Cum facem rost de un politician incoruptibil?

De mii de ani oamenii se întreabă asta: cum faci rost un om politic necorupt și necoruptibil? Cu niște ani de știinţe politice, am citit și eu despre asta, pare a fi problema principală a politicii, pentru că oricât de bun ar fi sistemul, oamenii sunt cei care fac rotiţele să meargă bine sau să meargă... în gol.

Soluţiile sunt foarte multe: de la antichitate care se concentra mai mult pe cine e omul respectiv, adică să fie înţelept, trecut prin luptă și prin viaţă, etc, până la soluţiile mai moderne care privesc un context favorabil: separarea puterilor în stat de exemplu. Să nu ai acces la toată prăjitura, până una alta, să îţi dea cineva peste „labe” măcar din când în când.

Una peste alta toate aceste soluţii privesc omul ca pe un lup care, ajuns într-o poziţie mai înaltă, începe să dea iama prin ce turmă de oi găsește. Nu zic că tablolul nu e adevărat, dar are o greșeală care ţine de psihologie și de „efectul de profeţie” din psihologia socială: dacă te gândești că politicianul va fura, asta se va întâmpla. În linia cărţii „Don't think about elephants”: dacă te gândești cum să nu furi, tot la „furt” te gândești. Dacă te concentrezi pe limitarea corupţiei, tot „corupţia” e chestia la care te duce gândul când te scoli de dimineaţă.

O soluţie interesantă a spus-o cineva, un domn pe care îl respect mult, la o discuţie undeva vara la mare: ne trebuie cineva fără familie și copii, care nu are ce să piardă și care nu poate fi șantajat. Dar asta nu rezolvă problema corupţiei posibile.  

Soluţia eu o văd una singură și foarte simplă. Ea vine din ultimul mesaj al lui Baden Powell, fondatorul cercetășiei. Pe scurt, el spune așa: „dezvoltaţi-vă, deveniţi puternici, descoperiţi lumea. Dar, adevărata fericire e să oferi fericire altora”. "But the real way to get happiness is by giving out happiness to other people."

Pe scurt, avem filosofia scout care spune: 1. învaţă chestii, fii competent, iar apoi 2. pune aceste competenţe în slujba celorlaţi.

E un principiu simplu: suntem acolo unde suntem pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Fie că avem o mașină, o lopată, sau un guvern întreg cu zeci de bugete. A-i ajuta pe alţii prin funcţia și locul tău, așa cum a făcut Oskar Schindler cu fabricile lui, e o activitate și o preocupare care exclude corupţia din principiu.

Adică, mă gândesc la ceva pozitiv. Şi am despre mine și despre ceilalţi o imagine pozitivă. Chiar dacă mai greșesc, asta mă ajută să mă ridic, să rezist.

Dacă vom educa tinerii și politicienii tineri în acest sens, adică să le arătăm cât de multe lucruri bune se pot face cu bani și cu resurse, cred că vom avea mult mai puţini politicieni corupţi. Şi vom avea mai mulţi oameni dispuși să reziste corupţiei: pentru că au un nou sens și un nou scop în viaţă. Pe moment, scopul e doar de a rezista corupţiei, e un scop în sine negativ. La fel ca metoda lui Alan Carr pentru a renunţa la fumat: nu are rost să te gândești că ai rezistat ţigării, mai bine bucură-te că ești deja nefumător, nici măcar nu are rost să te mai gândești la ţigări.

La fel, dacă soarta ne oferă un post mai înalt, e momentul să facem acolo toate lucrurile pe care tinerii ar vrea să le facă, la o discuţie la bere, dar nu pot începe pentru că nu au bani sau resurse. Dacă soarta ne-a dat o șansă, să facem din ea o explozie de șanse pentru cei care nu au șanse: mai degrabă decât să o vedem ca pe o șansă de a profita, fura, acumula.

Revin la psihologia predicţiei: mental, ne gândim mereu la șansa de a fura. Chiar și atunci când facem proiecte anti-corupţie. Tot mental, dacă ne gândim la șansa de a face bine, atunci cu timpul vom crește șansele ca tot mai mulţi oameni să gândească în direcţia asta. Iar încrederea că tot mai mulţi politicieni vor juca corect jocul va crește, nu prin știri despre transparenţă, ci despre abundenţă: pe măsură ce politicienii vor juca jocul pentru a da șanse mai bune altora, tinerii care vin din spate vor avea o altă motivaţie: abundenţa. Bucuria și plăcerea și fericirea altora.  

Chiar și timpul petrecut ca fariseul la a te gândi „Doamne, ce bine că nu am furat” e de fapt un timp pierdut. Timpul petrecut într-un post de mare responsabilitate trebuie valorificat oră cu oră pentru a da altora nu doar șanse de viaţă mai bună, dar și încrederea că are rost să intri în lupta politică chiar dacă nu ești un lup.