Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion, Spiritualitate

Trenul vieţii. Unii pleacă, alții ajung.

Submitted by on 12 martie 2015 – 22:23No Comment
Trenul vieţii. Unii pleacă, alții ajung.

Fiecare om ascunde în el o doză de schimbare posibilă de-a lungul vieţii, pe care o cunoaște în adâncul inimii, iar acea doză nu e nici insuflată de reclame, nici o iluzie: într-adevăr ai putea avea niște performanţe deosebite, ai putea merge foarte departe în schimbare, dezvoltare personală, depășire de sine, proiecte originale și interesante. Doar că nu faci asta, sau “nu încă”, iată durerea și tristeţea multora dintre noi, pentru anumite perioade de timp, including me.

Din acest punct de vedere, aparent oamenii se împart în doar două categorii. Există Omul 1, cel care vrea să se schimbe, dar “nu acum”. Pentru că “mai e timp”. Şi se uită la alţii, cei care au plecat la drum. Iar apoi există Omul 2, cel care deja și-a schimbat viaţa, simte și el asta dar simt și ceilalţi, cei din metrou, cei de la volan, cei din jur. Mulţi dintre noi, sau pentru lungi perioade, rămânem în stadiul Omului 1, omul “de acum”. Care nu mai visează ca la 15 ani un viitor luminos, el începe deja să încerce, dar nu reușește să treacă de stadiul “Nu încă”. Rămâne undeva la nivel mental, fără să aplice schimbarea pe care o dorește.

Problema e că de la “o să îmi schimb viaţa”, unii trec direct la stadiul “mi-a trecut viaţa”. “E prea târziu să mă schimb”. Omul 1, cel de “acum”, care nu a realizat nimic special, înseamnă pentru unii întreaga viaţa: o tranziţie tristă sau plină de iluzii deșarte de la omul plin de speranţe la omul fără nici o speranţă.

E oare vreun secret care face că unii se pot schimba, iar alţii mai greu sau chiar deloc? Nu cred că cineva va ști vreodată care e secretul schimbării, el e diferit de la caz la caz. În schimb, există un alt secret, mult mai interesant, care îi privește pe cei care nu au reușit încă: și anume, mai există un al treilea om, Omul 3, pentru care nu e niciodată prea târziu pentru a începe o nouă viaţă.

Într-adevăr, sentimentul că te-ai schimbat sau că ai făcut ceva măreţ sau pasionant cu viaţa ta… e de mai multe feluri. Poate că cei pe care îi vezi ca “schimbaţi” au avut un alt fel de a se schimba decât tine, iar pe tine te așteaptă un alt fel de a-ţi schimba viaţa, iar secretul ascuns pentru tine era tocmai descoperirea acestui alt fel de a trece prin viaţă.

Eu de exemplu am vrut să îmi schimb complet viaţa la 18 ani, printr-o decizie majoră, și care într-adevăr mi-a schimbat complet viaţa pentru câţiva ani. Dar, era mai degrabă o decizie de schimbare totală, în sensul că vroiam să mă schimb pur și simplu, mai mult decât vroiam efectiv ceea ce am ales atunci – mi-am dat seama de asta abia după vreo 15 ani de atunci. Iar apoi, de-a lungul timpului, am încercat să regăsesc acele luni fantastice în care mi-am schimbat brusc viaţa. De fapt, nu puteam decât să imit ce am făcut atunci (mi-am luat cele câteva bagaje pe care le aveam ca student la filosofie, în Franţa, și am intrat într-o mânăstire de călugări neo-dominicani, într-o seară de duminică la ora 19, și acolo am rămas pentru cinci ani de zile până ce mi-am dat seama în final că nu mi se potrivea locul, deși experienţa a meritat – locul se numea “La Communauté Saint Jean”).

Acum mă gândesc că atunci, la 18 ani, am trecut printr-o schimbare de genul „Big Bang”, o degajare de explozie, ceea ce toţi căutăm dar nu ni se oferă tuturor. Doar că după Big Bang universul intră în expansiune, iar limita mereu îndepărtată a universului e și ea un mod de a simţi că te-ai schimbat. Ai ajuns, până la urmă, undeva, în timp, așa că după ceva timp nu mai trebuie să cauţi o schimbare de genul Big Bang, ci de genul „Frontiera universului personal”. Indicatorul la care nu ai fi crezut că o să ajungi vreodată.

