Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion, Spiritualitate

Identitatea dublă. Singura șansă pentru o viaţă normală

Submitted by on 19 noiembrie 2012 – 16:27No Comment
Identitatea dublă. Singura șansă pentru o viaţă normală

Tot mai des, pentru cei cu care discut dar și pentru mine însumi, găsesc o singură soluţie pentru a ajunge în mod sigur la un echilibru de viaţă: identitatea dublă. Să mă explic.

Viaţa de zi cu zi e făcută din zeci de sarcini (sau „bucăţi” de viaţă), foarte diferite între ele, și care cer foarte mult de la noi: competitivitate, relaţii sociale, performanţă, rapiditate, atenţie distributivă, rezistenţă la stres. Sunt mult prea multe bucăţi de viaţă, mult prea diferite între ele, ca să speri să ai vreodată imaginea completă a unei „felii de viaţă” pe care o controlezi, în care evoluezi, zi de zi. Nimeni nu poate avea sentimentul că evoluează mereu, de cele mai multe ori abia supravieţuim stresului. Şi oricât de bune ar fi metodele de management al obiectivelor, ar dura jumătate de viaţă doar pentru ca să înveţi tot ce ai nevoie pentru a face faţă corect vieţii cotidiene.

Atunci imaginea la care am ajuns e că ne construim fiecare o casă a vieţii, cu ziduri: sunt foarte multe cărămizi, de diferite culori – adică activităţile zilnice – și e greu să ţii zidurile în picioare. Ai nevoie, pentru ca zidul să nu cadă, de o tencuială care îl ţine la un loc. De fapt, de două tencuieli, de cele mai multe ori, una pe o parte, a doua pe celalaltă parte.

Ce sunt aceste tencuieli? Sunt acele activităţi de hobby sau sport, dar duse la extrem, adică aduse la rangul de activitate principală.

E nevoie să ai un domeniu, sau două, în care să o iei de la zero și să ajungi la „sută la sută”. Să o iei de la „începător” și să ajungi „maestru”. Din moment ce schimbăm joburile și sarcinile prea des, nu putem face asta la nivel de profesie decât foarte rar, în profesii mai știinţifice sau inginerești, dar și acolo depindem de un patron sau de banii pentru proiect.

Prin urmare doar o activitate gratuită, benevolă, poate fi un loc unde poţi ajunge maestru.

Şi sunt câteva domenii mari în care poţi face asta. De exemplu Tai Chi, poţi începe și poţi face asta tot mai mult și tot mai bine, pentru restul vieţii. Handmade, decoraţiuni, sport cel mai des: domenii unde poţi evolua zilnic. Dar și un proiect benevol, cu prieteni, pe termen lung, care e tot ce dorești tu să oferi altora în viaţă, și nu ai cum să faci asta la birou.

Poate că cei care fac ateliere de dezvoltare personală sau creativitate, în timpul liber, asta caută, mai mult decât conţinutul concret al atelierului: o „zonă de tencuială”, un loc unde revii zilnic sau o dată pe săptămână, când e prea mare nebunia la birou sau acasă.

Dar trebuie făcut un pas, asta e ideea articolului și strategia mea oficială de acum înainte: de la „a face sport”, la „sportiv”. De la „hobby” de artizanat, la „artist decorator”. De la „atelier” de Tai Chi la „practicant de Tai Chi”. De la curs de Judo la „sportiv Judo”. Etc.

De regulă încurajez peste 50 la sută din cei care simt că trebuie să își dea demisia să o facă. Acum deja am o propunere alternativă, cu această imagine a vieţii duble: mai înâi, ia un hobby care ţi-e drag și du-l până la capăt, în timpul liber. S-ar putea să echilibrezi jobul care acum te apasă mult prea mult.

Pentru că de obicei cei care fac un hobby îl fac pe principiul peticirii unei haine, așa puţin, în doze homeopatice. Soluţia, zic eu, e să mergi până la capăt, și așa scrie și în Biblie: “nu coși un petic nou pe o haină veche”. Trebuie să cumperi o haină nouă, să te îmbraci cu totul în noua identitate, chiar dacă o păstrezi pe cea veche.

E singura șansă, zic eu, sau e o șansă sigură, faţă de tot felul de strategii mentale de a uita de stres sau de a te preface că viaţa ta e suportabilă.

Să ne uităm la oamenii din media pe care îi admirăm: Richard Branson face sport extrem, de ani de zile, zbor cu balonul, etc. Hugh Laurie face de ani de zile box, iar Robert Downey Jr. face Wing Chun tot de ani de zile. Nu e vorba doar de „a merge la sală”: e vorba de o identitate dublă, pe termen lung, de zi cu zi. E vorba de „a te muta în sală, cu bagaje cu tot”. Altul merge la călărie, dar nu doar o dată pe lună: își cumpără echipament, are o întreagă filosofie a relaţiei călăreţului cu calul, etc.

Dacă tot vorbim de identitate dublă, să ne aducem aminte de melodia „Diamonds are forever”: diamantele nu se schimbă, nu trec, rămân la fel de strălucitoare. Așa e identitatea dublă, la care revii mereu ca să mai chituiești puţin viata ta altfel prea ruptă în bucăţi, prea explodată. De fapt, legat de diamante, avem un alt exemplu interesant, povestea lui Michael Roach, cel care a plecat de la zero și a ajuns la sute de milioane de dolari în afaceri cu diamante doar aplicând principiile budiste învăţate în Tibet. Are o identitate dublă, 25 de ani călugăr budist în Tibet iar apoi om de afaceri în New York, iar lucrurile s-au „lipit” la perfecţie: budist și lucrător în industria diamentelor.

Pe scurt, trebuie să te uiţi în viaţa ta, la ce tip de oameni sau sporturi admiri, și să alegi noua identitate. Apoi, să începi să faci loc în viaţa ta pentru a doua identitate.

Cu curaj, nu e deloc timp pierdut.

Pui un nou fundament la casa vieţii tale. Cumperi echipament sau materiale decorative, faci dosare pe calculator cu noua ta preocupare, citești despre asta și întâlnești oameni care fac același lucru. Faci loc pentru o cameră nouă în casa ta, atelierul de pictură sau sala de Yoga. Împarţi viaţa ta în două: a doua identitate trebuie să fie la fel de importantă ca cea oficială.

În scurt timp, o să începi să te simţi la fel ca Raymond din Fight Club: “cafeaua pe care o să o bei dimineaţa o să fie cea mai bună cafea din viaţa ta”.

Iar asta, pentru restul vieţii.

Şi în plus… o să trăiești două vieţi!

(Două vieţi, iată beneficiul pe care criza sau haosul globalizării ni l-au adus, până la urmă, pentru cei care au curajul să ia taurul de coarne și să aleagă o viaţă normală: adică, o viaţă în care aleargi tu după taur, nu taurul după tine).

Comments are closed.