De-acum nu mai pot să mă întorc înapoi. Despre decizia cea bună

Sunt legi nescrise ale ale vieţii interioare, iar unele astfel de legi le găsim în filme. De exemplu, în al treilea Lord of The Rings, când Frodo spune De-acum nu mai pot să mă întorc înapoi. E o lege simplă, dar implicaţiile ei sunt nesfârşite. Se poate scrie o carte despre asta.

În relaţii, în profesie, în deciziile spirituale, alegerile de viaţă, la ţară sau la oraş, în România sau nu, etc etc. Căutăm, perseverăm, etc. Dar, de la un punct încolo, decizia pe care o căutăm e inclusă în perseverenţa care ne-a condus în tot acest timp. De la un moment dat, nu ne mai putem întoarce înapoi.

E foarte important să ştii dacă eşti încă în căutarea momentului de neîntoarcere, sau cineva îţi scoate în vedere că, de fapt, ai trecut de el. Viaţa se împarte în două, înainte şi după. De multe  ori, căutăm să fim siguri de decizie, de ce decizie luăm: să mă căsătoresc, să mă despart, să plec, să rămân. Dar, pentru lucrurile astea mari care ţin de suflet, criteriile nu sunt neapărat clare. Pot fi mai aparent colaterale, cum este acest sentiment că "De acum, nu mai pot să mă întorc înapoi". In sine, el nu asigură că am luat decizia. Dar, de fapt, el arată că decizia respectivă m-a luat ea pe mine. Mi-a învăluit viaţa. Mă defineşte, atât de mult încât nu se mai pune problema dacă e decizia cea bună, ci... aia e decizia. Si nu alta.

Pentru deciziile mari, legate de vocaţie, poate că nu funcţinează lucrurile ca la alte decizii de mers la piaţă. Decizia e cea pe care o descopăr pe drum, nu neapărat ca pe o decizie pe care să o iau apoi de la zero, ci ca stadiul în care am ajuns şi care mă defineşte.

Iar dacă nu pot să mă întorc înapoi, mai înseamnă că deja decizia pe care o intuiesc a făcut cel mai mare bine pe care o decizie mi-l putea face: mi-a schimbat viaţa atât de mult, încât sunt pe cale să devin de nerecunoscut. La ce bun decizii de vocaţie care nu aduc nimic nou? Nu e vorba nici măcar de ceva nou, ci de schimbare de sine în ceva ce altfel nu ai fi trăit niciodată.

Become who you are, zice vorba. Dacă nu treci printr-un proces de doliu faţă de locul unde ai plecat, şi de acceptare a unui alt loc în care vei ajunge, nu vei deveni niciodată o persoană nouă. Procesul prin care accezi la o decizie care e cea care trebuia luată e un proces care seamănă cu o luptă prea lungă, prea necinstită. Dar preţul luptei e corect şi preţul luptei explică dezastrul pe care ea îl lasă în viaţa unui om: sensul adevărat şi ascuns al vieţii. Tu însuţi. Cineva pe cale de a se naşte: o lume este lăsată în urmă. O nouă lume îşi face loc în existenţă.