Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Eseurile lui Ion, Spiritualitate

Închisoarea fară camere. Bine ai venit în „societatea culoarelor”.

Submitted by on 5 noiembrie 2012 – 10:14No Comment
Închisoarea fară camere. Bine ai venit în „societatea culoarelor”.

Înainte erau închisori, sau era dictatură. În închisori erau camere în care erai închis ca să nu ieși, iar în dictatură erau camere libere (magazine, concerte) dar nu prea aveai ce alege, degeaba ieșeai cu sacoșa după tine sau te uitai la TV.

Azi avem de toate, mii de destinaţii, magazine și opţiuni cu milioanele. Dar o singură zi. 24 de ore. Şi începem călătoria prin culoare, de dimineaţă. Ştii când e trafic dimineaţa, și trebuie să iei un culoar de timp, o oră anume, sau să ocolești tot orașul pe centură. Dacă ai ratat culoarul de spaţiu sau de timp, rămâi prizonier nepermis de mult în alte culoare. Şi ratezi accesul spre următoarele culoare.

Apoi, la magazine, stai la coadă la opţiuni: ai ales niște multe chestii din magazin, și când să plătești îţi dai seama că ai uitat să iei pastă de dinţi. Nu o să mai poţi opri la un alt magazin, dar nici nu ai timp să te întorci și să iei coada de la început. Pe net, la fel: vrei să ieși dintr-un grup, urmezi linkul, culoarul. Vrei să trimiţi un formular, de contact, trebuie să urmezi linkul, nu poţi scrie direct omului respectiv.

Suntem prinști în mii și mii de culoare și nu putem sări de pe un culoar pe altul. Nici ca timp („hai să nu merg azi să îmi iau fetiţa de la balet”), nici ca spaţiu (hai să găsesc un drum mai rapid pentru a ajunge la balet”). Totul este calculat, nu neapărat de către cineva, doar reperele au fost puse (orare, intersecţii, timp de așteptare sau programe care se închid sau se deschid într-un anumit timp sau fel) așa încât să ne pierdem singuri viaţa cu… calculul mental. De fiecare zi, fiecare oră, fiecare secundă. Mereu calculăm unde, pe ce culoar, și când vom lua alt culoar. Iar unii nu ies niciodată din culoare, decât pentru a adormi seara pe culoarul de pat care le este destinat după calculele IKEA.

Libertatea a devenit, din acest punct de vedere, o închisoare: e materialul de bază prin care fiecare devine prizonier în culoarul lui, fără să ne jenăm unul pe altul sau fără să ne putem supăra neapărat unul pe altul, sau pe cineva. Noi singuri suntem de vină dacă am ratat culoarul, intersecţia, momentul potrivit. Noi singuri suntem de vină că ne-am prins în trafic, într-o opţiune greșită de mașină de spălat, într-o alegere greșită de credit sau de card de cumpărături. Materialul de drum ne-a fost livrat iar noi ne-am prins urechile, la fel ca șobolanii. Pe culoare.

Sună poate pesimist acest articol, dar cred că o bună parte din anxietatea zilnică vine de la aceste culoare în care trăim și care încetul cu încetul ne stăpânesc și mai ales ne ocupă toată mintea. Anxietatea vine în bună parte de la arhitectura culoarelor pe care am construit-o în minte. Dacă ratezi o coadă la supermarket, nu este o tragedie în sine, iei coada din nou – dacă ai avea doar asta de făcut în acea zi! Dar, din punctul de vedere al culoarelor în care navighezi cu mintea, este o tragedie. Sau nu mai ai bani pe card, sau nu ajungi la întâlnirea pe care nu o mai poţi avea, etc: tragedia  în minte. Ne temem să rămânem prinși pe un culoar prost, sau să ratăm un culoar bun. Peste tot, alături, la fiecare pas, oameni frumoși, reclame atrăgătoare, terase unde ne putem să oprim pentru a bea o cafea, a lua o pauză, dar culoarul ne obligă să mergem mai departe. Acasă trebuie să faci mâncare, să speli hainele pentru mâine, să plătești factura pentru că e ultima zi – alte și alte culoare.

Din moment ce mintea e prinsă în culoare, cine se mai miră că ne refugiem în filme, alcool sau alte modalităţi de a uita o clipă de culoare? Tot ce căutăm, e o cameră cu geam mare unde nu trebuie să reluăm călătoria, cu mintea sau cu inimia sau cu picioarele, din nou, pe cadastrul infinit al orașului care ni s-a mutat în minte. O camera extra-vilan, o cameră la ţară, unde te poţi uita în jur ca dintr-un submarin fermecat, vezi pe ceilalţi dar ei nu te văd pe tine.

Conform sociologilor, cei bogaţi sunt cei care se pot extrage din aceste culoare, sunt famoasele elite mobile care pot scurtcircuita culoarele, pot pleca în alt oraș sau în altă ţară dacă nu le mai plac culoarele dintr-un oraș anume. Dar nu oricine poate pleca de pe o zi pe alta în alt oraș sau în altă ţară, așa că… ce facem?

Mai întâi trebuie să faci o distincţie care ajută mult, între a juca jocul și a crede în acel joc. Adică, între minte și inimă. Cu mintea joci jocul, dar în rest faci ce spunea un călugăr ortodox, „păstrează-ţi mintea în iad și nu deznădăjdui”. Rămâi pe culoare, dar din când în când ieși din jos, te oprești la o prietenie caldă ca un vin fiert în miez de iarnă, care poate să îţi dea curaj pentru luni de zile în viaţa din culoare.

Apoi, sigur, trebuie să începi să te antrenezi. Ce facem, zilnic, este un antrenanent pentru a ști să călătorim pe culoare: uenori mai repede, alteori mai încet. Chiar și arta de a ști când trebuie să te grăbești și când trebuie să o iei mai încet face parte din acest antrenament. E un antrenament de ani de zile, toată lumea trece prin el, dar zic eu ca trebuie scos la iveal ă faptul că este un adevărat antrenament, în doze (facultate, prim job, primul copil) la fel ca instrucţia unui soldat care va pleca în misiune. E greu, e haotic, e șocant.

Dar în timp totul se învaţă.

Despre acest tip de antrenament ar fi foarte multe de spus, cred că mai multe articole nu îmi vor ajunge, aș putea aduna o carte întreagă, așa că nu mă mai lungesc aici. Prezint doar pentru început metafora unui soldat sau a unui sportiv de performanţă. Se pot face multe paralele între ce trăim zilnic și cele două metafore de mai sus. Doar că, dacă facem lucrurile pe care le face un soldat în instrucţie sau un sportiv în antrenament, nu ne laudă nimeni la fel ca pe ei.

Totuși, trebuie să privim lucrurile în faţă: de ce fumăm, de ce venim transpiraţi și murdari seara de la birou, de ce suntem stresaţi până la pragul de a face cancer: pentru că trăim o viaţă de soldat în misiune, sau de sportiv de performanţă. Zilnic, cu pauze de „permisie” în WE sau vacanţe.

Articol de continuat. 

Comments are closed.