Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Cuplu, Eseurile lui Ion

“Ţi-e milă? Ţi-am luat viaţa!” Despre cum se termină o relaţie “din milă”

Submitted by on 2 martie 2015 – 23:10One Comment
“Ţi-e milă? Ţi-am luat viaţa!” Despre cum se termină o relaţie “din milă”

Cineva care nu poate părăsi “din milă” probabil că a luat deja, în adâncul inimii, decizia de a părăsi. Dar nu poate încă să o accepte sau nu are încă puterea să o ducă la îndeplinire. Pentru această situaţie, ar fi trei lucruri de făcut: analiza relaţiei din acest moment, regăsirea libertăţii personale, în fine alegerea momentului în care anunţi decizia ta partenerului.

1. Mai întâi trebuie să îţi iei ceva timp ca să înţelegi de ce ai ajuns și de ce stagnezi într-o relaţie “din milă”. Pentru că întotdeauna există ceva pozitiv în ceea ce facem, spunea un psiholog. Când trăieşti într-o relaţie dezechilibrată, din milă de exemplu, prima ipoteză ar fi că urmezi un pattern gen “mama mea era mama raniţilor” şi acum faci şi tu la fel.
Dar poate că, a doua ipoteză, nu ai descoperit încă vocaţia ta de a ajuta oamenii. Psiholog, asistent social etc, iar asta fără glume. Şi atunci, concret, trebuie să începi să ajuţi pe altii, aşa cum poţi, acolo unde poţi, să faci un voluntariat în domeniul social. Mergi acolo, iar când te întorci acasă ţi-ai consumat “nevoia de a ajuta”, nu o mai exersezi asupra partenerului tău, şi îţi dai seama că vrei şi tu o relaţie echilibrată, pe măsura ta, o relaţie în care să îl admiri pe cel lângă care te opreşti seara să te odihneşti. În timp, nu o să mai suporţi să te întorci acasă şi să găseşti acolo un “caz”: o să vrei un om pe măsura vieţii tale şi a relaţiei de care eşti capabil(ă).

A treia ipoteză, oarecum aceeaşi cu a doua, este sindromul My Fair Lady. Ai găsit o florăreasă drăguţă şi eşti convins că o să faci din ea o prinţesă cu acte în regulă. Dar în timp îţi dai seama că florăreasa nu prea e Audrey Hepburn şi nici nu prea dă semne că o să devină vreodată așa ceva. Şi chiar dacă ar face asta – de fapt în această scenă tu joci un rol, de terapeut, mentor, asistent social – ceea ce nu este o relaţie adică 2 ci… un grup de suport, o activitate care se desfăşoară de regulă între ora 17 şi ora 19, dar nu de dimineaţa până seara.
O a patra ipoteză: deşi te plângi că vrei să pleci din relaţie, de fapt o parte din acea relaţie te atrage încă. Asta pentru că, e o idee pentru un articol viitor, relaţiile parţiale sau ne-complete sunt mereu, asta e părerea mea, o oglindă a etapei în care ne aflăm ca oameni. Sigur, ne îndrăgostim de ochi, gură, farmec personal, dar şi altele intră în joc: mai ales un profil al “vârstei” celuilalt ca om. Te îndrăgosteşti de o vârstă potrivită cu evoluţia ta ca om. Deci, există un scop al rămânerii în relaţie.

Şi s-ar putea să nu fii conştient de acest scop, acest motiv, care e partea bună a relaţiei în care ai intrat. Ca să “exorcizezi” influenţa acestei relaţii, trebuie să afli care (a fost!) această parte bună a ei. De exemplu, “am găsit în celălalt fratele pe care nu l-am avut niciodată / mentorul pe care nu l-am avut niciodată / colegul de liceu care a compensat anii de liceu în care eram singur / mama pe care am pierdut-o pentru că sunt orfan / prima persoană care a avut încredere în mine după ce ani de zile nimeni nu a avut încredere în mine”. Etc. Să pui un nume pe “profilul” ascuns care te-a atras la partenerul tău ajută foarte mult să poţi merge mai departe.

