„Mulţumesc, iartă-mă, te rog”

Din sutele de liste de obiective, Swot, puncte de priorităţi, etc, nu am reţinut niciodată nici măcar una.

Nu doar că mi se par inutile, dar până una alta nu le poţ reţine.

Recent însă, am auzit însă una care mi se pare interesantă. E în linie de spiritualitate iezuită, iezuiţii au obiceiul unor examene de conştiinţă – bilanţuri de seară sau de dimineaţă.

E un exerciţiu de făcut pentru relaţia cu Dumnezeu, dar mi se pare foarte bun şi pentru relaţia de cuplu. E cel din titlu: Mulţumesc, iartă-mă, te rog.

E simplu, şi e foarte bine structurat. Şi sigur că nu are rost să zici chestii de-astea cu voce tare. Le zici pentru ca să recentrezi viaţa ta între trecut şi viitor, ca o biciletă de la care a sărit lanţul. Atât.

„Mulţumesc” pentru tot ce e partenerul, pentru clipele frumoase la fel ca pentru cele grele, pentru că nu mai sunt singur iar asta e, de fapt, ca o adevărată naştere. Adevăratul copil numărul 1 din viaţa noastră suntem noi înşine, în clipa în care ne legăm destinul, apartamentul şi serile de săptămână cu un alt om – toată această relaţie nouă e o naştere, chiar dacă uneori doare, sau va durea, pentru că nimeni nu e perfect. Dar şi o naştere doare. Totuşi, nu se pot compara vieţile dinainte şi de după naştere. Pentru simplul fapt că partenerul tău a intrat în viaţa ta, dincolo de orice alte consideraţii, trebuie să îi mulţumeşti. E un respect, până la urmă, faţă de omul din tine, al cărui destin a fost schimbat. Tot ce e mulţumesc e pentru trecut, până în clipa de faţă.  

„Iartă-mă”, e bine să începi de aici. Iartă-mă pentru felul în care a ajuns să arate prezentul. Iartă-mă pentru tot ce nu ar fi trebuit să existe, dar am adus cu mine până în prezent. Iartă-mă, e ceva corect de spus, care aduce lucrurile la normal.   

De remarcat în Biblie când Isus spune: „vezi paiul din ochiul tău dar nu vezi bârna din ochiul tău, spirit fals, mai întâi scoate bârna, atunci vei vedea bine ca să scoţi paiul din ochiul celuilalt”. Deci, nu ni se spune “nu critica”, dar se spune „spală-te pe ochi, ca să scoţi bine paiul celuilalt” – e o mare fineţe în acest citat, pentru care orice critică este mai degrabă un act prietenesc, medical, şi mai puţin o formă de agresivitate. Invers, iertarea pe care o cer e o formă de însănătoșire.  

Te rog. Să ai grijă de mine, să mă ajuţi, să accepţi. Să vii spre mine, să vin spre tine. Să ne acceptăm şi înţelegem eforturile. Să nu ratăm, fiecare, efortul celuilalt, prin atenţia obsesiva la propriul efort.

Şi aşa mai departe. E lunga povestea ascunsa in spatele acestor trei cuvinte. 

Sunt trei momente, ca o incantaţie, care, doar spusa, pune în ordine timpul vieţii, efortul sufletului, şi casa inimii.

E singura listă de „obiective” pe care o propun şi încerc să o folosesc.