Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion

Eu Nu Fug – sportul cotidian

Submitted by on 30 aprilie 2010 – 0:31One Comment
Eu Nu Fug – sportul cotidian

Într-o zi am vazut o emisiune la televizor cu un artist care spunea despre el “Domne’, eu nu fug. Nu imi place sa fug, dupa troleu sau dupa masina” (nu mai stiu cine era). Era foarte amuzanta obstinatia cu care privea: “eu Nu! Fug!” Şi ideea m-a lucrat de atunci.

E prea multa agitatie astazi, si prea mult stres. Bun, poate ca nu putem opri agitatia si stresul, dar sa ne gandim la cei care au ales candva o cale mai aparte de independenta, cum ar fi sa zicem Gandhi sau Francisc de Assisi: daca Francisc de Assisi ar fi trait azi, care ar fi fost semnul spiritualitatii si al independentei lui? Probabil ca ar fi avut masina, bani, podoabe, dar nu ar fi fugit pe strada dupa o sedinta, intalnire, metrou sau prieten. Si ar fi avut in asta o marturie a libertatii.

A nu fugi e semnul că îţi pastrezi libertatea faţă de cea mai de preţ bogăţie pe care o avem, pe care o vindem şi / sau căreia ne vindem: timpul insuşi.

“Eu Nu fug” e o atitudine înainte de a fi un semn, evident, dar ea poate fi marcata prin semne concrete: 5 minute pe zi mă opresc şi stau pe o banca fără să fac NIMIC. 5 minute pe zi mă ocup pur şi simplu să îmi deconectez şi reconectez calculatorul şi mobilul. Cand cineva mă sună urgent, il las uneori sa mai sune de două ori. Imi creez ritualuri care sa faca să se vadă că, tot mai mult, eu nu fug. Nicidata, nicaieri. Iar de la acest ritual fizic concret acele momente de STOP vor patrunde încet-încet in minte.

La fel ca in filmul Instinct: “De ce te trezesti transpirat noaptea? Ambiţita, controlul asupra jocului”. Dar iarăşi, nu putem pleca în munti printre gorile, sau nu putem face yoga oricand sau nu putem fi călugări ca Francisc de Assisi: putem însă să nu mai fugim măcar cinci minute pe zi. Ramânând pe aceleaşi strazi. Putem să nu mai deschidem în orice clipă liberă emailul, şi să nu mai facem ulcer asteptând să se deschidă un document ataşat pe gmail.

De fapt, “a nu fugi” poate deveni adevăratul sport cotidian, cel mai epuizant, cel mai util, cu cel mai dur antrenament dar cele mai mari efecte. Sunt mii de forme de a nu fugi si ele trebuie gasite. E mult de muncă pentru a lansa acest tip de sport: în oraşe, la locul de munca, şi mai ales când te sună cineva pe mobil.

Un comentariu »

  • Letitia Dunca spune:

    Foarte misto! Si reusesti sa nu „fugi” cand respiri adanc, e o conexiune intre cele doua….