Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Facultate

Examenul de licenţă – atmosfera si întrebările cele mai probabile

Submitted by on 12 iunie 2018 – 23:21No Comment

ffffggg

Mai întâi, întrebările. Apoi câteva idei despre acest examen, cum decurge el şi care e atitudinea potrivită.

 

 

 

 

  1. Care a fost întrebarea de cercetare
  2. De ce ati ales aceasta temă? Importanta ei subiectivă pentru student si obiectivă pentru stiinţa respectivă.
  3. Care a fost teza lucrarii ( sau ipoteza pentru licenta cu cercetare tip sondaj, interviu, etc.)
  4. Ce teorii aţi folosit?Pentru demonstarea tezei dvs.
  5. Care au fost paşii cercetării?
  6. Care sunt concluziile acestei cercetări?

Toate astea încep de obicei cu un zâmbet şi cu formula Spuneţi-ne pe scurt…

*

Examenul de licenţă are în general ceva foarte frumos, chiar melancolic. Ai terminat treaba, lucrarea e printată. Nu mai ai ce face. E ca în acel banc cu „acuma nu mai doarme el şi dorm eu”». Adică, nu mai ai ce face. Totul ţine de un fel de poker, să nu pice comisia peste cine ştie ce propoziţie dubioasă.

Este un poker, tehnic vorbind. Studenţii glumesc, cred că nimeni nu citeşte lucrările. Da şi nu. Nici nu e nevoie. Pentru că un profesor cu experienţă poate să deschidă lucrarea şi să pice fix peste fraza dubioasă. Iată de ce există un mecanism de control implicit, şi e treaba ta să dai o lucrare curată şi frumoasă în toate pasajele ei.

Dar, dincolo de aceste aspecte de notă, ziceam că e ceva frumos şi melancolic în lucrarea de licenţă. Tot ce poţi face e să te îmbraci frumos, şi să nu fii stresat. Pentru că nu merită, mai precis e singurul lucru pe care nu merită să îl faci, – să fii stresat.

Să iei asta aşa cum este, un ultim act al studenţiei. Dacă nu vorbim de cei care nu au lucrat, pentru toţi cei care au lucrat această ultimă scenă are ceva care rezumă toată facultatea, iar pentru profesorii care văd că nota propusă e bună, aşa se pune discuţia. Nu eşti încă mare, nu eşti încă doctor, dar nu mai eşti mic, eşti absolvent. In majoritatea cazurilor, undeva la 75 la sută din cazuri, cam asta e nota, melodia licenţei. E “de bine”, şi trebuie să poţi să suprinzi, în ce spui, ca un fel de trailer. Dar nu e un trailer despre ce va fi, ci despre ce a fost. Un fel de final de film, sunt filme care au asta după final. Asta e nota, atmosfera, şi cu asta în gând, că e o ultimă scenă care rezumă, poţi merge liniştit.

Nu e nevoie să te stresezi, în trei propoziţii poţi spune ceva foarte elegant despre ce ai făcut, ce nu ai făcut, ce ai fi putut să faci. Odată ce comisia a înţeles că e Ok lucrarea, în principiu încearcă să ducă discuţia spre o experienţă plăcută. Nota e pusă de obicei deja, măcar în minte, deci nu trebuie să te stresezi, trebuie să joci jocul discuţiei. Nimic mai mult. Din moment ce lucrarea e gata, ce va conta e muzica, nu transpiraţia.

Apoi, se zice că o concluzie deschide spre o altă cercetare. Dar, pentru mine o concluzie e mai ales momentul în care îţi dai seama ce trebuia să faci de fapt. Când ai o cercetare, să zicem 10 luni de zile, spre final îţi dai seama că trebuia să faci altceva pentru scopul propus, sau că ce vroiai tu să cercetezi se numeşte de fapt altfel. De exemplu, vrei să ştii de ce oamenii mănâncă fast food şi de fapt nu ai aflat ce motivaţie au, ci ai aflat de ce oamenii cad pradă publicităţii la fast food. Sau invers, vrei să afli cum funcţionează publicitatea fast food, şi tu afli de ce oamenii aleg gratificarea imediată (deşi asta cred că nimeni nu ştie exact nici azi). Ei bine, acest mod de a spune ce ai vrut să faci şi ce a ieşit de fapt mi se pare cea mai bună şi elegantă manieră de a sustine un examen de licenţă. Te ridici deasupra a ce ai făcut, şi ai un mic discurs de bilanţ despre ce trebuia să fie, şi ce a devenit de fapt lucrarea. Nu e o ruşine, e normal să se deplaseze în timp, fie obiectivul, fie ipoteza, fie modul de cercetare.

*

Aspecte tehnice.. nu sta la uşă să afli ce a zic comisia lui Popescu. Lasă-l pe Popescu cu oile lui, tu vezi-ţi de alte tale. Du-te mai bine la uşă la alte comisii până ce iţi vine rândul. Uită-te la coperţi, să mai râzi un pic, la cum s-au îmbrăcat colegii sau colegele. Asta rămâne, din licenţă, o notă luminoasă de plimbare de duminică.

Apoi, ca să nu aibă timp comisia să se uită prea mult şi să le vină cine ştie ce idei, pentru examen e bine să pregatiţi Cuprinsul licentei comprimat pe 2 pagini printat in 5 exemplare pentru membrii comisiei, cu titlul: “Pasii cercetarii”. Asta înseamnă un gest, în care oferi aceste pagini capsate, şi comisia se uită spre acolo, în timp ce tu vorbeşti.

Calmul face mai mult decât toate. Contează selecţia, a unui autor, a unei idei, din tot ce ai citit în ultimul an. Ai tot ce trebuie, în minte, în ce ştii. Şi chiar dacă ceva e neclar în argumentare, ai cum să o dregi din cuvinte. Cu o singură condiţie, dacă eşti calm.

 

NB. Unii au suprize neplăcute. Profi care îţi caută în papură, sau notă e mai mică, sau te încurci undeva. Ceva neclar sau în neregulă. Dar, cum spuneam, per ansamblul unei generaţii, astfel de suprize sunt sub 25 la sută, sub 15 la sută zic eu. E bine să mergi, din principiu, cu încrederea că nu vei pica pe un accident neplăcut.

Comments are closed.