Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion

Depozitul de shopping

Submitted by on 19 octombrie 2011 – 15:49No Comment
Depozitul de shopping

O mică poveste pentru cei care au, într-un fel sau altul, o problemă cu faimoasele promoţii, care ne scot în cale şi ne bagă în casă tot felul de chestii de care nu aveam nevoie chiar acum – azi, mâine, vara asta sau toamna asta.

Povestea ar fi următoarea: orice casă are un număr de depozite: cămară, pivniţă, eventual un pod. Fie că e o casă adevărată sau un apartament, oricine are astfel de spaţii unde te duci să iei becul care îţi lipseşte, sticla de vin sau pantalonii de iarnă.

Ei bine, dacă nu mai ai becuri în dulap, mergi la magazin să iei “altul”. De remarcat, iei “alt” bec, şi nu “încă un bec”. Asta este adevărata poveste a magazinului: e un depozit, doar că e situat ceva mai departe de casă decât propria cămară. Totuşi, e doar o cămară, un depozit, şi te duci acolo cu un scop precis.

Ei bine, shopping-ul şi promoţiile ne-au învățat cu un scenariu denaturat: magazinul devine un depozit mai mare, “mama depozitelor”, care trebuie deversat în casa mea, iar casa mea devine… un depozit mai mic. Odată ce intri într-un magazin ca să vezi “ce mai e pe acolo”, e clar că eşti pregătit să iei cu tine,  teoretic măcar, magazinul întreg, dacă ar putea să încapă la tine în casă.

Schema foarte nasoală în care am intrat poate fi desenată aşa: „Emiţător – Receptor”. Magazinul este „Emiţătorul”, el oferă o promoţie la chiloţi cu buline, chiar dacă eu am nevoie de ciorapi cu pătrăţele. Iar sofismul este următorul: se presupune că propria mea casă e Receptorul, un depozit în care încap şi ultimii chiloţi cu buline de la „Ze Magazin”.

Dacă însă încep să văd magazinul ca pe un simplu depozit unde merg atunci când mi s-a terminat stocul de ciorapi cu pătrăţele, schema se inversează: eu sunt Emițătorul și iniţiez actiunea, adică mă duc după ciorapi, iar magazinul este Receptorul. N-are decât să-şi îmbrace proprii angajaţii în chiloţi cu buline.

Imaginea depozitului mi se pare că readuce lucrurile la normal:

  1. coboară magazinele de pe piedestalul pe care s-au suit,
  2. mă eliberează de toate sentimentele de jenă şi culpabilitate pe care le port cu mine dacă sacoșa nu e plină decat cu ciorapi,
  3. foarte important, îmi aduce aminte că… “îmi place de casa mea”, aşa cum e ea,
  4. şi că… chiar nu scrie pe ea „Depozit Zara” sau „Depozit H&M” sau mai știu eu de care fel.

Comments are closed.