Oricum, a existat un motiv pentru care ai intrat în acea relaţie. Apoi, în timp, ţi-ai dat seama că nu era persoana potrivită. Adevărata culpabilitate din acest moment nu priveşte (doar) faptul că îl vei face să sufere dacă pleci, ci în egală măsură faptul că tu nu ţi-ai dat seama din prima de nepotrivirea dintre voi – asta pentru că la început tu urmăreai motivul tău personal în acea relaţie. Iar acum ţi se pare un târg necinstit: l-ai folosit pe celălalt pentru un scop personal, iar acum să îl anunţi că de fapt nu este el cel potrivit. Pare un fel de prostituţie spirituală. Dar asta e viaţa: eşti om şi durează să te prinzi ce e bun pentru tine și cine ești tu la nivel de relaţie – și chiar nu are rost să te învinovăţeşti pentru că nu te-ai prins “din prima”. Cu siguranţă ţi-ai făcut cu vârf și îndesat datoria faţă de el (ea) sau mai poţi face asta acum – adică măcar să fii politicos, atent, simţit.

Toate astea pentru a ajunge la un principiu pe care îl folosesc atât în carieră cât şi în relaţii: ce e suspect în povestea pe care o ascult? Dacă găsesc ce e suspect, găsesc şi explicaţia, deci soluţia ascunsă. Dacă stai cu cineva din milă, întrebarea corectă e: de ce oare nu te îndrăgosteşti de cineva care chiar merită admiraţia ta? Iată ce este cu adevărat suspect. Oameni sunt destui dacă ieşi puţin din casă, aşa că, dacă nu poţi să te îndrăgosteşti de altcineva (asta e oricum una din soluţiile radicale pentru a ieşi din acest impas) înseamnă că pe moment rolul pe care îl joci faţă de acel om e mai important decât soluţia raţională care ţi s-ar potrivi (adică să găseşti pe altcineva). Identifică, singur sau cu un psiholog, rolul pe care îl joci în acea relaţie şi o să poţi să mergi mai departe.

2. Apoi trebuie să reciteşti cărţile de filosofie la capitolul libertate personală şi la capitolul “ai dreptul să părăseşti o persoană care nu ţi se potriveşte”.
Situaţia relaţiei din milă seamănă cu acele cazuri în care nu îţi vine să îţi părăseşti părinţii, pentru că te gândeşti că nu se vor descurca fără tine, pentru că te-ai convins definitiv că părinţii sunt colegii tăi de cameră pentru restul vieţii. Sau cu situaţia în care atunci când părinţii sau fratele mai mic întârzie, eşti convins că li s-a întâmplat un accident tragic. Toate astea, indiferent din ce cauză se trag, au o singură soluţie zic eu, foarte simplă: te afli într-un face to face cu cel care are nevoie de tine. Partener, părinte, cerşetor care nu are bani. Eşti singur (crezi asta) alături de celălalt, sunteţi singuri pe lume.

Sofismul ascuns este acela că eşti doar tu cu el: totul depinde de tine, altminteri spus… te crezi Dumnezeu. Fără să presupun că mă citesc doar persoane credincioase, pot spune că în clipa în care îţi dai seama că de fiecare om are grijă Dumnezeu (fie Dumnezeu, fie viaţa, lumea, soarta etc.), iar asta din prima clipă a vieţii, răsufli uşurat: nu eşti tu responsabil sută la sută de celalalt, mai sunt şi alţii alături de tine. Ar fi, de fapt, un sentiment de orgoliu ascuns să crezi că tu eşti responsabil sută la sută de celălalt.
Iar odată cu imaginea lui Dumnezeu, apare imaginea unui al treilea: pentru cerşetorul de care ţi-e milă, va trece peste cinci minute un tip bogat care îi va da mai mult decât dai tu cerşetorilor într-un an. Pentru partenerul tău, va trece, peste ceva timp, poate foarte curând, cineva care va fi exact ceea ce el caută.

Iar aici se mai adaugă o remarcă pentru cei care se tem să nu îi facă să sufere pe cei cu care trăiesc din milă, părăsindu-i. Există un destin pentru fiecare, şi odată ce ţi-ai dat seama că destinul tău nu e cu el, ei bine dacă stai lângă el îl împiedici să îşi împlinească destinul! Există cu siguranţă şi pentru el (ea) cineva care îi va aduce împlinire în dragoste. Pe de altă parte, probabil că există cineva pentru care tu vei fi omul potrivit: are rost să ratezi aşa o întâlnire? Şi aşa ajungem la ceea ce spunea foarte frumos un comentariu pe un blog: “Dar de tine nu ţi-e milă?”

