Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion

Dumnezeu nu citeşte analizele medicale

Submitted by on 18 martie 2017 – 8:09One Comment
Dumnezeu nu citeşte analizele medicale

Când merg la o ecografie, mi se pare o violentare insuportabilă faptul că cineva  vede tot ce e în mine. Ani de zile m-am gândit că asta e pentru că sunt ipohondru şi mă tem că doctorul va vedea imediat un foarte mare cancer. Dar de fapt e ceva mai subtil: doctorul vede tot. Şi asta nu e normal. Metafizic nu e normal ca un alt om să vadă tot în tine. Doar Dumnezeu vede tot. (în acest articol luaţi termenul de Dumnezeu ca Dumnezeu sau ca o entitate superioară şi înţeleaptă, providenţă, univers, destin, cineva opus hazardului absolut).

Nu vreau să par dintre ăia habotnici care spun că tehnologia e de la Satana. Vreau să spun că simt tot mai des că în analizele medicale în principal, dar şi în tot ce scanăm de dimineaţa până seara, am ajuns la o limită periculoasă cu efecte asupra psihologiei şi spiritului nostru. Ştim lucruri pe care nu le putem purta, sau nu le putem integra.

Am ajuns la un prezent translucid, transparent, vedem mii de chestii, aflăm mii de chestii despre riscurile prezentului. Am descoperit aproape până la capăt cum merg lucrurile. Dar asta nu înseamnă deloc că ştim încotro merg lucrurile. Sau „De ce” sunt cum sunt.

Am aflat multe, vedem tot, dar de fapt nu ştim nimic “sută la sută”.

Pentru că 1. Noi nu suntem Dumnezeu. Noi nu ştim deja, şi nici nu prea putem influenţa, viitorul unui chist. Şi atunci, chiar trebuia să ştim că el există? Sigur, veţi spune că e bine că avem acest instrument ca să putem interveni la timp. Sunt foarte de acord. Dar, cine ştie exact impactul unei astfel de ştiri asupra psihicului şi deci asupra puterii de luptă a unui organism? Nimeni. Sunt convins că nimeni nu ştie cât de rău face să vezi toate aceste analize.

2.  Apoi, avem mii de şanse de a interpreta greşit prezentul, doar pentru că nu îl vedem în context, spre viitor. Unchiul meu m-a învăţat că atunci când conduci, nu te uiţi la maşina din faţă, ci la următoarea. Urmăreşti fluxul, mişcarea generală. Iar noi, citim analizele de azi. Şi nu e vorba doar de analize medicale, e vorba de garanţii, la maşini de spălat, la relaţii… la propria noastră viaţă. Propria noastră viaţă a devenit o sumă de riscuri, de la o sută luate câte o mie.  Cum am putea compensa asta?

Ei bine, Bergson spunea că tehnologia moderna are nevoie de un complement de suflet. Asta pe la începutul secolului. Ce am putea spune noi, azi, când isteria ştirilor proaste, de la analize la financiare, a atins apogeul?

Că goliciunea la care am ajuns, care ne sperie, e complet ascunsa de ochii lui Dumnezeu. Şi e absurd să fie aşa. Pe măsură ce am depăşit limita de apropiere de ceea ce omul are dreptul sau e bine să ştie, nu mai avem nevoie doar de un suflet, cum spunea Bergson, ci chiar de Dumnezeu însuşi.

Într-un fel analizele şi Dumnezeu, sunt cele două feţe ale monezii, dacă suntem sinceri.

Nimeni nu ne mai poate consola în faţa realității unei analize care a ieşit prost. Şi stresul de a citi aşa o analiză proastă e cumva infinit, chiar dacă afli după o zi că laboraturul are nişte limite greşit puse.

Problema filozofică e că analizele, pe măsură ce devin performante, îl ascund pe Dumnezeu. Ascund misterul, taina, posibilitatea secretă a viitorului. Ne închid într-o închisoare a prezentului în care ne sufocăm singuri cu analizele noastre. Scena seamănă cu pasajul din Geneză:

“- M-am ascuns pentru că sunt gol.

– Cine ţi-a spus că eşti gol? “

Doar că situaţia noastră e mult mai tragică: suntem goi, goliţi pe interior, dar şi separaţi de Dumnezeu. Realitatea unei analize medicale îl exclude de două ori pe Dumnezeu: prin ceea ce face, adică expune nişte lucruri complet materiale, şi prin ceea ce rezultă din ea, anume că intrăm într-o logică a viitorului oferită de un computer.

Am impresia că una din căile de acces spre existenţa lui Dumnezeu, azi, si nu pe vremea lui Toma din Aquino, sunt analizele. Nu cele proaste, nu cancerul, ci analizele în sine. Adică, omul trebuie să fie mai mult decât un cobai de laborator, şi la limită doar Dumnezeu poate să îl salveze din această situaţie degradantă la care este supus la orice colt de stradă.

Şi uneori, din frica pe care o am pentru analize, îmi ziceam “Oricum, Dumnezeu știe ce e în mine. Nu am de ce să mă tem”.

Cred că asta e singura soluţie. Noi vedem ce scrie pe hârtie, vedem ziua de azi. Oricât de multe am vedea, vedem doar pânza subţire a zilei de azi spre mâine, habar nu avem ce e dincolo de voal, habar nu avem din ce e făcută istoria plină vârf a lumii si a universului. Nu ştim.

Dumnezeu nu vede, el ştie. E cu totul altceva.

Trebuie să regăsim acest sentiment. Că cineva pe lumea asta ştie, si nu doar vede.

Un comentariu »

  • manuela spune:

    Doamne. cit adevar e in textul asta…! Eu ma uit in fiecare zi in interiorul atitor oameni, ii vad, dar stiu ca numai Dumnezeu STIE ce vad eu.Dincolo de voal, diagnosticul e al Lui ! Ati extras mesajul filosofic corect si, pe linga el, si vectorul potrivit de propagare: ecografia si analizele medicale 🙂
    Mi-a placut!