.

  5. Желаете завершить диплом скоро и без лишних заморочек? В Москве имеется много вариантов приобрести диплом о высшем образовании - diplom4.me. Профессиональные агентства предлагают сервисы по приобретению документов от различных учебных заведений. Обращайтесь к непреложным поставщикам и завершите свой диплом сегодня!

  6. Заказ аттестата в Москве - такое обычное действие, какое интересует множество клиентов - https://diplomsuper.net. В столице предоставляется масса альтернатив для заказа свидетельства.

  7. В текущих обстоятельствах вполне затруднительно обеспечить перспективы без академического образования - https://diplomex.com/. Трудно получить работу на должность с приличной оплатой труда и удобными условиями без этого. Многие люди, узнавшие о подходящей под вакансии, вынуждены отстраниться из-за отсутствия подходящего документа. Однако можно разрешить проблему, приобретя диплом о высшем образовании, стоимость которого будет доступна в сравнении со стоимостью обучения. Особенности заказа диплома о высшем уровне: Если человеку нужно всего лишь показать документ друзьям из-за того, что они не смогли закончить учебу по каким-либо причинам, можно заказать дешевую топографическую копию. Однако, если его нужно будет предъявить при нахождении работы, к этому вопросу следует подходить более серьезно.

  8. Приветики!

    Вы когда-нибудь сталкивались с необходимостью написания дипломной работы в сжатые сроки? Это действительно очень ответственное и трудоемкое занятие, но важно не опускать руки и продолжать двигаться вперед, активно занимаясь учебным процессом, как и я.
    Для тех, кто умеет находить и анализировать информацию в сети, это действительно помогает в процессе согласования и написания дипломной работы. Больше не нужно тратить время на посещение библиотек или организацию встреч с научным руководителем. Именно здесь, на этом ресурсе, можно найти надежные данные для заказа и написания дипломных и курсовых работ с гарантией качества и доставкой по всей России. Можете ознакомиться с предложениями на купить диплом в Москве , это проверенный источник!

    купить диплом института
    купить диплом в Москве

    Желаю всем положительных отметок!

  9. Доброго дня!
    Диплом стал более доступным заданием благодаря использованию онлайн-материалов.
    На нашем сайте вы можете недорого заказать и купить диплом с гарантией доставки в любой регион РФ.
    https://msk.barahla.net/uslugi/prochie-uslugi-i-predlozheniya/27714977_predlozhenie-zhelaete-poluchit-diplom-ne-prohodya-obu.html
    http://pravo-slavie.ru/index.php?subaction=userinfo&user=osuvitom
    http://obruchalka-vrn.ru/index.php?subaction=userinfo&user=ezazikiw

    Желаю всем прекрасных оценок!

    купить диплом в балаково
    купить диплом в воронеже
    купить диплом в буденновске
    купить диплом строителя
    купить диплом магистра

  10. Доброго дня!
    Диплом больше не является такой большой проблемой с доступом к интернет-ресурсам.
    Наш интернет-магазин предлагает купить российский диплом по выгодной цене с гарантией качества.
    https://www.ds77.ru/firms/2340904/
    https://mlife.by/user-blogs/2908/
    https://diplom-sssr.blizko.ru/about?preview=user

    Желаю всем пятерочных) отметок!

    купить диплом в майкопе
    купить диплом с внесением в реестр
    купить диплом в иваново
    купить диплом в благовещенске
    купить диплом в балаково

  11. Hello there! Do you know if they make any plugins to assist with Search Engine Optimization? I'm
    trying to get my blog to rank for some targeted keywords but I'm
    not seeing very good success. If you know of any please share.
    Many thanks! You can read similar art here:
    Sklep online

  12. PBN sites
    We shall create a network of privately-owned blog network sites!

    Pros of our privately-owned blog network:

    We perform everything so GOOGLE doesn't realize THAT this A PBN network!!!

    1- We acquire domain names from separate registrars

    2- The main site is hosted on a VPS server (Virtual Private Server is fast hosting)

    3- Additional sites are on distinct hostings

    4- We assign a individual Google profile to each site with confirmation in Google Search Console.

    5- We create websites on WordPress, we don't employ plugins with aided by which Trojans penetrate and through which pages on your websites are created.

    6- We never reiterate templates and use only distinct text and pictures

    We don't work with website design; the client, if wished, can then edit the websites to suit his wishes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright Orasul Albastru 2015