Istoria corectă a vieţii: copil, adult,... înger

Unii spun că mai întâi ești copil, adică ești spontan și nu planifici nimic, iar apoi devii adult și începi să controlezi totul, să calculezi: „nu pot sta mai mult cu tine pentru că răcesc, pentru că mi se arde supa, nu pot să mă bucur de un film întreg pentru că pentru că mâine mă scol de dimineaţă”.

Da, ei bine știi, controlezi, calculezi, știi că „pe aici nu se trece”, nu se face așa, nu se face asta, nu acum.  

Până ce, într-o zi, ai curajul să faci o excepţie de la regulă. Pentru cel drag. Pentru tine ca om. Pentru istoria bună a lumii, care mai are și excepţii, ieșiri din rând, fapte bune neînscrise pe nici un card, excepţii.

Copilul de fapt e spontan dar spontaneitatea lui nu e meritată, conștientă, eroică.

Deci, redevenim copii cu adevărat tocmai după ce am învăţat să fim adulţi. Cu fiecare excepţie făcută, luăm panta vieţii cu adevărat, și definitiv, în sus. Redevenim adevăraţii copii cu C mare.

Este momentul de răscruce: unii devin bătrâni, deja, ponosiţi la suflet la 50 de ani. Ceilalţi devin, pe zi ce trece, Copiii cei mari. Adică Îngeri, pentru toţi cei din jur.

Asta e istoria corectă a vieţii: copil, adult, Înger.