Altfel spus, există și o schimbare ca sentiment al destinaţiei. E a doua formă de schimbare majoră, dar care nu are explozia de sentimente a schimbării de tip Big Bang, cea care iniţiază. Schimbarea ca sentiment al destinaţiei e o schimbare care integrează, finalizează: Am ajuns profesor universitar. Am ajuns să fiu cel mai bun grafician din acest oraș. Am reușit să am doi copii minunaţi. Am reușit să lansez cel mai frumos proiect de la mine din oraș.

Acesta e Omul 3, “al treilea fel” de om, al treilea fel de a trece prin viaţă și de a descoperi un sens al vieţii.
Ca să reiau altfel: există o schimbare care înseamnă „plec la drum”, și o alta care înseamnă „am ajuns”. Iar mulţi dintre cei care așa-zis “nu pot să se schimbe”, care aparent nu pot să iasă din starea Omului 1, și privesc cu invidie sau tristeţe la cei care și-au schimbat deja viaţa la modul activist, dinamic, voluntarist, adesea american, probabil că fac parte din a treia categorie de oameni. Sunt dintre cei care nu încep prin a cumpăra iaurt, a face jogging și a-și da demisia dintr-o cocină de job (adică o psihologie de tipul „plec la drum”) ci încep cu o psihologie de tipul „Hai că acum am ajuns unde trebuia”. Am reușit să devin cineva, am urcat în ochii mei ca om, iar de acum… e timpul “să-mi schimb și io naibii viaţa”.

De fapt toţi mergem cu trenul vieţii, de mult timp deja. Doar că unii știu când s-au urcat într-un anumit tren, pe care l-au ales și au fugit după el, alţii au o psihologie inversă: știu unde au coborât, pentru că acolo era frumos, era bine, era altfel decât toate locurile deja văzute de ei în viaţă. Unii știu când au plecat, alţii știu când au ajuns. Ambele psihologii sunt bune, deși eu cred că cea a Omului nr. 3 e mai larg răspândită în zilele noastre, când, ca și mine dealtfel, la începutul tinereţii faci alegeri în totală necunoștinţă de cauză, deși bună voinţă și pasiune aveai din plin. De aceea, ceea ce în alte timpuri era o alegere iniţială, devine astăzi o descoperire finală.

Putem formula altfel: există oameni care își schimbă viaţa, și există oameni pe care îi schimbă viaţa. Important e ca unii să nu încerce să îi copieze pe ceilalţi, și fiecare să își ducă la capăt propriul mod de a călători prin viaţă (a copia un mod diferit de al tău înseamnă a te distruge din interior, cu siguranţă, fără ca nimeni să-ţi fi cerut asta de fapt).

Şi apoi nu există bătrâneţe, există doar tinereţe, pe de o parte, adică cei care și-au schimbat viaţa și au trăit apoi viaţa pe care au ales-o, și pe de altă parte există oameni care nu și-au trăit viaţa: nici când erau tineri, nici când erau adulţi, nici când au ajuns bătrâni. Mereu și-au dorit o altă viaţă, dar nu au reușit niciodată să facă asta. Puteau mai bine să se bucure în liniște de viaţa lor, așa cum era ea, și să închidă televizorul cu reclame toxice.

Una peste alta, trenul vieţii merge înainte, iar ritmul roţilor ne răsună în conștiinţă, la fiecare răsărit de soare, la fiecare botez, la fiecare început de an, la fiecare nuntă din luna august. Dacă nu ai sentimentul că te-ai urcat încă în trenul cel bun, caută un tren la linia pe care scrie “psihologie contemplativă a vieţii”: urcă-te și uită-te pe geam, e foarte ușor și relaxant, și când vezi că trenul ajunge într-un loc care îţi place, unde ai tot ce îţi trebuie… dă-te repede jos și pune-ţi cortul. Şi nu te mai uita după alte trenuri care merg în altă parte și nu te mai uita cu individie la cei care în metrou sau pe stradă parcă tocmai s-au suit în tren și sunt plini de energie.

Energia ta, care poate crește într-o zi cât la alţii într-un an, vine de la faptul că, mai important decât sentimentul că te-ai spălat și ai plecat la drum, tu până la urmă „ai ajuns”.

Şi o să te speli tu, mai târziu, o să te gospodărești mai târziu, ca să te bucuri în liniște de tot ce ai adunat în acești ani de pelerinaj neștiut de nimeni, nici chiar de către tine însuţi – doar de către steaua albastră care îţi cunoștea mereu destinaţia, seară de seară, pas după pas, strălucind mereu cu fidelitate peste o beznă zilnică aparent fără nici un viitor.

Publicat pe Lapunkt, 10 septembrie 2013, aici http://www.lapunkt.ro/2013/09/10/niciodata-nu-e-prea-tarziu-pentru-o-noua-viata-povestea-omului-nr-3/

Comments are closed.