Acolo unde ai suferit, tot acolo o să câștigi

Nu cumva suferinţa sufletului e tocmai semnul că eşti pe drumul cel bun?

E undeva un citat din profetul Isaia: “amărăciunea mi se va preschimba în pace”. Nu cumva tocmai amărăciunea e călăuza bună a inimii spre pacea sufletului?

Ideea ar fi că acolo unde ai suferit, tot acolo o să câștigi, o să fii fericit, undeva în viitor. Iar treaba asta nu are la bază statistici sau cifre, dar e experienţa mea şi a altora cu care am discutat în ultimii să zicem 15 ani. Se întâmplă să pierzi o dragoste, un mare examen al vieţii, și se întâmplă să reţii foarte bine detaliile, scenariul zilei sau perioadei respective, unde erai, ce muzică ascultai, etc. Ei bine, am observat că în aceleași locuri, de exemplu la mare, în vacanţă, în august sau de Crăciun, o să găsești până la urmă ce cauţi.
Sigur, asta e experienţa mea. Tot ce am pierdut la un moment dat, planuri sau relaţii, am regăsit într-o formă mai potrivită pentru mine, undeva în viitor. Ce am pierdut a fost doar un start (To) pentru o perioadă în care, până la urmă, lucrurile s-au terminat cu bine (Tx).
Ce pot povesti însă e că eșecul (mereu aparent) e de fapt începutul perioadei de pregătire pentru succes, oricare ar fi el (de fapt împlinire e mai bine spus). Şi e logic: dacă nu ai trece prin acel eșec, nu ai aprecia ce îţi va oferi viaţa, până la urmă.

Cu siguranţă marile eșecuri, marile pierderi ale vieţii, dacă au un sens, sunt făcute ca să devenim recunoscători, mai precis „cunoscători”: să știm pe pielea noastră şi pe inima noastră “cord deschis” că unele lucruri (relaţii, locuri sau job-uri bune) sunt un cadou minunat. Şi să le tratăm ca atare.

Adică, să nu le tratăm ca niște copii.
Eșecurile ne îmbătrânesc prea devreme, aparent, dar cel mai adesea ele ne scot dintr-un fel de infantilism spiritual în faţa vieţii şi dau startul trecerii de la ignoranţă și iresponsabilitate la recunoștinţă și responsabilitate. Așa cum spunea sfântul Augustin într-un text: „atunci când Dumnezeu ne face un cadou, e ca și cum ne-ar da un inel frumos, iar noi doar luăm repede inelul, îl punem pe deget și ne bucurăm de el, uitând să spunem un simplu mulţumesc”. Cadoul e făcut să îţi amintească de cel care ţi l-a dat, fie că e Dumnezeu, soarta, sau un prieten. Dacă te preocupi doar de cadou, așa cum te preocupi de o prăjitură bună și o mănânci repede fără să spui „Poftă bună” celui care e la masă cu tine şi care ţi-a adus-o, ești încă un copil.

Eșecul trage un start deci pentru pentru o perioadă în care ţi se deschide ochiul matur al inimii, ochiul inimii cu I mare. E un al treilea „ochi” de fapt, ochiul ascuns al înţelepciunii, care face legătura între inimă și minte și te ajută să zici pentru prima dată în viaţă „Mulţumesc” cu M mare. Copilul, în sensul folosit de mine aici, e cineva care încă tratează separat inima și mintea. Ia ce e frumos dar nu îl apreciză la adevărata valoare – atât de lucru frumos “în sine”, cât şi de lucru frumos “pentru mine”, pentru că e primit de mine. Eșecul, care îţi ia din braţe acel lucru care îţi bucura inima, trezește la viaţă al treilea ochi, ochiul înţelepciunii. Ştii ce ai pierdut, știi că ai pierdut, dar de acum înainte orice vei primi sau câștiga va fi tratat cu respect, cu recunoștinţă.

