Spiritualitate

Cuplu

Eseurile lui Ion

Vocaţie si misiune personala

Home » Cuplu, Spiritualitate

Încrederea, adevăratul miracol al vieţii

Submitted by on 1 septembrie 2013 – 18:182 Comments
Încrederea, adevăratul miracol al vieţii

Care e „elementul” de la baza universului, a lumii, a vieţii? E genul de întrebare pe care și-o puneau grecii: care e principiul, lucrul pe care nimic nu îl poate explica, tocmai pentru că el explică tot restul lucrurilor?

La nivelul vieţii de zi cu zi, eu am găsit vreo două-trei astfel de elemente de bază. De exemplu influenţa, care mi se pare că nu poate fi definită decât prin ea însăși și explică cam tot ce se întâmplă în social. Dar… despre asta în alt articol. La nivelul relaţiilor intime și inter-personale, mi se pare că ar fi încrederea.

1. Se zice că e dragostea, iubirea, sunt cel mai important lucru. Da, dar se întâmplă să te îndrăgostești și să nu ai încă încredere în celălalt, ceea ce înseamnă că nu există încă o adevărată intimitate. Încrederea, atunci când apare, e adevărata minune: ea face că te poţi îndrăgosti de un tip (tipă) care ţi-era doar prieten, și tot ea face că poţi deveni în fine prieten cu cineva care te atrage ca bărbat (femeie), după o listă lungă de relaţii bazate doar pe atracţie și jocuri de seducţie fără viitor. Încrederea face posibilă intimitatea, te eliberează de obsesia flirtului permanent și de tirania obositoare a analizei propriilor gesturi.
Atunci când ai încredere în partenerul tău, parcă se deschide cerul, dar și pământul. Toate senzaţiile pe care le culegi din floare în floare, luate pe bucăţi din relaţie în relaţie, se găsesc reunite acum în aceeași relaţie.
Efectele încrederii le mai vezi de exemplu într-o scenă din filmul You’ve Got Mail, când Meg Ryan discută cu Tom Hanks la masă în bar, și deodată își dă seama “Hei, pentru prima oară în viaţă am spus ce am gândit, nu am mai stat să mă preocup de ce spun și ce nu!”.
La capitolul sex, la fel: nu mai cauţi să arăţi, să impresionezi, și lucrurile merg de o mie de ori mai bine decât cu cineva în care nu ai încredere.

Sunt mii de astfel de consecinţe ale încrederii, dar nu mă întind să arăt efectele pozitive ale încrederii. Vreau să îmi susţin ideea: încrederea e la baza universului relaţiilor umane, pentru că e greu sau imposibil de definit, dar ea sare imediat în ochi atunci când… dispare. Era mereu acolo, dar nu ne dădeam seama cât de importantă e.

2. Dacă vrei să vezi cât de importantă e încrederea, trebuie să vezi ce se întâmplă atunci când ea dispare. Începi să bănuiești, să te ferești de subînţelesuri sau să cauţi subînţelesuri. Tot edificiul unei relaţii se năruie în bucăţi care acum se luptă una împotriva celeilalte.
Să luăm imaginea unei catedrale: o relaţie (intimă sau socială, de grup) se poate construi cu greu, în sute și mii de întâlniri. Dar are nevoie de o cheie de boltă, care ţine totul sub puterea ei: zic eu că e încrederea. Fără acea cheie de boltă, toate zidurile pleacă în toate direcţiile.
Şi, mai ales, odată ce pierzi încrederea în cel în care aveai încredere, te înfunzi ca într-un nisip mișcător. Încerci să salvezi, să dai dovezi că ești ok, că ești onest, că nu ai vrut să minţi, nu ai vrut să ascunzi.

Şi pe măsură ce încerci să dai dovezi, tot ce era înainte firesc devine nefiresc. Tot ce era înainte de la sine înţeles, fără probleme, tot ce curgea de la sine, acum e o sursă de dublaj emoţional. Oare ce a înţeles din ce am zis? Oare ce a crezut despre ce am făcut?
Şi îţi dai seama ce minune era relaţia bazată pe încredere: tocmai că totul era ca o joacă de copii care nu aveau „gânduri ascunse”, și nu pierdeai nici o clipă pentru a te justifica, pentru a fi ok sau politicos. Acum, totul s-a dus de râpă, iar „scânteia” pe care nu o vedeai pentru că era peste tot… ei bine degeaba o cauţi, pentru că nu mai există.

3. Mult mai trist e faptul că, din păcate, atunci când încrederea există, e foarte ușor să nu o vezi, să nu o miroși. E un fel de „păcat” al nostru al oamenilor, faptul că atunci când tocmai se întâmplă ceva OK sau chiar minunat, ei bine nu ne dăm seama. Ne dăm seama cât de bine era atunci când acel moment tocmai se termină. Mie cel puţin mi s-a întâmplat asta de mai multe ori.
Atunci ne dăm seama că totul mergea ca pe roate. Dar prin comparaţie a trecutului cu prezentul. Ne dăm seama că am ratat (adică tocmai am trăit) cea mai bună relaţie, am făcut parte din cea mai bună echipă, cel mai frumos proiect.

