Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion

Gladiator, povestea omului postmodern

Submitted by on 24 noiembrie 2014 – 21:55One Comment
Gladiator, povestea omului postmodern

Am văzut „Gladiator” în anul 2000 şi m-a impresionat pe moment, apoi l-am abandonat undeva între blockbuster-urile americane, pentru ca părea un fel de Titanic 2 la care toate fetele plâng. Apoi am început să ascult coloana sonoră, mai ales acea melodie Now we are free de Hans Zimmer si Enya.

In timp mi-am dat seama că filmul are o poveste foarte utilă pentru zilele noastre: e de fapt povestea cea mai reuşită a zilelor noastre, nu este o poveste de istorie despre “timpurile acelea de demult” (iar Ridely Scott spune asta într-un interviu), ci o poveste despre singurătatea omului postmodern care luptă în arena publicităţii pentru ca să rămână în viaţă, aplaudat de mulţime.

Dar, pe masură ce încercam sa scriu “Lecţiile bune” ale Gladiatorului pentru zilele noastre şi felul în care ne asemănăm cu Gladiatorul, au iesit în final la iveala şi adevaratele diferente dintre Gladiatorul lui Ridley Scott si un angajat contemporan in mediul privat, desi uneori nici statul nu e mai prejos dar e pe bani mai putini.  Iata-le pe toate mai jos.

 

1, Orice general poate fi trădat și poate ajunge sclav. Oricât de sus ai ajunge, răutatea oamenilor şi jocul evenimentelor te pot arunca de pe o zi pe alta pe cea mai joasă treaptă pe care ţi-o poţi închipui.

2. Competenţele se păstrează oriunde ai merge. Ajuns jos, toate competenţele lui Maximus au fost refolosite în noua situaţie. Şi nimic din ce făcuse înainte nu a fost pierdut.

3. Poţi redeveni primul. Mai mult, chiar si în noua situaţie în care ai ajuns, dacă aveai calităţi adevărate, poţi să redevii primul. Şi în ceva timp poti sa rivalizezi, de pe alta orbită, cu cei care te-au dat jos de pe prima ta orbită.

4. Gladiatorul îşi vinde povestea publicului

Dar pentru asta, trebuie ca povestea ta să iasă la lumină, şi să urce pana până la… aplauze. Viata contemporană e o viaţă în care te vinzi unui public şi în care, daca nu ieşi primul din acest troc, eşti ucis de cei care vor sau trebuie să capteze atentia publicului la fel de mult ca si tine. Unii o fac pentru plăcerea de a căştiga bani sau glorie: Gladiatorul nu o făcea decât pentru că putea prin asta să ajungă acolo unde dorea.

Gladiatorul e versiunea în film a Sherezadei postmoderne: Sherezada inventează mereu o alta poveste, în fiecare zi, ori este ucisa. In economia de piață e la fel: fie inventăm mereu altă poveste si altă reclama, fie murim nu doar in uitare dar si in sărăcie si șomaj.

Altfel spus, nu e o problemă de glorie, ci una de supravietuire, si din acest motiv metafora Gladiatorului este potrivita pentru zilele economiei de piața.

Astfel, suntem gladiatori: dăm publicului mişcări mereu noi si aplaudaute, sau murim pentru ca banii noștri nu vin de la rezultate ci de la aplauze.

Piata este arena pe care mor cei care trebuie sa isi castige pâinea, iar economia de piață este suma regulilor care arbitrează aceasta moarte contemporana de zi cu zi.

5. Luptam pentru familie mai degraba decat pentru o instituție

Mentalitatea actuală începe sa reprivilegieze familia: nu mai vrem să ne mai vindem unui patron (fenomenul Work-Life Balance). Dar, pentru a ne merita locul in familie trebuie totusi sa ne luptam si sa omoram alti gladiatori, toti luptand pe viata si pe moarte cel putin pentru a supraviețui economic sau social, daca nu chiar instituțional. E o lupta care nu mai e dusa pentru cariera, ci pentru familie, iar acest lucru poate fi deja un lucru bun.

6. Razbunarea personala e mai eficienta pentru stat

Asa ca e interesant atunci când suprapunem lupta cu ceilalti in numele familiei cu lupta cu ceilalti in numele statului sau o institutie. Tocmai din acest motiv e interesanta povestea Gladiatorului, pentru ca cele doua povesti s-au intersectat si suprapus. Iar cel care lupta pentru stat luptând pentru familie e mai puternic.

