Muzica nu se opreşte niciodată: despre timiditate

Timiditatea înseamnă printre altele faptul că stai să te gândeşti înainte să spui ceva, în anumite situaţii. Marog, toată lumea se gândeşte la ce urmează să spună, dar nu neapărat la Când să spună. Timidul se gândeşte la începuturi şi finaluri. E ca şi cum începe un segment de timp după care se revine la tăcere, la lipsa vorbei.

Pentru început, să remarcăm că vorba, dincolo de cuvinte, e o muzică. Un sunet. Dacă stai să te gândeşti mereu la note, nu o să te bucuri niciodată de muzică. La fel e cu vorbirea: dacă stai să te gândeşti la ce spui sau cum spui, nu o să te bucuri niciodată de dialog.

Dar, mai profund, totul în lume e muzică. De la corzile cuantice la care a ajuns fizica la tot ce auzi în jur, oriunde ai fi: nu există tăcere absolută. Şi se spune că îngerii, care ar putea vorbi mai mult şi mai bine decât noi, cântă.

Timiditatea înseamnă că vezi lumea pe dos: adică tu crezi că mai întâi e tăcerea, peste tot, şi doar uneori e muzică - sau vorbe. Dacă înveţi să vezi muzica la baza lumii, îţi găseşti şi tu locul în ea.