Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion

Curajul de a crede în ceva, dincolo de conştiinţa tragică a lumii

Submitted by on 1 iunie 2018 – 16:01No Comment

sssddd

S-a ajuns azi la o situatie în care nu mai ai curajul să crezi în ceva, sau să spui că tu crezi în ceva, pentru că tabloul problemelor lumii a devenit prea tragic. Nu mai ai curajul să spui şi să faci asta – să fii preot, cercetaş, doctor, misionar, îndrumător, artist sau formator sau orice altceva care presupune motivaţie. Pentru că, vai, lumea e în convulsii.

Aşa este. Doar că a crede în ceva e una. Iar a rezolva problemele e alta. O spune Viktor Frankl, o spune Isus Cristos.

Cineva a creat impresia asta de constiinţă tragică a lumii. Cineva, legat de ştiri şi Internat, ne-a pun în minte că peste tot e beculeţul roşu aprins. Sigur că lucrurile sunt tragice. Dar omul în continuare e liber să creadă în ceva, în ce vrea el, iar în fond conştiinţa tragică nu e un răpsuns la nici o întrebare. E doar o conţiinţă. Ce e fals în această conştiinţă este modul matematic în care ea interzice accesul la propria motivaţie interioară.

Speranţa nu mai are drept de cetate, ceea ce este fals. Speranţa e interioară şi personală. Nu există speranţă în grup, chiar dacă există o conştiinţă a unui destin tragic de grup. Avem dreptul în continuare să fim ceea ce vrem să fim, iar asta cu deplină speranţă. Si apoi să ne apucăm de treabă.

De fapt edeea că nu o să le rezolvăm pe toate, şi că de aceea nu are rost să mai credem în ceva, iată adevărata minciună, care a fost bine construită de-a lungul timpului, aşa încât azi nu mai vezi oameni care te privesc în ochi şi te strâng tare de mână pentru că se simt vinovaţi, sau neputincioşi, pe undeva, de ceva, cumva. Nu mai vezi oameni care se bucură sută la sută de cine sunt şi de ce sunt.

Tocmai, poate că am ajuns la conştiinţa tragică a lumii pentru că cineva a început la un moment dat să ne explice că trebuie să rezolvi lucrurile înainte să crezi în Dumnezeu şi în om. E fix invers! Să rezolvi lucrurile înainte să crezi în ceva e fix Marx, căruia îi urăm la mulţi ani pentru că iată e mai viu ca niciodată în inimile şi minţile noastre.

Dacă ne trezim, şi începem iar să credem, o să ni se pară o nebunie. Fiecare, acolo unde suntem, o să ni se pară o nebunie să începem iar să credem sus şi tare în ceea ce credem. Dar, mai mult decât oricând, o astfel de credinţă o să aibă o valoare mult mai mare.

Si oricât de tragică ar fi situaţia, de fapt, dincolo de un nivel de conştiinţă tragică, nu e clar faptul că doar credinţa în ceva mai poate salva lucrurile? Dacă e ceva de experimentat, e această nebunie care poate înclina balanţa tragediei spre normal: să credem cu tărie în ce ne place să credem, azi, astă seară, iar mâine dimineaţă să începem să lucrăm cu credinţă în suflet.

 

 

Comments are closed.