Evident, răzbunarea nu e nici prima si nici cea mai faimoasă valoare creştină, dar interesant aici ca şi în Contele De Monte Cristo e că pe drumul răzbunării pentru familie cel care se razbuna scoate la iveala nişte oameni murdari, putrezi şi răi: totul nu e deci de aruncat la coş într-o poveste a răzbunării.

7. Not yet

Pana la urma, familia lui Maximus este „pe cealalta lume”: “o sa imi iau razbunarea in lumea asta sau celalaltă”. Si chiar dacă familia mea e pe lumea asta, in zilele noastre distanţele sunt extrem de lungi până ajung acasă, acolo unde merit să fiu văzut pentru ce sunt si nu pentru cat de bine pot sa ma bat. Mereu sunt pe cale sa ajung dar nu inca. La un telefon distanţă. Scenele in care nu am ajuns inca acasa, la familie sau la cei dragi sunt atât de frecvente, iar lupta in arena e atat de grea incat nu mai contează, într-un fel, daca familia te asteapta in lumea asta sau pe lumea cealalta: distanta pana la ea e mult prea lunga, important e sa fie.

Pentru acele cinci minute care durează cat o viata in care scrii un proiect sau obții un act de contabilitate, Not Yet ajunge sa ne definească mai mult decât orice identitate: mereu suntem in drum spre casa, dar niciodată nu am ajuns inca.

8. Now we are free

Până la urmă toate astea sunt interesante mai ales pentru ca sunt reunite într-un singur film, cu o coloană sonoră de excepţie şi nişte peisaje şi scene demne de Ridley Scott. Gladiator e un film la care ne putem uita mereu atunci când lucurile se schimbă în jurul nostru şi nu mai ştiu cum şi pentru ce să luptăm. E simplu pana la urma, luptam pentru familie, pentru onoare, pentru “ţara” în care credem, oricare ar fi ea: si asta aici sau pe lumea cealalta. Şi dacă luptăm în această ordine, vom fi mai puternici decât în ordinea inversă.

Iar eliberarea, atunci cand murim de oboseala la capătul zilei sau chiar murim la capatul luptei bune de o viata, este totodată intalnirea cu cei dragi, cei pentru care lupta noastră a meritat si ne mulțumesc pentru tot ce am facut.

9. Diferența: in Gladiator se murea mai frumos

Asta e tot ce putem spune? Ar fi frumos, dar totuși daca Gladiatorul lui Ridley Scott e o poveste despre zilele noastre, trebuie sa mai observam ca exista trei diferențe in zilele noastre.

1. Nu exista aplauze: ceea ce se ştie dar nu se vede foarte clar e că luptam pe viata si pe moarte pentru a nu fi aruncați afara de acolo de unde suntem angajati, cu povestea noastră cu tot. Iar dacă toti luptam şi suntem eroici, nimeni mai nu vede asta: spre diferență de Gladiator, luptam fără spectatori si fără aplauze.

2. Spectatorii ne vor locul. De fapt, scena e mult mai crudă: în orice clipă spectatorii sunt si actori in scena. Toti știu ca sunt zilnic in primejdie de moarte, ca ne luam pâinea unii altora, iar circul s-a lărgit pana a ne cuprinde pe toți în el.

Si atunci ce e mai greu de suportat: faptul că nu ne aplaudă nimeni când dăm o lovitura spectaculoasă cuiva, sau faptul ca de fapt, pậnă la urmă, ne luptăm unii cu alții?

3. Fara familie. Nu exista decât un singur răspuns: e mult mai greu când toate astea chiar se întâmplă si chiar mori muncind ca angajat al unei firme, dar familia de care era vorba in povestea Gladiatorului, “pe lumea asta dar mai ales in cealalta”, nu te asteaptă pentru că… nu există.

Ramane arena murdara a unei lupte indelungi si necinstite, in care mori încet dar sigur sub ochii celor care te cunosc dar de fapt nu te cunosc deloc.

Si întotdeauna mori Tânăr.

Un comentariu »

  • Calin Rus spune:

    Filmul a fost mereu in topul preferintelor mele pentru ca te invata cum sa traiesti in onoare, pe „orice orbita” ai fi si mai mult ca imi aduce aminte ce onoare este a te lupta pentru ceea ce conteaza.

    Nu m-am gandit pana acum la ipostaza postmoderna a Gladiatorului – iar articolul o puncteaza foarte frumos… Merci pentru o perspectiva foarte apropiata realitatii actuale :).