Frontiera “caldă” şi frontiera rece

Sunt oameni care se ocupă de lucruri personale materiale, să zicem o casă. Pun un gard mare în jurul ei şi acolo adaugă mereu lucruri, optimizează. E genul de frontieră care, odată ce treci de ea, nu te face din principiu să fii disponibil şi să dai din timpul tău altora. Te interesează mai mult să afli ce mai poţi aduce nou la tine acasă. Nu e ceva rău în asta, dar e un mod de a gândi la obiectul următor, şi nu la omul următor.

Apoi sunt cei care construiesc o frontieră mai invizibilă: o relaţie, o familie, copiii. E o frontieră mai puternică de fapt, pentru că în interiorul vieţii tale personale chiar nu mai intră nimeni, asta simte oricine care se gândeşte la doi oameni care ar putea face dragoste seara: peste lumea lor chiar nu intră nimeni, chiar dacă nu au neapărat alarmă la poartă.

Totusi a doua frontieră, cea emoțională, caldă, deşi e mai puternică, are un efect special: atunci când ieşi din interiorul ei eşti mult mai disponibil să îi ajuti pe altii.

Pe de o parte dacă tu eşti fericit, îi poţi ajuta pe alţii să fie fericiţi. Ştii drumul, ştii unde trebuie să ajungă.

Ştii deasemenea că nu poţi să îi ajuţi sută la sută, ci doar să îi conduci până la uşa casei lor bune.

Apoi, tocmai pentru că la tine acasă eşti “la tine” sută la sută, când ieşi afară poţi vorbi cu cineva fiind atent “sută la sută”. Oamenii care într-un fel sau altul nu sunt încă fericiţi au mereu o relaţie ambiguă sau riscantă: ajuţi pe cineva, dar se prea poate să te ajuţi pe tine, cel care caută, conştient sau inconştient, prietenie, dragoste, sau o cauză pentru care merită să trăieşti.

Sigur, exemplul meu cu casa e simplist, dar el include tot ce înseamnă performanţă, bani, obiective, etc – tot ce nu e rău în sine dar are un singur cusur: nu include şi un circuit al inimii. Dacă înăuntrul frontierei tale mai e cineva şi inima e vie, atunci se produce un circuit închis bun, aşa cum energia circulă în corp de jos în sus iar apoi din nou în jos.

De fapt, o frontieră emoţională pare mai “egoistă” decât o frontieră materială: nimeni nu intră pentru că nimeni nu poate intra într-o intimitate, aşa cum se intră într-o casă. Dar contactul cu ea e benefic si e bun atât pentru cel care o pune cât si pentru cel care o resimte: în loc să te aspire sau să te invadeze, frontiera caldă îţi dă impulsul corect pentru a închide şi tu circuitul frontierei tale emoţionale.

Îţi dă impulsul corect pentru a te întoarce spre fundația “castelului interior”, locul nevăzut unde te simți cel mai bine, oricât de mult ar mai fi de săpat sau de construit la acea fundație.