Luni dimineaţa. "Priveşte cerul" din mijlocul dezastrului

Luni dimineaţa e un fel de a te scula de dimineaţă, dar mai nasol.

Mai întâi, pentru că eşti obligat să o faci, iar apoi pentru că îţi aduce aminte că nu doar ziua ci în principiu viaţa întreagă e făcută din obligaţii. Mai precis, viaţa ne e furată de obligaţii.

Că e neplăcut să te scoli, asta se mai învaţă. Sau, dacă îţi place ce faci, te trezeşti cu plăcere, pentru o excursie la munte, de exemplu.

Dar nu e o excursie la munte, e o plimbare cu metroul plin, pe bulevardul bară la bară. Luni dimineaţă e reamintirea, după două zile de uitare, a faptului că scenariul vieţii tale îl scriu alţii.

Viaţa nu e o excursie.

De fapt, trist şi deprimant în toată povestea cu trezitul luni de dimineaţa nu e, cum ziceam, că trebuie să te trezesti, nici că metroul e plin. Deprimant e faptul că scenariul e scris de alţii.

O excursie la munte e frumoasă, deşi foarte obositoare, pentru că nu ştii deloc cum va arăta nici unul din copacii pe lângă care vei trece. Totul e nou.

Şi atunci lucrurile devin destul de clare: suntem sensibili la scenarii, şi mai ales la drepturile de autor asupra vieţii noastre.

Aşa că filosofiile care aduc din nou dreptul de autor asupra a ce se întâmplă concret pe stradă sunt binevenite: nu doar creştinism (să îmi ajut colegii, familia, prietenii, aproapele) dar şi multe altele, arta de a fi înţelegător, la locul potrivit, compătimitor, de ajutor, înţelept, organizat, “always prepared”,  pacifist, pacific, etc.

Viaţa normală de azi, aparent sau cu adevărat alienantă prin repetitivitatea ei obositoare, e până la urmă o provocare mai puternică şi mai de efect decât în alte timpuri. Trebuie să ne găsim filosofia, teologia, şi să o aplicăm mâine dimineaţa la ora 7.

Sigur, e uşor să fii cioban la oi şi să te crezi înţelept. Sau, pierdut într-un sat liniştit, şi să te crezi un om care cunoaşte rostul lucrurilor Sau, cu respectul cuvenit, un sihastru, care îşi pune în ordine cele două haine, de vară sau de iarnă, şi crede că totul e bine aşa cum este. Probabil că nu neapărat sihastrul dar ciobanul şi ţăranul şi-ar pierde imediat în oraş nu doar minţile ci şi sufletul.

Deci, să ne gândim bine, suntem în război, soldaţi ai propriei sănătăţi mentale şi spirituale, iar faptul că rezistăm jocului social de mai bine de un an face din noi nişte recruţi ai spiritului foarte demni de luat în seamă. Dacă rezistăm deja de cinci ani, suntem aproape nişte înţelepţi.

Trebuie doar să înţelegem de ce, cum, care e adevăratul context. Care e scenariul scenariului, care e scenariul global al unei săptămâni.

Ei bine, suntem aici pentru a deveni filosofi, azi de o mie de ori mai mult decât pe vremea lui Platon. Pentru a alege una din filosofiile de viaţă potrivite, şi a ne urca cu mintea peste program, peste scenariul săptămânii, a da un sens acestui scenariu de 5+2.

Sau, suntem aici pentru a deveni teologi. În ultima lună, m-a frapat tot mai mult acest verset “veţi vedea cerurile deschise…” . Apare în multe locuri, la moartea diaconului Ştefan, la Botezul Domnului, la pasajul cu Nathanael de la inceputul Evangheliei lui Ioan, la pasajele despre finalul lumii, unde scrie "atunci, ridicați-vă, și ridicați-vă privirea". Ai impresia că Biblia vrea să spună că, atunci când situaţia e mai grea, mai dificilă, mai imposibilă din punct de vedere practic, tocmai atunci ai oportunitatea necesară pentru a ridica puţin capul peste toate astea, şi a privi cerul. Fiecare cu cerul lui, dar cerul.

"Priveşte cerul", da, e Ok formula, dar… din mijlocul dezastrului. Am putea spune că cerul se cere descoperit din mijlocul dezastrului. Filosofia de viaţă personală nu se descoperă la bibliotecă, ci din mijlocul unei săptămâni absolut distrugătoare.

Avem, deci, o situaţie grea. Dar, avem cele mai mari şanse din lume. Pentru a trăi o viaţă cu un rezultat concret la final.

Dacă viaţa ar fi lină şi paradisiacă, la finalul ei nu am mai şti neapărat de ce am trăit. Dar noi, azi, vom şti foarte bine la finalul vieţii de ce am supravieţuit, săptămână de săptămână, în fiecare luni dimineaţă.

Suntem, deci, deşi obosiţi, bolnavi sau fără un ban în cont sau fără un chef în suflet, cei mai compleţi şi solizi oameni din istorie.