De exemplu, atunci când găsești relaţia potrivită pentru tine, treci de la „să simţi” (cu inima, că ești împlinit) la „să știi” (că „aia” e relaţia).
Şi tot din experienţa mea, lunga periodă în care ai pierdut ceva sau ai avut un eșec se poate scurta dacă înveţi să zici „Mulţumesc”. Grăbești momentul în care vei avea pe bune pentru ce să mulţumești. Asta ca atitudine, deși nu recomand exemplul celor care se scoală de dimineaţă și încep să se închine pe Facebook pentru salam-ul din farfurie și pentru cele trei măsline care strălucesc mirific în faţa geamului. E vorba de ceva mai interior: e vorba de finalul primului Harry Potter. Poate atinge piatra secretă cel care „nu vrea” să o ia cu el. Ce înseamnă asta? Acel om care are o inimă curată. De regulă spunem că inima curată înseamnă că nu vrei să folosești, să posezi, să te înfrupţi din ceva cu violenţă şi fără nici o reţinere. Că stai de o parte, pudic, respectuos sau politicos, după gusturi.

Nu e așa: o inimă curată are cel care poate aprecia un lucru la adevărata lui valoare.
Deci, odată ce ai trecut printr-o mare tristeţe, de fapt ai pornit pe firul unei văi care se va transforma în final în pace și bucurie. Dacă nu ai suferi, ar însemna că nu eşti capabil să te bucuri de ce ai pierdut. Prin urmare suferinţa e oglinda adevărată a fiecăruia dintre noi. Şi pe cât de mare ţi-e suferinţa, pe atât de mare e capacitatea ta de a fi împlinit, fericit, împăcat.

Suferinţa e de fapt un lucru bun, e semnul că nu ești un indiferent dar e ceva mai mult: e măsura ta de inimă şi de privire curată. Dar trebuie să mergi până la capătul suferinţei, să dai ocolul acelui lucru pierdut, relaţie sau proiect, pe firul văii tristeţii, ca și cum ai ocoli un munte. Şi ajungi la capătul firului văii atunci când ai măsurat exact, cu ochiul inimii, lucrul pierdut. Ştii pentru ce trebuia să mulţumeşti, ştii pentru ce vei mulţumi – cu siguranţă! – de acum încolo.

Şi de aceea de regulă ieși din firul tristeţii printr-un moment, o zi, un scenariu sau o întâlnire care aduce aminte de începutul tristeţii. Pentru că universul – sau soarta sau Dumnezeu – vrea să îţi indice faptul că ai călătorit cu bine pe firul tristeţii, și acum ai ajuns pe partea cealaltă, acolo unde ai avut impresia că ai pierdut ceva, dar de fapt istoria acestui drum era doar o lărgire a inimii la măsura ei corectă. Ceea ce numim de obicei „semne” sunt doar indiciile trimise de univers despre faptul că ai ajuns la capătul a ceea ce devine o veche etapă încheiată iar acum va începe o nouă etapă.

Asta e experienţa mea, și chiar dacă nu sunt ghicitor ca să spun viitorul altuia știu că de regulă universul (soarta sau Dumnezeu pentru unii) răspunde până la urmă: după nişte ani care pot să dureze uneori cât mai multe vieţi care au curs obişnuit.

Dar răspunde. În momentul în care ai dat sincer şi până la capăt ocol lucrului pierdut, în momentul în care ai mers până la capătul văii tristeţii, fără să te întorci înapoi, iar aprecierea pe care o ai despre ce ai vrea de la viaţă s-a transformat pe nevăzute într-un „Mulţumesc” croit exact pe măsura acelui lucru.

Un „Mulţumesc” care începe să sune corect, potrivit, și care de la un moment dat te face să simţi, mergând, fără să poţi spune de ce, că lucrurile pentru tine deja s-au întâmplat… foarte curând.

Publicat pe Lapunkt, 18 02 2014, aici .