De fapt, simplificarea și simplitatea.
Decât să te chinui să dai jos (kilograme, obiceiuri, obiecte sufocante) și să fii mereu trist și plin de regrete la fiecare renunţare, mai bine faci același lucru dar cu alt nume și cu o cu totul altă perspectivă: simplitatea.
Cei care au nevoie de o dietă, iniţial fiziologică dar apoi şi spirituală, au sau au avut cu siguranţă o problemă cu disciplina, efortul perseverent de a acţiona sau de a renunţa. Disciplina e făcută (în principiu) ca să dai randament. Cu corpul, cu mintea, cu conduita. Dar e căutată mai ales de cei care nu au voinţă și care citesc atunci strategii şi programe făcute de alţii, pentru că știu că singuri le va fi greu să îşi facă o disciplină.
Până la urmă, de ce e atât de important disciplina? E doar un instrument – pentru a-ţi atinge scopurile și a te bucura de ele. Pe scurt disciplina înseamnă să elimini ce e în plus, distracţii colaterale. Etc. Şi să te concentrezi pe esenţial.
Ei bine, același lucru îl aduce cu ea simplitatea.
Dar simplitatea e un scop pozitiv, pe când disciplina nu e pozitivă și în plus mai e şi enervantă. Simplitatea e un obiectiv care aduce cu el niște acţiuni pe care le faci cu mândrie și chiar entuziasm, (acţiuni care, luate separat, ar putea să pară triste și lipsite de interes). Eliminarea, dintr-o operaţie medicală, devina una spirituală. O aventură a spiritului care duce după ea și corpul, mai mult decât un grafic al dietei.
(Dealtfel asta ar trebui să aibă ca scop toţi cei care practică slow-life, bio și eco. Din păcate unii dintre ei fac asta pentru că sunt invidioși faţă de cine ştie cine sau pentru că sunt incapabili să creeze în viaţa lor o schimbare adevărată adică aleasă pe cont propriu. Atunci aleg bio, eco sau slow life dar numai pentru că au găsit în aceste lucruri un antrenament care să le ocupe timpul și să îi „salte” puţin la nivel social. Nu zic că nu e bine, orice mijloc e bun pentru a atinge scopul de a trăi sănătos. Dar din aceste motive de mai sus unii dintre aceşti nou-convertiţi ne enervează, atunci când ar trebui să fie modele pentru noi toţi cei deștepţi care savurăm un Burger infect cu liniște și superioritate.)
Să revenim. Simplitatea aleasă lasă masa din camera principală fără ornamente și bibelouri, din zece scanune pline de așternuturi colorate lasă o băncuţă de lemn, dar toate lucrurile astea pe care le scoate afară pe ușă le înlocuiește cu spirit. Cu o poveste.
Cu atât mai prezentă cu cât pare mai invizibilă.
Simplitatea lasă loc gândirii, așa cum fac japonezii, care pun pe perete o singură vază cu flori, iar după ceva timp o schimbă cu o alta. Şi basta.
Simplitatea este, cum zicea Brâncuși, complexitatea rezolvată. La fel e în viaţă: vrei să mănânci și bio, să faci și sport, să nici nu pierzi timp, să nu pierzi nici bani, etc. Poţi să citești câte trei cărţi pentru fiecare din toate aceste obiective și să te trezești cu vreo 60 de strategii care îţi ocupă ziua întreagă doar ca să le notezi pe hârtie.
Sau, poţi să iei ca ghid simplitatea: ca o macetă puternică, începi să tai în dreapta și în stânga obiceiuri proaste, obiecte în plus, alimente inutile, supermaketuri pline de nesimţire. Stergi de pe listă, din agende, arunci pe geam. Şi poţi să ajungi mult mai repede și mai ales mult mai firesc la un stadiu de slow-life decât prin liste și diete citite de la alţii.
Până la urmă slow-life înseamnă că încetinesc mașina, ca să… ce? Ca să mă enervez că alţii merg în continuare cu 150 pe lângă mine? Nu, ca să pot admira peisajul în liniște.
Asta e soluţia: hai să începem cu sfârșitul. Vreau să pot admira peisajul, să mă bucur de viaţa mea, și atunci… pentru asta fac puţin loc în viaţa mea. E cea mai bună detoxifiere, iar din inerţie sau chiar fără să îmi dau seama arunc la coș și obiceiurile alea urâte despre care scrie în dietele de „cinci stele” care ne enervează pe toţi.