Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Spiritualitate

Cuvântul salvator

Submitted by on 12 septembrie 2015 – 0:55No Comment
Cuvântul salvator

Viaţa fiecăruia dintre noi urcă zilnic spre viitor în spirale de experienţă interioară care la un moment dat duc spre un cuvânt salvator și definitoriu pentru restul vieţii. Pentru fiecare dintre noi există un cuvânt, două sau trei, nu cred că sunt mai multe, acele cuvinte prin care am atins înţelepciunea atât cât puteam să o facem.

La început sunt mici sfaturi personale, quotes, bucăţi de propoziţie care rezumă ceea ce știm, ceea ce am aflat pe pielea noastră, cu greu sau cu bucurie. După un timp, apare și rezumatul rezumatului, un mic cuvânt aurit, mai greu și mai preţios decât ultimii zece sau douăzeci de ani de viaţă, pe care îl punem apoi în ramă pentru restul vieţii, ca japonezii.

Începând cu acel cuvânt, pe care doar tu îl știi, ești înţelept în felul tău, și chiar dacă spui altora cuvântul, ei nu înţeleg ce vrei să zici. Trebuie să explici, și e greu dar e bine: îţi ia o viaţă întreagă să explici cu cuvintele altora ce înseamnă pentru tine… fraternitate, acceptare, iertare, dăruire, dezvoltare spirituală,… etc. Şi nu doar să explici, dar să dai exemplu, să trăiești în mii de feluri și în mii de gesturi după cuvântul înscris pe blazonul invizibil al inimii tale, după pecetea de pe inelul sufletului tău.

Pecete. E vorba de un fel de imagine-pecete, de fapt, a propriei experienţe, care la un moment dat, după multe oscilări și cătări de sine, se fizează pe ceva imobil. În fiecare secundă totul trece, totul e în mișcare, noi, celulele noastre, istoria lumii și fluxul dolarului. Totul se mișcă, dar undeva în această mișcare, într-o după amiază plină de sufocare sau într-o seară obosită de metrou sau apare de undeva din propria călătorie spre viitor un fel de „stop cadru”. E cuvântul, cuvântul tău de înţelepciune, e o imagine invizibilă și tocmai de aceea singura care va rămâne peste timp. Pentru Brâncuși a fost bucuria, simplitatea, naturalul, pentru Francisc din Assisi a fost pacea.

E o imagine simplă, un cuvânt care poate fi spus, ce poate fi mai simplu decât fraternitate, pace sufletească, prietenie?

Dar de fapt el e făcut din miii de ore, millioane se senzaţii care căutau în fiecare zi un echilibru, o lămurire în foc. Seamănă puţin cu inelul puterii din LOTR, doar că acest inel personal nu vrea puterea asupra altora: e doar rezultatul faptului că am trecut prin foc, în ultimii cinci, zece, douăzeci de ani, iar acum avem un inel care nu are putere decât asupra propriei noastre istorii personale și asta e mult mai important: puterea de a fixa viaţa asta care se bălăngăne în toate părţile și puterea de a ne ridica singuri în picioare în proprii noștri ochi, cu pace și înţelepciune, fie că plecăm spre stradă sau revenim de pe stradă, de pe strada orașului sau de pe strada vieţii.

Probabil că singura și adevărata răzbunare posibilă împotriva oamenilor răi sau a oamenilor inutil de buni, împotriva vieţii care ne obosește sau ne doare, a eșecurilor sau a pierderilor, a bolii sau a singurătăţii, e să ne găsim în tăcere cuvântul de întelepciune, într-o bună zi de acceptare completă și să îl înscriem pe degetul sufletului cu care atingem zi de zi lumea. Iar apoi să îl admirăm, zilnic, an după an, în modul în care acest cuvânt se reflectă în tot ce întâlnim. Şi probabil că același cuvânt va fi moneda de trecere, de tribut și de recunoaștere dincolo de viaţă, ceea ce Dumnezeu ne va întreba, din ochi, fără cuvinte: „ai învins viaţa, cu agitaţia ei nebună, ai descoperit cuvântul tău de înţelepciune?”

Oricare ar fi el, oricât de mic, de insolit și de ciudat, chiar oricare ar fi, dacă am găsit cuvântul care rămâne… eu cred că vom trece dincolo, și cu aplauze.

Publicat pe Lapunkt, aici

Foto: Magazin Zehava. http://www.zehava.ro/#!sigal–cod-r416y-/c93h

Comments are closed.