4. Şi probabil că toate traumele și efectele lor (autism, compulsii, sentimente de inferioritate sau superioritate) nu vin de la o lipsă de comunicare sau iubire, toate astea sunt prea generice. Vin de la ceva mai subtil, mai „greu de măsurat”, și anume pierderea încrederii. Şi atunci firul încrederii, un fir foarte fin dar care este respiraţia inimii noastre, s-a rupt. Din acel moment, personalitatea, chiar dacă dă performanţe pe zone separate, se rupe efectiv în bucăţi.

Iar apoi ani de zile încercăm să depășim efectele unei traume sau alteia.
Iar soluţia de ieșire tot încrederea o dă. La un moment dat apare cineva, un coleg, un profesor, un iubit sau un mentor care are încredere în tine. Iar din acel moment viaţa ta prinde din nou aripi.

5. Iar acum, să facem un bilanţ.
Care sunt oamenii în care ai încredere? Câte persoane ai în viaţa ta în care ai încredere? Iată adevărata ta bogăţie, pentru care ar trebui să fii recunoscător. Sunt oameni care au zeci de relaţii, dar poate că nu au cunoscut niciodată ce înseamnă încrederea: dispariţia bănuielilor, a competiţiei, a calculelor.

Poţi să recâștigi încrederea într-o relaţie în care ea a dispărut? Poate, cu greu, nu știu încă să spun, dacă aș ști asta aș fi un mare speaker internaţional și… încă nu sunt.
Ce pot să spun e că poţi să o regăsești mereu, în alte relaţii. Mereu sunt lângă tine oameni, pe care nu îi bagi foarte mult în seamă, care sunt șansa să începi o relaţie sau o muncă de echipă bazate pe acel sentiment miraculos de încredere.
Dacă nu ai încredere în relaţiile care tocmai sunt pe lista ta de priorităţi, refă lista. Sunt mereu oameni. De aceea există încredere, pentru că există oameni. E probabil cea mai evoluată formă de relaţie umană (chiar dacă iubirea dă, mai mult decât orice, sensul pe termen lung al vieţii), pentru că încrederea ţine de ceea ce îl face pe fiecare om special și diferit. Sunt întâlniri fericite, conexiuni fericite și cosmice între doi oameni sau mai mulţi, și atunci apare încrederea.

Dar nimeni nu poate plănui așa ceva. Nimeni nu poate spune „Mă duc la o școală de vară, o să aplic niște strategii de încredere și o să dezvolt o relaţie de încredere cu colegul meu de bancă (de echipă)”. La fel cum nimeni nu poate prevedea dacă un chef va fi doar alcool sau va avea acel ceva “magic” care face frumuseţea unei seri, cu alcool sau mâncare sau artificii… sau nu.
Dar, dacă seara e reușită, e bine să nu mai pleci de acolo. Asta e morala articolului. Nu se știe unde o să mai găsești o seară reușită. De fapt, o relaţie de încredere e o cină mereu reușită, luni de zile, ani de zile.
Articolul meu poate suna cam pesimist, de fapt e doar un semnal de alarmă. Cu trei gânduri de final.
1. Încrederea nu o putem construi, prevedea, nu o putem câștiga. Cei care spun că încrederea se câștigă se referă la afaceri probabil. Încrederea se primește, ca un cadou, de la viaţă, de fapt de la oameni.
2. Odată ce o avem undeva în viaţa noastră, trebuie să avem grijă de ea mai mult decât de orice alt lucru!
3. Dacă am pierdut o astfel de relaţie, decât să rămânem în zeci de relaţii de complezenţă, mai bine cautăm imediat alte relaţii de încredere. Se poate, mereu, în fiecare WE poţi suna un coleg mai „trecut cu vederea” care poate deveni în scurt timp relaţia ta de încredere. Şi îţi juri că de acum înainte nu o să mai ratezi o relaţie de încredere.

Şi care e semnul că ai acum o relaţie de încredere? Fiecare îl poate găsi, e diferit de la om la om. Unii vor spune de exemplu că e relaţia cu cineva pe care îl poţi suna la orice oră din noapte. Eu de exemplu cred că e acel cineva care face că nici nu stai să te gândești că ar fi sau nu pe lista celor care pot fi sunaţi, pur și simplu îl suni.

Publicat http://www.lapunkt.ro/2013/09/03/increderea-adevaratul-miracol-al-vietii/

2 comentarii »

  • anmaot spune:

    Da, increderea nu se castiga, se ofera, si se ofera involuntar, este cea mai frumoasa, mai pura si mai sanatoasa modalitate de a interactiona cu cei din jur. Dar cand increderea dispare, cine pierde mi mult…cel care o ofera sau cel care o primeste? Pentru ca privesc, ma privesc si-mi zic: Cum pot pune acum un semn de intrebare legat de omul caruia i-am oferit toata increderea?!…si-mi ramane un gust amar, dar dupa ce am gustat din indoielile mele, caci ma gandesc: el poate fi cat se poate de sincer dar eu nu mai sunt capabila de incredere. Cine pierde aici?

  • Cry spune:

    Daca vorbim de incredere in cuplu este cam dificil , acord incredere dar cu fiecare greseala tai din incredere pana nu ramane nimic si apoi ma retrag brusc fara prea multe explicatii , vreau sa cred ca nu ma insel in deciziile pe care le iau , dar se intampla ca cei din jurul meu sa ma dezamăgească si trag bariera vieti ma retrag din ceva ce mi face rau cu o mare durere si dezamăgire. Pacat ca nu stim a aprecia ce este bun in viata noastra cui dam cu piciorul in fund pentru simplu fapt ca ne a fost prea greu sa nu dezamagim.