Free your mind!

Există oameni care să poată spune că „se pricep” să trăiască în oraşul de azi ? E un oraş care îşi schimbă zilnic regulile, iar informaţiile de care ai nevoie ca să reuşeşti se schimbă la fel de repede. Poate că azi ai prins „şmecheria”, dar mâine tot ce ştii poate fi complet învechit.

Atitudinea corectă ar fi cea a micului şcolar care duce cu el un ghiozdan cu desene colorate, are pantalonii puţin rupţi şi o bomboană în gură. El ştie că lumea e prea mare pentru el şi că singura lui şansă e să fie atent, să înveţe tot ce se întâmplă în jurul lui – de la băncile şcolii la drumul spre casă. Nu poate să înţeleagă ce ar însemna  o diplomă sau la ce ar ajuta aşa ceva ca să ajungi înapoi la mama atunci când te-ai rătăcit pe o stradă lungă şi necunoscută.

Bineînţeles, oricine speră că într-o bună zi va ajunge un „om mare” şi că învăţătura va lua sfârşit. Din păcate, se pare că această bună zi nu va mai veni niciodată. Din contră, cei care devin cei mai rapizi sunt tocmai cei care acceptă să nu crească niciodată mari, să nu se obişnuiască cu nicio strategie.

Şi aşa am înţeles răspunsul pe care l-a dat Iuliu, nepoţelul meu de trei ani, atunci când mama lui îl întreba cu foarte, foarte mare atenţie: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” S-a gândit, a zâmbit, s-a înroşit puţin şi a spus:

- Mic.

Probabil că a simţit el că e cam suspectă întrebarea, că e genul de întrebare care vine să strice puţin împărăţia liniştită a copiilor.

Dar răspunsul lui e corect, mai corect decât toată cartea mea: „cât mai mic”. İntr-adevăr, în clipa în care îţi dai seama că astăzi facultatea nu se termină niciodată, tocmai a început prima ta zi de carieră.

Pasaj din Călătoria Studentului, AICI.