Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion

“Fă ce zice popa, nu ce face popa”

Submitted by on 5 septembrie 2015 – 13:08No Comment
“Fă ce zice popa, nu ce face popa”

O mică analiză a acestui proverb care mi se pare un proverb de mahala care nu spune de fapt mare lucru despre preoţi dar ascunde multe despre psihologia celui care îl vehiculează. Şi nu e vorba doar despre preoţi, în mare proverbul priveşte pe cei care au autoritate într-un domeniu, poate fi vorba de doctor, profesor, psiholog, ştiu şi eu… un om public sau un expert de un fel sau altul.  

O să pornesc de la distincţia între a da lumină şi a da exemplu. Cel care are misiunea de a da lumină nu are neapărat misiunea de a da şi exemplul. Ar trebui, da, dar nu neapărat. E vorba de preoţi, dar poate fi vorba de psihologi, de oameni publici. În sine, a da lumină, a aduce lumină, a transmite ceva important, nu e o problemă morală. Sigur, ca mesajul să fie transmis şi receptat, e bine să fii coerent, să ai o viaţă în acord cu mesajul, dar ideea mea aici e că nu e ceva necesar şi mai ales că acţiunea de a transmite un mesaj de lumină, ceva necesar pentru suflet sau trup, se susţine singură. Discutam acum zece ani cu cineva, şi acel băiat spunea “calitatea unui psiholog bun e să fie un om echilibrat ». Îmi pare rău, sunt mulţi oameni echilibraţi şi mulţi psihologi echilibraţi, dar nu sunt psihologi buni.

Meseria de a da lumină e o meserie de tipul cercetaşilor din armată, scouts, care merg dincolo de liniile de front şi caută informaţia, aduc informaţia nouă. Intelligence. Iar meseria cercetaşului de intelligence nu e aceeaşi cu cea a infanteriei sau a geniului. De fapt, mai întâi vine lumina, informaţia bună, iar apoi vine execuţia, punerea în practică, asta de la Aristotel şi până azi. Deci, ar trebui, zice spectatorul care a lansat proverbul, ca preotul să fi pus în practică, sau psihologul, sau pedagogul.

Şi totuşi, distincţia rămâne. Sigur că preotul ar trebui să dea exemplul, dar totuşi proverbul nu ar trebui vehiculat! De ce?

Pentru că dacă eşti în biserică, ar trebui să fii milostiv, să nu recriminezi, pentru că eşti la fel de dator să fii milostiv ca şi preotul, dacă eşti crestin.

Dacă eşti din afara bisericii, atunci de ce te bagi în discuţie? Doar pentru că ai auzit din documentare că un preot ar trebui să fie un model , etc, asta îţi permite să te bagi în discuţie? Nu prea, pentru că te bagi şi te dai de gol, anume că te legi doar de ce nu merge în biserică, Inchiziţia, preoţii cu maşini mari, etc. Bun, pentru o bună dezbatere, de ce nu te-ai preocupa în aceeaşi măsură de ce a făcut bine biserica? De exemplu Maica Tereza, că e ziua ei de sărbătoare liturgică, 5 septembrie. Să citeşti, să vezi. Pun pariu că cei care au luat timp să citeasca „grozăviile” bisericii, inchiziţia de exemplu (care e foarte discutabilă dar nu e locul şi treaba mea să fac istorie, se poate citi Jean Sevilla printre alţii) nu au dat acelaşti timp să citească despre lucrurile bune ale bisericii. Pariu. Eu zic nu doar „să ştie că a existat maica Tereza”, dar să citească pagini şi pagini de net, cu acelaşi spirit de investigatie cu care a citit informaţii anti-biserică sau bârfe. Nu au facut-o, pentru că nu ar mai vorbi. Sau, ar vorbi cu totul altfel. Sau, chiar s-ar converti la mesajul bisericii.

Credeţi că cei care se convertesc nu mai văd grosolănia sau păcatele preoţilor, ale celor care le fac? Dar, poate tocmai în pofida acestor păcate, intră în biserică pentru că au descoperit mesajul, lumina, şi vor să asume o identitate creştină, indiferent ce resursă umană există în jurul lor.

Iar acum, să revenim. Sigur că sunt păcate strigătoare la cer, nu vreau să scuz orice şi oricunde , dar din punct de vedere spiritual ceea ce ajută pe fiecare este că mesajul a ajuns până la el. Prin aceşti oameni, extraordinari sau nu, mesajul a ajuns. Creştinii trebuie să le multumească pentru asta, şi să îi ajute discret cu exemplul lor (de vazut pe unde sunt şi ei pe calea desăvârşirii!) pe cei care au nevoie de ajutor. Asta pentru creştini. Dacă nu sunt creştini, să urmeaze calea raţiunii: ascultă ce spune popa. Atât. Şi meditează, vezi ce zice. Dacă esti cinstit, după câteva citate de genul „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă” îţi dai seama că e greu. E greu pentru tine, pentru vecinul, pentru popa. Dacă nu esti cinstit, atunci să tragi rapid concluzia că mesajul e inspid şi inutil. Ok, e treaba ta. Dar atunci… de ce te mai preocupă o adunare de oameni care nu te interesează în nici un fel, nici în ce spun, nici în ce fac?

Ce vreau să zic e că, dincolo de conţinutul acestui proverb, atitudinea pe care o ascunde e complet neproductivă. De fapt nu e un proverb ci un îndemna la răutate, şi în nici un caz nu e un proverb creştin, milostiv sau înţelegător al complexităţii doctrinei creştine, e un proverb care poziţionează pe care care îl foloseşte într-o identitate complet a-creştină.   

Desigur, din moment ce preoţii se zbat între două proverbe, « cei cu har » şi « cei la care trebuie să asculţi ce zice, dar să nu faci ce face », înseamnă că de fapt problema e la grupul de ascultători creştini din biserică, care nu îşi asumă nimic mai mult de statutul de ascultători-spectatori. Preotul rămâne singur, sub privirile critice atât ale celor din biserică, cât şi ale celor din afară. Era treaba creştinilor din biserică să arate că lucrurile sunt mai complicate decât « fă/nu fă » ceva – asta nu doar în creştinism, dar poate în mod cu totul special în creştinism.

Comments are closed.