3. Când şi cum îi spui? Nu există o soluţie generală, de regulă după ce atingi momentul de declic găseşti apoi singur o soluţie potrivită.
În cartea sa “Decizii hotărâtoare”, Daniel Castro vorbeşte despre “decizia din spatele deciziei”. Undeva în sinea ta vrei ceva, dar nu te-ai hotărât încă 100%. Cumva ştii ce vrei, dar nu vezi mijloacele prin care vei reuşi. Iar Castro spune că trebuie să iei “decizia din spatele deciziei”, decizia în stadiul pur: “Mă despart!”. Se pare că în clipa în care accepţi asta, îţi apar zeci de soluţii neaşteptate, uneori foarte la îndemână. Dar, după ce zarurile au fost aruncate în sinea ta, într-o seară de neuitat, undeva la o plimbare pe o stradă din centru sau la o ţigară prelungită pe balcon.

Apoi, cineva spunea că relaţia din milă înseamnă “a trăi în minciună”. E foarte adevărat: o relaţie din milă e o contradicţie în termeni – îi lipseşte admiraţia, descoperirea, proiectele frumoase făcute împreună etc. Un răspuns mai cinic, dar adevărat, ar putea fi găsit în următorul clip din filmul Collateral – adaptat la relaţii:

E vorba despre Max (Jamie Foxx), un tip care tot visează că o să aibă bani, dar de 12 ani e tot şofer de taxi – şi îi face morala lui Vincent (Tom Cruise) care joacă rolul unui asasin profesionist, şi care îi răspunde că, până una alta, dacă se discută despre “crimă”, tocmai el, taximetristul, se “ucide” pe el însuşi – pentru că nu are curajul să îşi ducă la îndeplinire visele. “What the fuck are you still doing driving a cab?”. E un pasaj care, mi se pare, te ajută să începi ceva de la zero, după o perioadă de aşteptare inutilă sau iluzorie.
Sau, alt film, fără legătură cu relaţiile, dar legat de tema “spune adevărul!” este Insider (cu Al Pacino). A spune adevărul te eliberează – dacă nu spui adevărul duci cu tine o povară, deci ai de fapt două probleme de dus cu tine. Dar dacă te decizi să spui adevărul, în acele clipe sau zile o să te simţi eliberat, deci o să ai o ușurare și o nouă putere în tine care o să te ajute să te concentrezi pe singura problemă rămasă – când şi cum spui adevărul.
Apoi, e un banc care mi se pare genial atunci când duci cu tine un stres mult prea mare. “Un tip datora altuia un milion de dolari, şi cu o seară înainte nu avea nici un singur dolar. Se tot foia prin casă, apoi la un moment dat deschide geamul şi îl strigă pe cel care îl împrumutase: – Vecine / Da vecine / Ştii că mâine dimineaţă trebuie să îti dau un milion / Da, da, ştiu / Ei bine, să ştii că nu am nici un ban / Apoi închide geamul, mulţumit. Nevasta îl întreabă – Na, cu asta ce ai realizat? – Păi, acuma nu mai doarme el şi dorm eu”. Sunt situaţii deci în care stresul e prea mare pentru tine: dă-l altuia. Spune altuia că vrei să îl părăseşti pe prietenul tău / prietena ta: de acum înainte acel confident nu va dormi noaptea. Dar pe tine te-a eliberat faptul că ai spus asta.

În final, în clipa în care o să te decizi să îţi urmezi destinul, o să ai puterea să îi spui asta celuilalt: nu o să vorbeşti cu el (ea), ci cu destinul lui (ei), o să vorbeşti cu şi o să pariezi pe cel care va fi acel om peste un an, sau trei. O să ai puterea să te ridici peste sentimente şi să vorbeşti la nivel de destin. Asta în clipa în care se va umple paharul şi vei simţi că… Gheorghe Dinică era mereu băiat deştept şi fin, dar se poate să ţi se întâmple într-o relaţie ceva mai tragic decât toată escrocheria financiară din Filantropica: “Ţi-e milă? Ţi-am luat viaţa!”.

Publicat pe Lapunt, 17 septembrie 2013, aici http://www.lapunkt.ro/2013/09/17/ti-e-mila-ti-am-luat-viata-despre-cum-se-termina-o-relatie-din-mila/

Un comentariu »