Inevitabila uşurătate a vieţii

Pentru mulţi dintre noi viaţa a devenit prea grea: e prea greu să organizezi totul, să pui lucrurile cap la cap, iar apoi să te apuci de treabă cu speranţa că o să termini lista frumos arajată cu o seară înainte. Totul a devenit greu mai ales pentru că sarcinile neplăcute apar pe neașteptate, ca nişte meteoriţi care lovesc brusc echilibrul plantetei personalităţii noastre. Ştim de-acum că meteoriţii apar exact atunci când nu te aștepţi, de mai multe ori pe parcursul unei zile, nu doar pe telefon ci chiar şi în minte: în timpul unei cafele în care faci un bilanţ al zilei sau… al vieţii.

Şi de aceea multe reclame ne arată nu neapărat oameni fericiţi sau bogaţi, cât oameni „ușori”, în mici terase cu perdele exotice, care se bucură de adierea vântului la marginea mării sau într-un loc liniștit. Unul din cele mai vândute concepte este cel de ușurătate-ușurinţă.

Sigur că oamenii care au mulţi bani sunt mai „ușori”, trec mai ușor peste lucruri, pentru că pot sări peste meteoriţii care apar, se pot pune la adăpost de întârzieri, calcule prea complicate, unele probleme de conștiinţă. Dar nu de toate problemele: adevărata greutate vine cel mai des de la probleme de conștiinţă. Şi apoi sunt destui oameni care nu au neapărat bani dar trec „ușor” prin viaţă. Care e secretul?

Mai întâi, aș zice că ei renunţă să se opună tuturor acestor meteoriţi care apar din toate părţile. Părăsesc imaginea unei vieţi blocate într-un loc sau într-o personalitate. Toate lucrurile care ne dor venind din afară sau în momentele nepotrivite ne dor pentru că privim viaţa personală ca pe un loc de care ne agăţăm, pe care îl securizăm, și unde închidem toate ferestrele spre afară.

Viata redevine ușoară atunci când schimbi perspectiva: printre meteoriţi de sarcini și informaţii, mergi și tu pe drumul tău ca și cum ai fi tu însuţi un meteorit, un satelit sau o planetă pe orbita ei. Accepţi că lucrurile au luat-o razna în toate părţile, și că drumul tău nu e de la un loc sigur la un alt loc sigur, (pentru că nu mai există locuri sigure și fixe), ci de la un moment sigur la un alt moment sigur.

Viaţa ca o succesiune de momente.

Dacă privești viaţa ca succesiune de momente, s-ar putea ca ea să devină mult mai ușoară.

Sofismul ascuns în toate enervările zilnice, sau în multe dintre ele, nu e neapărat greutatea sarcinii care apare, ci faptul că pe fundal ne dorim stabilitate: îmi doresc să stau la birou încă o oră ca să scriu un eseu şi asta chiar acum, să întâlnesc un prieten dar fără soţia și copilul lor, să mă ocup azi doar de curăţenie și nu de facturi – dar iată că trebuie să plătesc o nouă factură. Factura apare la un moment nepotrivit, dar e nepotrivită pentru că de fapt eu vreau să îmi păstrez locul şi ocupaţia din acest moment.

E timpul deci pentru o filosofie a nomazilor, a pelerinajului, a călătoriei în timp mai degrabă decât în spaţiu. Filosofia potrivită e cea în care te bucuri de succesiunea de momente mai degrabă decât de succesiunea de planuri sau locuri. Planurile ţi le faci din mers, iar locurile le iei așa cum vin mai degrabă ca pe o descoperire decât ca pe un obstacol.

Perspectiva se schimbă: sarcina care apare din neant îţi poate distruge micul loc liniștit, dacă privești în stilul vechi al stabilităţii. Sau, e peisajul cu meteoriţi care trec pe lângă tine, dacă tu privești viaţa ca pe o călătorie printre sarcini, informaţii și oameni. O călătorie în care orice vezi e binevenit, pentru că lărgește perspectiva universului așa cum îl știai azi de dimineaţă.  

Şi atunci da, începi să te bucuri de orice adiere a vântului, pentru că vântul e imaginea cea mai potrivită a vieţii ușoare: trece peste tot, atinge totul dar nu se oprește nicăieri. Şi poate că următorul citat din Biblie e potrivit aici: „vântul suflă unde voiește el, și îi auzi vocea, dar nu știi nici de unde vine, nici unde merge. Astfel e cu oricine e născut din Spirit”. De fapt, cei care ajung la o viaţă ușoară au reușit să înceapă să trăiască la nivel de Spirit, nu de loc fizic pe care îl aperi cu o parcare, o parolă sau cu un sistem anti-efracţie. Din acel moment, orice vine din afara ta nu mai poate să te destabilizeze, pentru că traiectoria ta în viaţă e la un alt nivel, a urcat undeva nu foarte sus dar imediat deasupra lucrurilor.

Evident, toate astea nu au legătură nici cu reclamele la cafea, nici cu suma de bani din cont, şi nici cu o plimbare vara cu o cămașă de in: au legătură cu „mersul elegant al spiritului” peste drumurile vieţii. Din clipa în care urci la nivel de “mers al spiritului”, atunci pacea nu mai vine dintre lucruri, ci de undeva de mai de sus de ele, şi se aşează – se aşterne, apoi, peste întregul mers al lucrurilor.