De unde știi că ai făcut alegerea cea bună în viaţă?

Vreau să îmi dau demisia și să mă apuc de muzică. Vreau să fac publicitate, vreau să plec în America. Vreau să mă căsătoresc. E bine sau nu?

Să începem cu începutul: ani de zile am mi-am căutat o poziţie, spiritual-filosofică să zicem, la fel cum cineva care face arte marţiale își caută stilul propriu, și iată că de curând am găsit ce căutam. Şi vreau să scriu despre sentimentul absolut minunat de a găsi alegerea cea bună, intuiţia cea bună, în ce privește lucrurile importante, acele lucruri care se găsesc doar după ani de zile.  

Se știe că orice stil de arte marţiale e bun în principiu, pentru că dacă mergi până la capăt devii maestru în acel stil. Totuși, fiecare are mai mult efect, mai multă bunăstare mentală și eleganţă în anume stil și nu în altul. Deci, cum îţi găsești stilul potrivit,  cum îţi găsești poziţia picioarelor dar și a spiritului?

De regulă încercând stil după stil. E destul de greu, adică poate să dureze. Sau, cum am făcut eu, exersând ani de zile un stil anume, greșit dar fără să știu unde și de ce (adică nepotrivit) până ce, de curând, am găsit stilul meu potrivit, mă refer la spiritualitate.

De unde știu că am găsit ce căutam? (Despre ce e vorba nu o să scriu aici, acum). Ei bine pentru că pentru prima dată după foarte mult timp nu mai simt nevoia să merg la cineva să întreb dacă “e bine” ce am găsit. De fapt, am umblat ani de zile pe la duhovnici, am căutat (nu am citit) în cărţi, la psihologi și profesori, pentru a primi diverse confirmări. Dar, eram doar la jumătate sau 80 la sută din drum.

Adică, eu așteptam de la duhovnic, de la carte, de la cel mai vechi sau nou filosof de pe piaţă, de la cartea de psihologie pe care o deschideam seara, să facă pentru mine, spre mine, restul de drum “prin mine”. Evident că nu se putea.

Or, iată că intuiţia cea bună e cea care e pentru prima dată sută la sută a mea, iar când o găsești, nu mai mergi să cauţi confirmare. Sigur, ce cauţi apoi e dezvoltare, personală, spirituală, duhovnicul să te ajute să mergi mai repede, mai încet, să insiști pe un punct sau altul… a ceea ce tu ai descoperit deja!

De aceeea, teoria bună, criteriul bun pentru a discerne alegerile, e sentimentul că ceea ce alegi astăzi e deja realizat, o simţi în toate fibrele tale. E “deja, already done”. Ia ceva timp să simţi așa ceva, dar înţelegi la un moment dat pe propria piele. Şi nu mă refer la ceea ce francezii numesc “coup de tete”, de exemplu o dragoste "pătimașă" de la 18 ani în care nu ai nevoie de confirmare: mă refer la cei care de regulă caută confirmări sau nu fac acte nebunești, și pentru prima dată nu mai au cum nici cu ce să facă singuri pe avocatul diavolului pentru ei înșiși.

Această teorie a sentimentului că ești deja ajuns, ești deja ceea ce ai ales cu adevărat, funcţionează la toate nivelele, de la alegerea profesiei până la relaţii și căsătorie. Iată 3 exemple mai jos.

Mai întâi, vrei să faci publicitate? Nu prea cred. Dacă într-adevăr asta vroiai, deja toate afișele de la ușa blocului tău, de la primăria ta sau de la alte ONG-uri de la colţul străzii erau făcute de tine. Gratuity, voluntar. Pentru că asta ești, asta faci, chiar dacă nu lucrezi încă la o agenţie din centru. Ești deja, faci deja asta, pentru că asta ești: publicitar. Cum spune Morpheus, “I don’t need to hope. I know it.”

Iar despre relaţii, două lucruri.

Unu, stăteam într-o seară între prieteni și discutam, unul dintre noi, singur de ceva timp, avea o întrebare: “să mă întorc la .. (să îi zicem Andreea, fosta prietenă)?” Iar unul din înţelepţii de la masă zice – “Prietene, daca tu chiar o iubeai pe Andreea, nu mai stăteai să ne întrebi pe noi aici, erai de mult timp cu ea”.

Iar în ce privește căsătoria, subiect mai lung decât permite tema articolului, este de notat un singur lucru: atâta timp cât te întrebi, ai dubii, înseamnă că ești într-o viziune duală: încerci să imiţi alţi oameni care s-au căsătorit (ei, nu tu!). Nu ai găsit încă persoana cu care “căsătorie” e pur și simplu numele relaţiei care a apărut în viata ta, un nume care îţi confirmă și explică ce vedeai, dar fără să înţelegi, la cuplurile căsătorite.

Așadar, lucrurile care pentru primă dată ies din inimă - și nu vorbim de dragoste oară ci de miezul inimiii, din tine – nu mai au nevoie de confirmare. Tocmai că ele, aceste lucruri ascunse mult timp iar acum scoase la iveală, sunt propria lor lumină, ele confirmă lumea din jurul tău și lumea vieţii tale. Sunt de fapt acel “fund” al lucrurilor la care ajungi în Fight Club, fundaţia lumii spirituale deasupra căreia ne agităm ani de zile iar la un moment dat cădem în gol, ca prin gheaţa subţire a unui lac îngheţat, spre fundaţia caldă și bună a lumii personale, acolo unde totul are un sens, acolo unde ce fac eu vine în perfectă armonie cu bucuria dar și cu tristeţea din jurul meu!

Acolo de unde reconstruim fiecare ce avem de reconstruit – unii lumea, alţii biserica (Francisc dinAssisi), alţii viaţa de relaţie, spiritualitatea, cariera, dezvoltarea personală. De acum ceilalţi nu ne mai pot confirma, ne ajută doar să punem piatra pe piatră, an peste an, efort peste efort, iar de acum ei se sprijină pe noi, pe alegerea noastră, pe intuiţia noastră.

Iar sentimentul cald, adevărat și proaspăt, e că lucrurile deja s-au realizat în sensul în care tu vrei. Oriunde te uiţi în jur, în jurul tău sau prin amintirile vieţii tale, vezi sigur și cu claritate că asta e(ra) alegerea bună, ea explică foarte bine atât greșeli cât și alegeri bune, explică trecutul dar și viitorul!

Şi nu doar că explică, dar și aduce cu ea oxigenul normal al sufletului: speranţă all-inclusive.

N. Iată de ce poate că merge(a)m la duhovnici nu pentru a ști care e alegerea bună, ci pentru că nu ne puteam explica toate cele din viaţa noastră. Iar în ziua în care facem alegerea bună, intuiţia bună, totul se explică. Duhovnicul revine atunci la rolul adevărat: să ne ajute să rămânem acolo, dar asta e o altă poveste.