Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Blog

Cum scapi de timiditatea de tip „mă simt ridicol”

Submitted by on 31 iulie 2012 – 14:31No Comment
Cum scapi de timiditatea de tip „mă simt ridicol”

Sunt multe feluri de timiditate, unele în mod clar de natură emoţională, dar e și un tip de timiditate pe care o putem numi „teamă de ridicol”. Dacă e să dansez, să merg în faţa unui grup de oameni în public, dacă e să ridic mâna la o conferinţă sau să scriu un text.

Acest tip de timiditate cred că e semnul că ai în tine ceva de spus, de dat (oferit), uneori un întreg sistem de gândire ascuns sau o mare operă de artă, alteori pur și simplu un stil original de a dansa, vorbi sau cânta pe care nu l-ai descoperit încă. Ai în tine ceva creativ, artistic sau la nivel de idei, despre care poate nici măcar nu știi, sau oricum nu l-ai acceptat încă.

Pentru că timiditatea de tip „ridicol” are ca indiciu sentimentul că în sinea ta vrei să „te bagi”, să joci jocul, dar simţi că jocul tău ar fi nepotrivit. Asta pentru că ce vei face în final e într-adevăr nepotrivit, dar e mai ales original. Nu ai încă puterea să accepţi asta.

Pe de altă parte, teza mea se justifică și din alt motiv: cel care se simte ridicol nu începe discuţia sau acţiunea pentru că ar vrea ca tot ce spune sau face să fie perfect. Observăm deci că nu este o timiditate de tip emotional, ci cauzată de un perfecţionism exagerat, altfel spus ţine de minte, raţiune sau poate imaginaţie: vreau să iasă totul bine.

Or, dorinţa ca lucrurile să fie perfecte e de cel mai multe ori un semn de preocupare artistică: artistul e cel care e mereu preocupat să redea cu perfecţiune ceea ce vrea să spună.

Soluţia deci ar fi că odată ce accepţi că ai ceva de spus, de arătat, ai plantat undeva în lume grădina ta secretă unde cresc flori frumoase pe care nimeni nu le-a văzut vreodată. Şi atunci poţi să ieși din acea grădină și să mergi în întâmpinarea celorlalţi, eliberat de nevoia de perfecţiune. Perfectiunea, e pentru atelierul tău personal. În lume însă, mai degrabă descoperi oameni noi, vezi ce mai fac ei, te bucuri simplu alături de ei. Lași lucrurile să vină și să curgă în ritmul lor.

Soluţia e separarea clară între ce ai de zis sau de arătat în grădina ta secretă, și restul vieţii care curge așa cum curge. Dacă vrei să fii dansator profesionist și te împiedici, e mai nasol, dar dacă vrei să fii pictor iar apoi ieși la dans și te mai împiedici, wtf, nu e ceva așa de grav pentru tine ca pictor. Ai reușit să separi în mintea și viaţa ta locul unde „lucrurile te reprezintă”, și… tot restul locurilor.

Şi atunci, când ai de zis ceva banal, o discuţie, de întrebat sau de lucrat cu cineva, nu mai ești timid pentru că nu mai ai dorinţa obsesivă ca ce-ţi iese pe gură să te reprezinte. Şi dacă vrei să te judeci pe tine, să te analizezi și să te critici, știi bine locul unde revii și unde se pune problema unei critici.

Dar numai acolo.

Conectarea cu grădina ta secretă face că, în rest, pe de altă parte, te-ai reconectat la curgerea firească și plină de neprevăzut a cuvintelor, întâlnirilor, activităților cotidiene.

Comments are closed.