Dimineaţa cea mai lungă

29 mai 2014

Sunt acele dimineţi în care predai un proiect după ce ai muncit o noapte, o lună sau un an. Eşti rupt, treci încet printre oamenii care merg la birou, dar nu mai contează înspre ce război merg ei. Şirurile lor sunt şirurile soldaţilor care merg spre front, dar tu te întorci de pe front.

Iei o cafea pe marginea străzii, ca boschetarii, dar acea cafea merită mai mult decât orice orice relaxare, orice lux, orice trofeu.

În alte vremuri eroii câştigau bătălii. Apoi a venit o vreme în care eroii câştigau respect pentru munca serioasă şi perseverentă, pentru tot felul de lucruri legate în mare de “hărnicie”.

Dar ciclurile efortului, luptei, războaielor, s-au schimbat. Unul pleacă în maşină spre o altă zi plicticoasă, fumează ascultând Romantic sau Rock Music, pe când altul se întoarce din război. Războiul conexiunilor infinite între locuri, chitanţe, telefoane, oameni, sarcini, orele neștiute ale luminii ecranului sub stele.

Şi există zile care nu contează, zeci şi sute de zile care sunt doar lovituri de flanc, regrupări, pregătiri neştiute de nimeni.

Apoi vine ziua cea mai lungă, dimineaţa în care se joacă toate cărţile, la fel ca în D-Day.

Toate au meritat, toate s-au fixat, si acum o nouă viaţă ȋncepe.

Nu mai avem spectatori care să ne laude bătăliile sau hărnicia: dar avem bucuria de a merge să ne culcăm pe la ora 10 dimineaţa, încet, ca după o cruciadă, după ce am depus un proiect sau am câştigat o prezentare.

Iar spectatorii care ne laudă sunt maşinile si oamenii care trec pe lângă noi în direcţia opusă: faptul că îmi fac loc printre ei şi merg să mă culc – pe la ora 10 dimineaţa – e semnul că tocmai am trecut prin Ziua cea mai lungă.

 

Postat in

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© Copyright Orasul Albastru 2015