Cum să îţi reorganizezi viaţa cu o singură canapea

Astăzi trăim tot mai des conectați la foarte multe sarcini diferite care trebuie rezolvate într-un interval de timp foarte scurt. În alte vremuri, plecai la câmp şi te ocupai doar de cosit, apoi te ocupai doar de animale, sau doar de tăiat lemne. Azi sună mobilul tot la cinci minute, intri pe Facebook, accepți un prieten, apoi îţi aduci aminte că fierbea cafeaua pe foc. Mergând spre bucătărie îţi aduci aminte că trebuia să dai un telefon ca să afli când e deschis biroul de unde trebuie să ridici un act important nu mai târziu de ora 14, etc. După o oră de la începutul zilei, e ca şi cum mintea e deja prinsă, prin intermediul a sute de antene şi tentacule, de tot atâtea locuri la care trebuie să fie “atentă”, în permanenţă.

Cum faci atunci ca să nu te laşi captivat doar de una din aceste sarcini şi să nu uiţi de toate celelalte, care toate trebuie rezolvate în aceeaşi zi?

Cum găseşti firul bun al zilei care te duce de la A la B şi apoi la E şi F? Dacă pierzi viziunea globală, “firului zilei”, rişti să faci drumuri mult mai lungi între toate aceste puncte, drumuri pe care le-ai fi rezolvat într-un interval de cinci ori mai scurt dacă erai relaxat şi vedeai tabloul general.

De fapt, între toate aceste locuri unde trebuie să ajungi cu mintea mai întâi şi apoi cu piciorul (în cazul biroului cu documente) sau cu mâna (în cazul mesajului pe facebook) există o succesiune optimă. Trebuie să calculezi: intru acum pe FB, sau plec la drum şi răspund la mesaje pe mobil sau de la birou? Mereu, trebuie să calculezi, ca să afli care e firul bun. Şi oricât de bine organizat ai fi, la un moment dat ecranul zilei la care eşti conectat devine prea complicat, sunt prea multe foldere deschise: e bine să îl resetezi. Să iei o pauză de cinci minute. E ceea ce fac care ies la o ţigară, la o cafea, la o plimbare. Dar nu e destul, zic eu.

O soluţie ar fi ca în camera unde stai sau acolo unde lucrezi să pui un fotoliu  sau o canapea care e “alături” de toate astea. Alături de calculator, alături de acte, alături de mobil. În acele cinci minute de “resetare” refaci firul zilei în funcţie de noile informaţii care au apărut.

Prin simplul fapt că ai un fel de prispă unde nu ai nimic de făcut, mintea îşi revine. Nu îţi vin idei noi şi nu afli informaţii noi, dar se întâmplă ceva mult mai important: reconfigurezi sucesiunea între momentele şi sarcinile din următoarele două ore.

Reconfigurezi planul zilei.

Nu trebuie să te gândeşti la ceva anume, nici măcar să te ocupi de o modalitate de relaxare bine definită: Fotoliul de comandă e mai mult decât banca pe care fumezi sau bei o cafea. Ţigara e încă un scop anume, iar când revii de la ţigară te-ai odihnit fizic sau psihic în sensul că nu mai eşti conectat la computer, dar nu ai făcut o pauză completă în minte: te gândeai la fumat, te gândeai să uiţi. Fotoliul de comandă nu are un scop, e doar că să laşi gândurile să se rearanjeze, de aceea nu stai acolo mai mult de 5 minute.

A te da la o parte pentru cinci minute are şi o altă utilitate. Filosof al vitezei şi al efectelor vitezei asupra noastră, Paul Virilio spune undeva că, atunci când toate lucrurile se mişcă din ce în ce mai repede, cel mai bun mijloc de a nu le pierde din vedere este să rămâi nemişcat în mijlocul lor. Treaba asta ţine de calcule de probabilităţi şi se verifică de obicei când ai pierdut un prieten care mergea pe role într-un parc sau într-un aeroport: dacă începi să mergi într-o direcţie în care presupui că îl vei găsi, ai şanse să nu îl găseşti niciodată. Dar dacă stai pe loc undeva de unde se văd cât mai multe direcţii de mers, într-un timp mai scurt sau mai lung il vei vedea cu siguranţă.

La fel e fotoliul care e “puţin alături” de toate astea: în scurt timp poţi să vezi mai bine tot ce se mişcă în jurul tău, şi o să refaci firul zilei într-o formă optimizată.

Sigur că poţi găsi locul de comandă oriunde, chiar şi pe stradă. Atunci când mergi în înghesuială şi trebuie să vorbeşti la telefon, te tragi pe o stradă lăturalnică: acolo auzi mai bine, iei note pe un carneţel pus pe capota unei maşini, şi între timp îţi aduci aminte că alături e un xerox mai bun şi că poţi bea o cafea bună imediat lângă acel xerox.

Şi apoi locul de comandă nu e neapărat o canapea: e mai degrabă exerciţiul de a te da puţin deoparte. De exemplu, Denzel Washington în filmul Deja Vu joacă rolul unui detectiv care, după ce vedea scena crimei, se urca într-un tramvai de cartier, fără multă lume în el şi se lăsa dus departe, prin tot oraşul: acolo si aşa gândea el cel mai bine scena crimei.

De fapt fotoliul de comandă e locul în care laşi totul baltă pentru cinci minute şi te uiţi la tine şi la lucrurile tale ca un simplu spectator. Ca şi cum ai merge la un psihanalist: nu pui întrebări, dar prin simplul fapt că nu faci nimic, acel loc te obligă să dai răspunsuri mai bune. Şi, la fel ca un psihanalist, prin simplitatea şi neutralitatea ei acea canapea redă consistenţă şi organizare impecabilă la toate celelalte lucruri care “tocmai sunt pe cale să se întâmple” în jurul tău.

Încetul cu încetul, dacă înveţi să te retragi pe acea canapea, o să pui alături de tine carneţelul de note. Agenda. Mobilul. Cafeaua. Laptop-ul. Hainele. Fotoliul va deveni “locul din mijlocul tuturor celorlalte locuri”. “Locul din mijlocul vieţii”. Din “conectat” la sarcini, vei redeveni “funcţional”: din cînd în când. Atunci când e cazul. Atunci când e momentul potrivit.  De fapt, vei redeveni stăpânul zilei tale, aşezat liniştit în locul de unde mergi spre toate celelalte locuri ale zilei.