Gelozia în dragoste se vindecă printr-o călătorie spre frumuseţe

Când tipa pe care tu o iubeşti e cu altul. Sau tipul pe care îl iubeşti e cu alta. Sinistră situaţie, exprimată foarte bine de strofa a doua din melodia Baby a lui Iris, «un străin ce te va duce / la casa din poveşti». Femeia pe care o vrei pentru tine şi cu care te simţi acasa, e cu un străin, care vrea să construiască împreună cu ea o casă din poveşti.

Bun, problema asta poate să dureze ani de zile. Pentru că, dincolo de gelozia cotidiană, mici semne, gesturi, informaţii despre noul cuplu, care îţi intoxică viaţa, gelozia e un lucru rău din toate punctele de vedere, dar şi un lucru în mod firesc incontrolabil, pentru că ea apare în minte. Eu cred că gelozia e în minte, nu e în inimă. E în credinţa că acea femeie e pentru tine. Şi deci gelozia poate fi vindecată, doar că sofismul e că ai impresia că gelozia e în inimă, pentru că doare, şi că trebuie să o tratezi cu inimă, cu alte iubiri, cu descărcări de sentimente, etc.

Nu, ecuaţia e alta. Anii de zile de aşteptare, de ură, de gelozie, de... eu ştiu speranţe, iluzorii sau nu, ei bine sunt să zicem o parte dintr-o credinţă mai simplă, finală: că tu trebuie să fii cu acea femeie, sau cu acel bărbat. Poate că credinţa asta e greșită, sau poate nu, important e să vizualizăm dorinţa finală a geloziei: să fiu cu acel om, şi asta e bine şi e de durată. Prin urmare, cumva importă mai putin faptul că îl iubesc pe acel om, sau daca el ma iubeste, cât liniştirea mea mentală în sensul împlinirii planului făcut de mine: trebuie să fiu cu el, e firesc să fiu cu el, orice altceva e absurd.

Ei bine, sunt sigur de asta, că e firesc să fiu cu el ? Se pot găsi răspunsuri, dar important e să punem aceasta simplă întrebare finală. Tot restul, gen « tipul cu care e acum e un bou », sau « eu o vreau pentru mine », sunt lucruri intermediare. Trepte, spre cheia de boltă a piramidei, care e una singura: chiar suntem făcuţi unul pentru altul?

Aici vreau sa introduc o imagine foarte furmoasă, citită la cineva care spuneam că a fost cel mai interesant autor de spritualitate în anii în care eram mare haos în sinea mea, călugărul cistercian Pr. Jerome.

Într-o suită de scrisori spre un novice al lui care plecase în vacanţă şi i se părea că s-a îndrăgostit subit, şi că « iubeşte prea tare frumuseţea », Pr. Jerome răspunde « frăţioare, eşti sigur că iubeşti prea tare frumseţea? Nu, nu o iubeşti destul. Nu o iubesti destul pentru a urca scara întreagă, fără să te opreşti la treptele inferioare, acolo unde se fac concesiile ». Urmează un pasaj, despre felurile de frumuseţe. Eu reţin ca util acest pasaj tradus, care dă sens şi despre ce înseamnă a renunţa la cineva: nu renunţi ca fapt, atat, şi uiţi. Renunţi pentru că vrei să urci la o treapta de mai sus, spre o frumuseţe superioară, adică a adevărului potrivit pentru tine şi pentru acea persoană. Frumuseţea a ce se vede de acolo de sus, de unde accepţi destinul tău, aşa cum o fi, şi al lui/al ei, aşa cum o fi. Şi nu mai vrei să opreşti timpul istoria şi destinul la ce vezi pe treapta unde eşti acum.   

Ce înseamnă asta pentru relaţii şi pentru aşteptarea sau uitarea cuiva iubit ? Înseamnă că există frumuseţea unei iubiri de o noapte, sau de o lună într-o vacanţă de vară. După ce vorbim de ceva mai serios, gelozia apare tocmai pentru că eu cred că planul e, pe termen lung, sau pe termen de intensitate, cu mine. Şi apare altul, care îmi strică planul. Ei bine, treapta de sus, ultima intrebare, e: femeia mea, va fi fericită cu acel străin ? Daca da, mă pot retrage elegant.

Eu cred că doar treapta de sus, fericirea celuilalt, permite neutralizarea geloziei. E tot ceva din minte, nu din inimă, ştiu că poate fie fericită cu el, nu cu mine. Atunci ma retrag, şi merg să caut pe cineva cu care eu pot fi fericit.

Există trepte ale experienţei frumuseţii interioare, sau ale frumusetii în relatii. Gelozia apare când rămâi între trepte. De fapt cazi undeva mai jos, între trepte. Tot ce ştii tu, mai sus, e treapta urmatoare, unde acum femeia ta e cu altul. Ei bine, nu poţi trece nici in sus, spre o altă relaţie, nu poti nici să revii jos. Ce poţi face e sa reciteşti acest pasaj, zic eu, despre faptul că gelozia e şi ea o concesie făcută inimii. Ne închidem în tristeţe. Frumuseţea, fiecărei vieţi, fiecarei inimi, e în a merge până la capătul frumuseţii de care e capabilă. În ce priveste realtiile, frumusetea de la capăt e fericirea, împărtăşită.

Fericirea e treapta de sus, e o ofertă de nerefuzat atunci când apare şi singurul criteriu, singurul, pe care nu poţi să nu îl accepti, chiar dacă doare.

Eu nu cred în sufletul pereche, in sens strict. Dar cred în călătoria fiecaruia spre fericire, şi în fericirea într-o pereche. Dacă femeia mea poate fi fericita cu acel strain, şi nu a fost cu mine, e singurul gând care poate elimina gelozia definitiv. Singurul, pentru mine. Înseamnă că şi eu ar trebui să mă uit in dreapta sau stanga, şi să vad cu cine pot fi eu fericit.

Atunci pot fi împăcat, pot relua căutarea fericirii. Şi poate că o să ajung în final tot la femeia pe care o doresc acum, nimeni nu ştie, dar asta după o călătorie în jurul lumii în care am căutat frumuseţea inimii pentru mine, o călătorie sinceră şi inevitabilă pentru mine, pe care nu aş fi făcut-o niciodată dacă aş fi rămas închis în închisoarea din minte a geloziei.