Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Spiritualitate

Un ochi plânge, altul râde. Despre potenţialul creativ al unei depresii

Submitted by on 4 iunie 2015 – 14:11No Comment
Un ochi plânge, altul râde. Despre potenţialul creativ al unei depresii

De multe ori cei care sunt în depresie sunt și cei care văd soluţia, sau o pot vedea, pentru că văd problema mai bine decât alţii.

Sigur, nu toţi, și nu zic că e bine sau trebuie să treci printr-o depresie, dar zic că există o parte bună a depresiei, care poate fi folosită pentru a ieși din ea și mai repede dar și mai frumos, adică mai cu folos pentru tine “cel de mâine” și pentru alţii.

Depresivii sunt “cufundaţi” în ceva, conform termenului, se “afundă” în ceva. Prin ce trec ei sau ce văd ei e prea mult, prea greu, prea apăsător, și atunci se cufundă. Dar vizual, o depresie, ca o depresiune, e o coborâre sub linia orizontului. Un arc de cerc ce coboară sub orizont: în loc să vezi orizontul drept, viaţa în linie dreaptă si, deci, să fii mereu nerăbdător să vezi ce e puţin mai departe de tine, stai și aștepţi pentru că ești apăsat de ceea ce vezi.

Doar că acel arc de cerc care deformează linia orizontului vieţii, așteaptă un alt arc de cerc, simetric, peste linia vieţii. Cealaltă parte a arcului de cerc deformat e cealaltă parte a ochiului astfel reprezentat, iar dacă o parte plânge, cu siguranţă cealaltă parte râde, însă trebuie să ajungi să descoperi cealaltă parte a deformării, şi în acest sens există o parte bună a unei depresii.

Psihologii vor spune că e bine să uiţi de modul în care tu vezi realitatea deformat, că ocolul pe care îl faci cu mintea la fiecare pas te împiedică să îţi vezi de drumul tău simplu prin viaţă. Să te ocupi de lucrurile tale, să nu te mai uiţi la cei săraci sau în nevoie, dacă asta în loc să te motiveze să îi ajuţi te deprimă complet și nu mai poţi face chiar nimic nici pentru tine nici pentru ei.

Totuși, uneori depresia nu poate fi ocolită sau uitată, ci trebuie să reformezi la loc realitatea. Să aduci partea a doua a deformării, pe care doar tu o poţi vedea. Uneori ești doar bolnav, și trebuie să devii sănătos, dar alteori treci cu adevărat printr-o moarte a sufletului, iar atunci singura șansă este… să învii.
Să vii cu ceva complet nou.

Toţi cei care se urcă pe scena lumii cu un nou stil de viaţă, o nouă descoperire, o nouă credinţă, un nou produs inovator, o nouă energie și o nouă viaţă, și care devin un model pentru cei din grupul de prieteni sau chiar un model carismatic pentru mult mai mulţi oameni, sunt, cu siguranţă, persoane care au trecut printr-o depresie, lungă sau scurtă, iar apoi au descoperit soluţia la problema care îi apăsa. De la un punct încolo, nu zic că e obligatoriu să treci prin depresie, dar unele lucruri frumoase care schimbă lumea nu sunt doar o descoperire intelectuală raţională, sunt o redescoperire a vieţii, pe pielea ta, iar asta presupune să renunţi un timp la multe din cele ce le știai bătute în cuie, fie bune, fie rele. Ca un artist care începe lucrarea lui printr-o depresie, simte că felul în care s-a construit o casă până acum sau felul în care s-a pictat marea nu e deloc mulţumitor, el presimte că “se poate și altfel” – iar pe moment e lipsit complet de energie. Pentru că nu vede încă rezolvarea.

Un job care nu îţi place e sursă de depresie, se știe. Dar, dacă aștepţi doar să apară un alt job dincolo de linia orizontului, pierzi substanţa acelui timp de așteptare. Când va apărea alt job? Atunci când îl vei vedea cu cealaltă parte a ochiului minţii, partea care râde, partea care vede dincolo de orizont profilul bun al jobului pentru tine. Faptul că jobul actual are un profil nepotrivit nu e greu de observat, dar a imagina care ar fi jobul cel bun e mai greu. Totuși, sunt cei care renunţă la un job și știu unde vor merge: și devin mai împliniţi decât suma tuturor angajaţilor companiei de unde au plecat, pentru că merg spre un job pe care l-au “văzut”. Un job care aduce cu el “mai mult decât un job”, aduce o nouă viaţă, și pasiunea pe care o au acești oameni devine contagioasă, pentru zece, o sută sau zece mii de oameni care nu și-au văzut jobul cu inima, l-au primit doar ca pe o cutie în care au fost introduși cu politeţea palidă a funcţionarului incolor.

Marile depresii sunt acel ochi care “simte enorm și vede monstruos”, și care pentru moment îţi fură toată energia, de la “a face” o mută spre “a vedea”. Cum ziceam, o posibilitate este să ignori acest ochi care s-a deschis pe jumătate, și să revii la o viaţă echilibrată. Ignorance is bliss, spune Matrix-ul. Sau, să mergi până la capăt și să deschizi complet ochiul, cu partea lui de simţire care nu mai e apăsătoare, ci creativă. Să deschizi ochiul vieţii peste o nouă viaţă, la fel ca soarele care se ridică peste tot orizontul. Asta e a doua șansă, iar dacă ochiul e puternic în depresie – deformarea realităţii pe care o aduce, e destul de sigur că ascunde un răsărit nou în el, deși, pentru început, el aduce peste viaţa ta doar un mare apus de soare și apoi un întuneric plin de stele.

Răsăritul peste linia orizontului tău deformat și întunecat vine după ce, în contrast cu linia ta nefericită, vezi stele, tot mai multe. Stelele sunt momentele în care vezi în dreapta și în stânga că “se poate”, că lumea poate fi luminoasă, de la o fetiţă de zece ani care câștigă un concurs internaţional de balet până la o echipă de programatori ingenioși și creativi care rezolvă în două zile ce nu a rezolvat o instituţie întreagă într-un an. Vezi că se poate, și în timp apare și lumina răsăritul, ceva mai mult decât stelele, și anume soarele tău: felul în care tu, în viaţa ta sau în viaţa instituţiei, lumii, grupului în care ești, ai presimţit soluţia, după o lungă simţire a problemei.

Iar de regulă pe măsura simţirii, a intensităţii și a largimii deformării prin care ai trecut, revenirea la realitate va aduce un soare mai intens, mai luminos, mai sus ridicat peste vieţile altora. Şi alţii vor veni să se încălzească la soarele tău, așa cum tu acum te încălzești la soarele cine știe cărei prietene care face Hand Made de parcă ar topi lingouri de aur în cămăruţa ei veselă din mansardă.

Publicat pe Lapunkt, aici

Comments are closed.