Licenţa scris e momentul să reciteşti toate aburelile care ţi s-au băgat în cap timp de trei sau cinci ani.
Ei bine, lăsând gluma, poate fi şi frumos acest moment.
Îmi amintesc că, deşi în facultate eram cu o medie pe la 8.50, la licenţă am luat 10 curat (10 scris şi 10 oral), şi doar vreo 4 au luat nota 10 din 70 de oameni. Am rămas plăcut impresionat. Si ce am făcut?
Tentaţia la licenţă, când vezi cărţile, e să ai tocmai acel efect de „ia uite cât nu ştiu. Ia uite cât trebuia să ştiu. Ia uite câte va trebui să scriu”.
Ei bine, dacă e un examen serios, cu peste 1500 de pagini de citit, e evident că nu vei putea toci cele 1500 sau 5000 de pagini. În mod fatal, va fi vorba de o sinteză. În mod fatal, sinteza fiind produsul final, eşti liber să ştii unele chestii, altele nu: important e să-ţi lasă ceva cu o formă de sinteză.
Iar orice sinteză are o poveste. Adică o sinteză nu e doar cuprinsul. Ai libertatea să alegi o perspectivă, să grupezi doi trei autori, anumite etape ale istoriei, anumite concepte. Din moment ce nu pot încăpea 3000 de pagini scris în 3 ore de scris de mână, eşti liber să iei doar o parte.
Concret, ce am făcut eu pentru licenţa scris e că am adunat în cameră, in faţa canapelei, un număr de cărţi fundamentale pentru domeniu. Şi am început să citesc, încet, sărind de la o carte la alta, după cum mă purta “povestea”. Am citit, poate sau parcă pentru prima dată, lejer, relaxat, fără să încerc să reţin, ci doar să înţeleg. Ca la o discuţie la bere.
Există legături obligatorii între subiecte, de genul Punctul 1, punctul 2, etc. Dar există şi legături filozofice, de gândire, pe care fiecare le face în feul lui. Mintea sare de la o problemă la alta, atunci când e liberă de obligaţie. Citeam, un capitol din Hannah Arendt, apoi un pic din Platon, apoi introducerea la Viaţa lui Hayek, apoi un capitol din Diplomaţia lui Kissinger, etc. A fost cea mai plăcută săptămână din acea facultate de ştiinţe Politice. Nu mă aşteptam să iau 10. Sigur că am scris 12 pagini de mână, dar cred că am luat 10 pentru că la un subiect clasic (antici şi moderni) am tratat subiectul puţin original. Am grupat cum am vrut eu autorii şi teoriile.
Concret, ce vă sfătuiesc e să faceţi această ultimă călătorie prin materia facultăţii, ca un fel de survolare a unui material pentru a face un mic videoclip. Examenul scris de licenţă e video-clipul pe care tu îl faci la final despre ce ai prins tu din acel domeniu de ştiinţă. Cu cât eşti mai liber să asociezi lucruri, cu atât vei scrie mai mult şi mai frumos. Cu cât citeşti doar pasajul pe care ai chef să îl citeşti, din chef în chef şi din pasaj în pasaj vei aduna tocmai suficient pentru a scrie video-clipul de care vorbeam.
Luaţi-vă cafeaua, ultima cafea de student, muzica şi geamul deschis. Citiţi ca o călătorie. Cu cât veţi fi mai relaxaţi, cu cât vă veţi gândi mai puţin la toate posibilităţile de subiect, cu atât veţi scrie ceva care să facă plăcere profului.
Am văzut profi corectât şi comentând cu ţigara în gură lucrări de examen scris licenţă. E greu să nu îl faci să râdă pe un prof, să nu îl plistiseşti, e imposibil să îi aduci ceva nou. Dacă nu ar fi tocmai libertatea de a te juca cu cele învăţate. Dacă nu acum, atunci când? Dacă ai pus un număr de puncte din barem, restul de puncte de originalitate, argumentare, structură şi relevanţă vor fi date din toată inimă dacă se simte că studentul dă şi el din inimă. Baftă.